Lia Savonea intervine din nou, în încercarea de a opri modificarea pensiilor magistraților. Ea cere opinia Curții Europene de Justiție

Prin acest demers, instanța supremă, condusă de Lia Savonea, cere Curții Europene să verifice dacă propunerile de modificare a sistemului de pensii pentru procurori și judecători respectă exigențele stabilite de dreptul Uniunii Europene și de jurisprudența Curții de Justiție.
„Probleme din perspectiva dreptului Uniunii Europene”
„În cadrul demersului formulat, este exprimată opinia potrivit căreia dispozițiile analizate sunt susceptibile de a nu respecta principiile proporționalității, egalității, securității juridice și protecției încrederii legitime, principii fundamentale ale ordinii juridice a Uniunii Europene, relevante pentru evaluarea legalității oricărei reforme care privește statutul și garanțiile de independență ale magistraților”, spune Înalta Curte de Casație și Justiție, într-un comunicat transmis marți.
Instanța supremă a formulat cinci obiecții, despre care susține că ridică probleme din perspectiva dreptului Uniunii Europene, întrucât:
- „pot conduce la un tratament discriminatoriu al magistraților în raport cu alte categorii de beneficiari de pensii de serviciu;
- nu sunt însoțite de o fundamentare riguroasă și transparentă care să permită efectuarea unui test de proporționalitate, în lipsa datelor necesare;
- pot reduce sub nivelul adecvat siguranța financiară a judecătorilor;
- perpetuează o stare de instabilitate legislativă;
- instituie un regim tranzitoriu inegal, dificil de justificat obiectiv”.
ICCJ spune că demersul de astăzi se înscrie în „preocuparea constantă pentru protejarea independenței justiției, ca principiu fundamental al statului de drept, prin valorificarea tuturor căilor juridice legitime prevăzute de cadrul constituțional național și de dreptul Uniunii Europene.
„Utilizarea mecanismului sesizării Curții de Justiție a Uniunii Europene reprezintă un instrument esențial pentru asigurarea interpretării și aplicării unitare a dreptului european, precum și pentru consolidarea cooperării dintre instanțele naționale și jurisdicția Uniunii”, adaugă ICCJ…https://hotnews.ro/lia-savonea-intervine-din-nou-in-incercarea-de-a-opri-modificarea-pensiilor-magistratilor-ea-cere-opinia-curtii-europene-de-justitie-2168617