Un baraj din regiunea rusă Belgorod a fost lovit de drone ucrainene, provocând inundații masive și lăsând mai multe unități militare ale lui Vladimir Putin izolate de restul trupelor. Autoritățile ruse au declarat stare de urgență, iar imaginile apărute pe rețelele sociale arată cum apa se revarsă violent peste ruinele barajului.
Loviturile, lansate vineri și sâmbătă, au spart barajul de pe rezervorul Belgorod, iar apa a inundat buncăre și tranșee de pe malul râului Doneț, transformând pozițiile defensive ruse într-o capcană noroioasă.
Guvernatorul regiunii, Viaceslav Gladkov, a confirmat atacul și a cerut locuitorilor din satele de graniță Șebekino și Bezliudovka să-și părăsească locuințele. „Există risc de inundații. Prioritatea noastră este siguranța oamenilor”, a spus oficialul într-un mesaj pe Telegram.
De partea cealaltă, Kievul a prezentat atacul ca pe o lovitură strategică, menită să complice logistica trupelor ruse care înconjoară orașul Vovceansk.
Colonelul Robert Brovdi, comandantul unității ucrainene de drone, a confirmat operațiunea într-o postare ironică pe Facebook: „Astăzi s-a crăpat barazul Belgorod. De la momentul loviturii magice, nivelul apei a scăzut cu un metru.
Rusia, prinsă între ape și drone
Regiunea Belgorod, aflată la granița cu provincia ucraineană Harkov, a fost vizată frecvent de atacuri ucrainene în ultimele luni. După doi ani și jumătate de război, Ucraina a trecut la o strategie mai agresivă, lovind infrastructura energetică și militară de pe teritoriul rus.
Campania a redus, potrivit estimărilor, până la o cincime din capacitatea de rafinare a Rusiei. Săptămâna trecută, armata ucraineană a folosit rachete britanice Storm Shadow pentru a distruge o fabrică de pulberi și explozibili din sudul Rusiei.
„A fost un atac combinat aerian și cu rachete, care a inclus și Storm Shadow lansate din aer. Ținta a fost lovită, apărarea rusă nu a reușit să intercepteze”, a transmis Statul Major ucrainean pe platforma X…https://adevarul.ro/stiri-externe/rusia/ucraina-a-aruncat-in-aer-un-baraj-rusesc-si-a-2482736.html
Sa dam cuvântul unui ANALIST de INFORMAȚII, gen (r) SIE, Silviu PREDOIU (doar o coincidență de nume cu a celui care este astăzi ministrul Cătălin Predoiu) , președintele P L A N Romania și fost candidat la președinție :
**Să fim realiști: războiul din Ucraina nu a fost niciodată un conflict local. De la bun început a fost o confruntare indirectă, “prin proxy”, între Rusia lui Putin și Statele Unite sub administrația Biden. Nu o spun doar numeroși analiști și universitari americani, ci chiar Donald Trump, care numește fără ezitare actualul conflict “războiul lui Biden”. Ucrainenii mor într-un război pe care nu l-au ales. Da, fără niciun dubiu, Rusia este agresorul. Dar dacă Europa se mulțumește să repete asta mecanic, fără să analizeze realitatea geopolitică, greșește grav.
Zilele trecute președintele Consiliului European, vorbind, prin prisma funcției ocupate, în numele liderilor europeni, a afirmat hotărât că “vom sprijini Ucraina cu tot ce este nevoie, pentru oricât este nevoie.” Uniunea Europeană, prin oficialii săi, repetă obsesiv “sprijin pentru Kiev până la capăt”, fără să definească acest “capăt”. Suntem gata să riscăm un conflict continental, potențial nuclear, “preventiv”, nu pentru că am fi confruntați cu o amenințare directă și imediată, ce nu lasă timp pentru căutarea de soluții diplomatice, ci dintr-o logică a panicii. Să declanșăm iadul acum, ca să nu vină, poate, mai târziu. Aceasta nu este strategie, ci sinucidere.
Observăm un fenomen periculos: politicienii vorbesc toată ziua despre “pregătirea pentru război” și folosesc frica generată de această amenințare ca instrument de control politic — pentru a justifica decizii rapide, cheltuieli masive și limitări ale dezbaterii publice. Transformarea fricii în politică de stat erodează responsabilitatea democratică: când teama devine principalul argument, rațiunea și alternativele pragmatice dispar.
Programul SAFE al Uniunii Europene confirmă direcția: nu pacea e prioritatea, ci reînarmarea accelerată. Tancuri, obuziere, drone. Europa pare să se pregătească mai mult pentru următorul război decât pentru evitarea lui. Dar să reținem: războiul este, din nefericire, o evoluție posibilă, nu și una inevitabilă. A accepta fatalismul, a renunța la măsurile care chiar pot preveni escaladarea – diplomație continuă, canale de comunicare de criză, presiune economică bine calibrată, investiții în reziliența societală și diversificarea energetică, înseamnă să înlocuim prevenția cu pregătirea pentru catastrofă. Cine menține această spirală? Și cui folosește?
Politicienii aleși au mandat democratic, dar nu și dreptul de a arunca națiuni întregi într-un conflict catastrofal. Rusia, sub actuala conducere, reprezintă în mod evident un factor de risc major pentru stabilitate, dar nu și o amenințare iminentă pentru continent. Continuarea inerțială a strategiei actuale de către politicieni este abuz, nu responsabilitate.
America lui Trump, pragmatică, încearcă să corecteze această direcție promovând insistent varianta încheierii conflictului prin negociere politică. Europa însă pare încă orbită, blocată într-o logică confruntațională cu o singură destinație. Iar România, cea în care toate partidele și toți candidații angajați în campanii vorbeau cu elan doar despre echilibru și pace, repetă acum la unison “până la capăt”, fără să înțeleagă pericolul real: că acest “capăt” ar putea fi chiar al nostru.
Intensitatea și frecvența cu care cetățeanului european i se cere astăzi să se pregătească de război depășesc cu mult proporțiile justificabile exclusiv prin necesitatea sprijinirii Ucrainei. Tocmai de aceea răspunsul nostru nu poate fi redus doar la achiziția de armament și la discursuri amenințătoare: avem nevoie de strategii de prevenție, de diplomație activă și de hotărâri asumate de cetățeni.
În fața unei asemenea mize, decizia nu poate aparține unui grup restrâns de politicieni, cei mai mulți recunoscuți pentru incompetență și slugărnicie. Acum este vorba de viața, securitatea și viitorul întregii națiuni. România are nevoie de un referendum privind poziționarea față de războiul din Ucraina.
Înțelegem și acceptăm regulile democrației reprezentative. Înțelegem și acceptăm pe deplin obligațiile ce ne revin ca membri ai UE și NATO. Dar aceste obligații nu pot înlocui datoria fundamentală față de România de mâine și față de generațiile care vin. Nu contestăm alianțele. Contestăm faptul că o decizie cu potențiale consecințe existențiale pentru poporul român — consecințe care pot afecta vieți omenești, stabilitatea țării și chiar viitorul nostru ca națiune — poate fi luată de niște politicieni efemeri fără consultarea reală a poporului român. România are nevoie de un referendum privind poziționarea față de războiul din Ucraina. Nu ca semn de slăbiciune, ci ca probă de maturitate democratică. Chemarea mea este clară: să cerem un referendum. Viitorul României nu poate fi decis în absența poporului român.**