
„La ora actuală subvenţia către Transurb este de 268 de miliarde de lei vechi. În opinia mea Transurb ar trebui să continue să îşi efecientizeze activitatea astfel încât subvenţia primită de la Primărie să scadă în următorii ani”, a precizat viceprimarul Ciumacenco.
„Majorarea preţului biletelor de călătorie de la 10.000 de lei vechi la 15.000 lei vechi ar putea conduce la scăderea subvenţiei plătite de municipalitate către Transurb. Dacă acest lucru s-ar realiza, o parte din fondurile care erau alocate de Primărie pentru plata subvenţiei ar putea fi alocate în alte scopuri, cum ar fi de exemplu amenajarea unor locuri de joacă pentru copii. Aici vreau să aduc aminte de acel proiect de amenajare a unui număr de 52 de locuri de joacă pentru copii, care costă în jur de 100-130 de miliarde de lei vechi”, a explicat viceprimarul Nicuşor Ciumacenco.
Cât despre proiectul referitor la acordarea unor facilităţi de către municipalitate investitorilor care înfiinţează un anumit număr de locuri de muncă, viceprimarul Ciumacenco a declarat că mai sunt anumite etape de parcurs şi acest proiect ar urma să fie aprobat în cursul lunii octombrie.
monitoruldegalati.ro