Jucătorii români Horia Tecău, Adrian Ungur, Victor Crivoi şi Marius Copil au trimis azi o scrisoare deschisă în care îşi explică decizia de a boicota acţiunea echipei României de Cupa Davis din Olanda, de la finalul săptămânii viitoare.
Aceştia reproşează Federaţiei conduse de Ruxandra Dragomir că l-a numit în funcţia de căpitan nejucător pe Ciprian Porumb fără să se consulte mai întâi cu jucătorii, şi amintesc despre „cauzele obscure” care au dus la demiterea lui Andrei Pavel. De asemenea, jucătorii cred că „falimentul tenisului românesc” este iminent dacă situaţia din acest moment nu se va schimba.
Ciprian Porumb, omul instalat la cârma echipei de Ruxandra Dragomir (preşedintele FR Tenis) în locul „Cneazului”, va avea la dispoziţie la partida cu Olanda, decisivă pentru accederea în play-off-ul pentru promovarea în Grupa Mondială, doar jucători fără experienţă, cu clasări şi performanţe foarte slabe în tenisul mondial. Printre cei convocaţi este şi tânărul Alexandru- Vasile Chilea (18 ani, locul 1.128 în ierarhia ATP), care nu a jucat niciun meci în 2012, nici măcar în circuitul futures (n.r. – al treilea ca nivel valoric), iar în întreaga carieră are un singur duel în turneele challenger.
Cel mai bine clasat român care va fi prezent la Amsterdam este Petru-Alexandru Luncanu, locul 437 în lume.
Scrisoarea nu este semnată şi de Victor Hănescu, cel mai bine clasat jucător român, care nu va participa nici el la meciul cu Olanda.
Mai jos, puteţi citi scrisoarea jucătorilor nemulţumiţi:
„In virtutea dreptului la replica, pe care conducerea actuala a Federatiei Romane de Tenis ni l-a refuzat, dorim sa ne adresam pe aceasta cale, tuturor oamenilor de bine din tenisul romanesc, publicului si celor care ne-au sustinut si incurajat de-a lungut timpului, precum si membrilor Federatiei Romane de Tenis, cu urmatoarele precizari:
In luna Octombrie 2011, colegul, prietenul si de multe ori sfatuitorul nostru – Andrei Pavel – a fost demis din functia de capitan al echipei Romaniei pentru Cupa Davis. Nu vrem sa discutam aici cauzele obscure care au dus la aceasta decizie (mai mult orgolii de natura personala), dar faptul ca nu s-a cerut SI opinia jucatorilor, arata o lipsa de comunicare, datorata ignorantei cu care, conducerea Federatiei de Tenis a Romaniei, a inteles sa ne trateze.
Dupa ce am aflat de demiterea lui Andrei Pavel, am rugat conducerea Federatiei sa ne intalnim cu totii, pentru a discuta situatia creata. Intalnirea a fost fixata pentru prima saptamana a lunii decembrie 2011, atunci cand toti jucatorii care formeaza echipa de Cupa Davis, urmau sa vina in tara. Spre totala noastra dezamagire, dovedind si lipsa de transparenta, Federatia numise deja noul capitan al echipei, inainte de aceasta intalnire, aratand prin aceasta “demonstratie de forta” ca ne considera doar niste roboti ce trebuie sa accepte o decizie care fusese luata.
Este de prisos sa descriem atmosfera in care s-a desfasurat “intalnirea de lucru”. Singurul fapt pe care l-am retinut cu totii, a fost “scuza lamentabila” a conducerii Federatiei, care a sunat cam asa: “…de ce sa va fi anuntat, hotararea oricum ne apartine..”
Am parasit intalnirea extrem de tristi, minimalizati si cu acea senzatie de neputinta ,care in nici in caz nu ajuta un sportiv in obtinerea performantei.
Toti semnatarii acestei scrisori am analizat in mod obiectiv, situatia de fapt, si am ajuns la concluzia regretabila, ca in actualele conditii ,nu am putea obtine performantele dorite de noi si de toti cei care iubesc tenisul romanesc.
Uram echipei de Cupa Davis, in noua ei alcatuire, mult success si dorim ca rezultatele lor sa stearga din amaraciunea noastra. Nu avem nimic personal cu actualul capitan. Este o problema de principii din care am fost exclusi.
Tenisul este un sport individual, dar atunci cand joci in echipa tariii tale, este necesara o coeziune perfecta, o chimie intre jucatori, capitan, antrenor, medic, fizioterapeut si bineinteles, cei care au fost investiti cu puterea sa decida. Aceasta uniune, din pacate a disparut. (speram din toata inima doar temporar).
Pe termen lung “managementul” orgoliilor, nu poate duce decat la falimentul tenisului romanesc”.
www.evz.ro