spot_img
spot_img
23.3 C
Vaslui
22-apr.-2025

Vaticanul a publicat testamentul Papei Francisc: „Mormântul să fie simplu, cu o singură inscripție”

- Advertisement -

Vaticanul a publicat în cursul serii de luni, 21 aprilie, testamentul Papei Francisc, redactat în 2022. Acesta a cerut să fie înmormântat într-o capelă din bazilica romană Santa Maria Maggiore şi într-un mormânt simplu.

În testament, Papa a cerut să fie înmormântat la bazilica romană Santa Maria Maggiore, iar mormântul să fie „simplu, fără vreun ornament special şi cu o singură inscripţie: Franciscus”.

„Miserando atque Eligendo” (îndurându-se şi alegând). În numele Sfintei Treimi. Amin

Simţind că se apropie apusul vieţii mele pământeşti şi, cu o vie speranţă în viaţa veşnică, doresc să-mi exprim voinţa mea testamentară numai în ceea ce priveşte locul înmormântării mele.

Am încredinţat viaţa mea şi slujirea mea preoţească şi episcopală Maicii Domnului nostru, Preasfânta Maria. De aceea, cer ca rămăşiţele mele pământeşti să se odihnească aşteptând ziua învierii în bazilica papală Santa Maria Maggiore (Sfânta Maria cea Mare, din Roma – n.r.).

Doresc ca ultima mea călătorie pământească să se încheie chiar în acest sanctuar marian străvechi, unde mergeam pentru rugăciune la începutul şi sfârşitul oricărei călătorii apostolice ca să-i înmânez cu încredere intenţiile mele Maicii Neprihănite şi să-i mulţumesc pentru grija docilă şi maternă. Cer ca mormântul meu să fie pregătit în nişa navei laterale, dintre Capela Paulină (Capela icoanei Salus Populi Romani) şi Capela Sforza, din bazilica papală menţionată, după cum este indicat în ataşatul adiacent. Mormântul trebuie să fie în pământ, simplu, fără vreun ornament special şi cu o singură inscripţie: Franciscus…https://adevarul.ro/stiri-externe/europa/vaticanul-a-publicat-testamentul-papei-francisc-2437849.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.