Două lovituri grave într-o singură zi pentru extrem de fragilul proces de pace dintre israelieni şi palestinieni. Armata israeliană a deschis o anchetă după ce pe youtube a fost postată o înregistrare în care un militar al Tzahal-ului umileşte o palestiniancă.
Înregistrarea postată pe youtube îl prezintă pe soldatul israelian mimând un dans din buric lângă o palestiniancă legată la mâini şi la ochi. Nu este primul incident de acest fel, însă înregistrarea apare într-o perioadă dificilă, când recent relansatul dialog de pace dintre cele două părţi atârnă de un fir de păr. Şi asta, din cauza faptului că guvernul israelian nu a menţinut interdicţia de construire a aşezămintelor pentru coloni evrei în Cisiordania. De alfel, tot luni, câţiva extremişti evrei dintr-o colonie au incendiat o moschee de lângă Bethleem, au ars cîteva exemplare din Coran şi au scris mesaje anti-palestiniene pe zidurile acesteia.