spot_img
spot_img
16.8 C
Vaslui
24-apr.-2025

Ședință cu scântei la PSD Vaslui! Primărița Mona Bujor vrea să își dea demisia, din cauza lui Arcăleanu

- Advertisement -

RĂZMERINȚĂ… PSD Vaslui stă pe un butoi de pulbere! Peste o oră va fi o ședință la partid care se anunță incendiară, întrucât unul dintre cei mai vechi primari din PSD, Mona Bujor, sunt șanse mari să își anunțe demisia din partid, nemulțumită de faptul că președintele partidului, deputatul Adrian Solomon, a delegat toate competențele în alegerile prezidențiale aflate în plină desfășurare, lui Marius Arcăleanu, omul care a revenit în PNL de puțin timp. Aceasta s-ar fi plâns colegilor: „Dacă a ajuns să ne conducă în această campanie unul care în toată existența sa politică numai ne-a înjurat, atunci putem spune că PSD-ul la Vaslui nu mai există. Am ajuns rău de tot! Vă anunț că eu, la ședință, îmi voi anunța demisia”, a spus, cu îndârjire, Mona Bujor. Trebuie remarcat faptul că Mona Bujor este primăriță chiar în comuna în care candidatul comun (PSD, PNL, UDMR), Crin Antonescu, a activat în tinerețe ca profesor de Istorie, ceea ce face ca pentru ea, miza acestor alegeri să fie foarte importantă! Este firesc să își dorească ca fostul profesor din Știoborăni să câștige alegerile. 

Trimisul Bucureștiului, Marian Neacșu, unul dintre liderii centrali ai partidului, va fi prezent la ședință 

La această ședință importantă, care se ține la Centrul de Afaceri din Vaslui și-a anunțat prezența și Marian Neacșu, vicepremierul României și unul dintre liderii naționali ai PSD-ului. Mai mulți primari vor și ei să se plângă de modul cum decurge campania la Vaslui, întrucât liderii județeni l-au lăsat pe subprefectul Arcăleanu la butoane, în condițiile în care acesta a pierdut până acum absolut toate alegerile la care a participat. Marius Arcăleanu este considerat drept politicianul cu cele mai neinspirate mesaje și luări de poziție din tot județul Vaslui.

Primărița de la Solești, curajoasă de fiecare dată, când PSD-ul a mai luat-o la vale: „Nu ne alegem conducătorii prin crâșme”

Mona Bujor este cunoscută în partid drept o voce importantă și curajoasă, care, în momentele de cumpănă ale partidului, nu s-a ferit să spună ceea ce crede și să puncteze aspectele pe care alți colegi s-ar fi sfiit să le exprime. De exemplu, după arestarea lui Buzatu, aceasta a fost foarte fermă și a atras atenția asupra pericolului unui președinte interimar adus din alt județ. De asemenea, a fost cea care a oprit acele ședințe clandestine ale primarilor de prin crâșme sau de prin sediile primăriile de la Șuletea sau de la Huși. Le vremea aceea, Mona Bujor a spus: „Sediul partidului este aici (n.r. în Vaslui, pe strada Ștefan cel Mare), nu e nici la Șuletea și nici prin crâșmele de la Huși. Deciziile importante ale partidului trebuie luate în sediu. Suntem un partid serios, numeros și nu trebuie să ne ducem în derizoriu, alegându-ne președintele interimar prin crâșme”, a susținut Mona Bujor. Iar poziția sa a avut efect și PSD-ul s-a redresat după lovitura crâncenă, generată de arestarea lui Dumitru Buzatu.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

6 COMENTARII

  1. Mona Bujor, tinete tare la final îți vor face o statuie pentru activitatea de partid. La următorul cincinal ,vorbesc de președinte se vor vedea roadele. Am auzit mulți lideri PSD, și PNL din Vaslui că nu vor nici în ruptul capului sa-l voteze pe Crin Antonescu. Ce spuneau despre el(la cafenea Irina) că este vai și amar de el. Mi-erusine să scriu ceea ce spuneau. Și pentru ce te consumi așa tare Mona Bujor. Explică de ce ar fi Crin mai bun ca ceilalți. Succes.

  2. Chiar îmi vine să rad! S a trezit doamna Mona să comenteze, cred ca are prea mult timp liber. Mai bine s ar apuca de treaba și ar face ceva constructiv. Să nu uităm ca Arcaleanu a avut cele mai curate campanii electorale și a reușit să obțină scoruri excepționale, deși mulți au încercat să l saboteze.
    Acum, dacă insistați să vă dați demisia, să știți ca vă susținem!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.