Stenograme. Angajați CFR acuzați de fraudă cu bilete întrebau ChatGPT ce să le răspundă anchetatorilor

Aceștia sunt acuzați că, între 2022 și 2023, blocau vagoanele de dormit și cușetă, folosind CNP-urile unor elevi care aveau gratuitate și apoi le vindeau direct în tren. Anchetatorii spun că banii erau băgați direct în buzunarele lor. Dosarul va fi trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București.
Club Feroviar a avut acces la rechizitoriul procurorilor pentru acest dosar, care însumează peste 700 de pagini.
Dosarul include și discuții dintre angajați CFR și aplicația de inteligență artificială ChatGPT, pe care o întrebau ce răspunsuri să dea în faţa anchetatorilor pentru a-și construi apărarea.
Cel puțin doi dintre angajații CFR Călători aflați în această situație au apelat la aplicația ChatGPT, căreia i-au adresat întrebări referitoare la cazul lor, potrivit sursei citate.
Mai jos, o parte dintre discuțiile între un angajat CFR şi ChatGPT, din 14 martie 2024:
Întrebare pentru ChatGPT: „Cine poate stabili un prejudiciu dacă partea vătămată nu dorește asta?
Răspunsul ChatGPT: Pe scurt: – Dacă prejudiciul afectează „o persoană fizică sau juridică privată”, doar acea parte poate cere în mod activ despăgubiri. – Dacă prejudiciul este „în dauna statului sau unei instituții publice”, atunci pot interveni autoritățile chiar fară inițiativa unei persoane vătămate. Vrei să discutăm un caz concret? Pot detalia în funcție de situație.
Întrebare: Referitor la ce vorbisem zilele trecute la locurile blocate, cele 17 în sistem fără a putea stabili concret un prejudiciu adus societății, pentru că nu a existat
ChatGPT: Perfect, acum am înțeles la ce te referi, la situația cu „cele 17 locuri blocate în sistem”, dar „fără ca societatea să fi fost efectiv prejudiciată” (adică fără pierdere financiară reală sau fără ca cineva să fi fost impiedicat să cumpere un loc). Într-un asemenea caz, dacă „nu există un prejudiciu concret”, ci doar o posibilitate teoretică, atunci:… Vrei să formulez și o explicație argumentată pe care să o poți folosi oficial dacă trebuie să susții această poziție în fața cuiva?…https://hotnews.ro/stenograme-angajati-cfr-acuzati-de-frauda-cu-bilete-intrebau-chatgpt-ce-sa-le-raspunda-anchetatorilor-2165423