Vasluianul „inventator de povești” recunoaște că a greșit și că… e bun de muncă

Vremea Nouă a ales să îi blureze fața pentru că acesta a recunoscut că a greșit, dar și pentru că are în plan să se angajeze. Dacă însă va continua să recurgă la aceeași metodă de a face bani, ziarul va publica din nou fotografia acestuia. Iată ce ne-a declarat tânărul despre cum a ajuns să inventeze povești pentru a se întreține: “Într-adevăr, toată problema a început de la faptul că am crescut într-un sistem de protecție, care era pe vremea domnului Dumitru Buzatu sau pe vremea domnului Armeanu Ștefănică. Nu am fost adeptul la a găsi un loc de muncă, pentru că am fost și sunt persoană cu handicap psihic, nu am dreptul să lucrez în anumite domenii. Așa că am ales mai degrabă să încerc să cer ajutorul lumii. De la o chestiune de genul, am ajuns să fac mult prea mult, conștientizez că am greșit. Nu am ajuns niciodată în stadiul ăsta în care să mă văd ajuns, cu ghilimelele de rigoare, vedetă pentru județul Vaslui și mai ales postat pe rețelele de socializare. Așa cum spuneau și comentariile, am cutreierat fiecare colțișor din județ, da, am cerut ajutorul la foarte multă lume, dar am cerut-o cu un scop: pentru a mă realiza cât de cât, puțin câte puțin. Urma să mă angajez, fiind o persoană demnă și bună de muncă”, a declarat tânărul.
Cum îi sensibiliza pe oameni: „spunea că fratele lui e mort și că l-a adus din Italia, că toată lumea din Vaslui știe de cazul lui”
Reamintim că tânărul reușea să îi convingă pe oameni să îi dea bani spunându-le povești emoționante. Într-o zi era băiatul care a intrat la facultate în Anglia si nu are bani să-si urmeze studiile, într-o altă zi era un actor rămas în pană de bani sau scria pe Facebook că a plecat să lucreze în Germania și și-a luat țeapă, astfel că are nevoie de bani pentru a ajunge acasă. Oamenii au povestit, la rândul lor, cum a încercat să-i convingă că are nevoie de bani: „A schimbat poezia. A zis că are nevoie de bani să plece în Anglia, că e la facultate acolo și ia bursă și drept răsplată pentru donatie, ne invită pe toți cei ce îl ajutăm la o vizualizare de scurtmetraje făcute de el și colegii lui de la centrul de plasament, că fratele lui e mort și l-a adus din Italia, că toată lumea din Vaslui știe de cazul lui. Și dacă stau bine și îmi amintesc, joia trecută avea zbor spre Londra. S-a întors repede”, a povestit o tânără. „Nu cumva a zis că are zborul spre tara X în curând si ar avea nevoie de niste bani de buzunar?”, l-a întrebat pe administratorul sălii de fitness un tânăr. „Ba da. Altă dată a zis că este cu autocarul cu actori si nu mai au bani”, a răspuns acesta. „Acum un an posta pe grupuri în Germania că a rămas pe străzi… M-am oferit să-i dau ajutor, și-a găsit în altă parte de muncă. Câteva luni mai târziu, mi-a cerut niste bani, că și-a pierdut jobul în Germania, dar va pleca în Franța… Zicea că e fratele fetei omorâte în Constanta, cazul cu valiza. Păcat!”, a povestit un alt tânăr.
A fost in plasament la o familie de pe Ana Ipatescu, dar a fost dat înapoi la DGASPC pentru că fura si cerșea. Într-adevăr, acea familie a avut un băiat care s-a sinucis in Italia
Nu v a pomenit și de furturile de care a fost acuzat la magazinul Penny din Negrești împreună cu prietenii săi ?
Cine ești tu sa zici asta bădărane…ai văzut tu asa ceva…Lucrez de doi ani la penny și nu a furat niciodată nimic…Sunteți penibili,lăsați oamenii în pace