DECIZIE… Primarul Ioan Ciupilan și sfetnicii săi de taină s-au adunat ieri și au luat decizia de a-l numi în funcția de manager interimar la spitalul municipal „Dimitrie Castroian” pe medicul chirurg Wassouf Emad. Sirian de origine și absolvent al facultății de Medicină din Iași, acesta lucrează din 2006 în spitalul Huși, unde a deținut și funcția de director medical, în perioada în care sora primarului Ioan Ciupilan era manager al spitalului hușean, împreună cu care a făcut echipă mulți ani.
Numirea în funcție a medicului Wassouf Emad nu i-a luat prin surprindere prea mult pe medicii din spitalul Huși, întrucât aceștia știau că dr. Wassouf poate fi considerat un apropiat al primarului Ciupilan. Dincolo de acest aspect, unii consideră că această numire în funcția de manager interimar este una mai bună decât dacă i s-ar fi dat în mâini conducerea de la acest nivel lui Cornel Butiuc, directorul economic considerat un coautor, alături de fostul manager Bogdan Popa, la dezastrul financiar existent la spitalul municipal „Dimitrie Castroian”. Deocamdată, proaspătul manager interimar nu a putut fi contactat pentru a confirma informația și a avansa, măcar sumar, o idee despre cum are de gând să gestioneze în următoarea perioadă situația dificilă a spitalului și dacă are sau nu vreun plan de redresare a spitalului. De reamintit că managerul Bogdan Popa și-a înaintat cererea de renunțare la mandat cu începere de pe 5 martie, în ciuda faptului că mandatul său s-ar fi încheiat de drept la data de 1 aprilie. Soluția a fost una prin care s-a salvat de la a apărea în fața comisiei de evaluarea și a justifica datoriile și pierderile financiare uriașe ale spitalului, înregistrate numai în ultimul an. Oficial, Popa s-a dus pe un post de rezident, însă, faptic, a ieșit pe ușa din dos a spitalului, ca să nu fie destituit de comisia care avea rolul să îi constate competența managerială. În locul său, iată, s-a decis numirea chirurgului Wassouf Emad, în funcția de manager interimar. Rămâne de văzut dacă se va dovedi o mutare bună sau nu, pentru soarta spitalului Huși, de care depinde sănătatea a cel puțin 50.000 de locuitori din toată zona.
Popa și-a păstrat strategic niște gărzi în spitalul hușean. Din culise se pregătește să conducă spitalul sora primarului, chiar dacă oficial managerul este Wassouf Emad
Chirurgul Popa însă nu pleacă de la locul „crimei”. Acesta nu mai este manager, dar și-a păstrat câteva gărzi pentru a fi cu ochii pe noul manager, pe care ciupiedilii l-au agreat. Se spune că acesta își va dori chiar o jumătate de normă pentru a fi mai mereu în preajma lui Wassouf Emad. Și dacă vorbim de bursa zvonurilor, cel mai probabil director medical va fi Cristina Colpoș, fosta șefă a ATI, intrată la un moment dat într-un conflict cu managerul Popa, în momentul în care a dat examen pentru șefia secției. În ultima perioadă a stat mai mult în concedii medicale, iar acum a devenit foarte activă după ce Popa a plecat. O altă întrebare care este pe buzele tuturor medicilor este legată de sora primarului, care în trecut a condus spitalul. Va fi aceasta omul din umbră care-l va păpușa pe manager? Lucia Rotaru acum este șef la Managementul Calității, deși a intrat la pensie din 2020. Se pare că în cazul acesteia se poate cumula pensia cu salariu, așa cum interzice Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pe Popa îl iertam pentru simplul fapt ca deșteptul de el care se da deștept a dovedit ca e mai prost decât toți alți hoți la un loc.
Nu as avea curaj să mă opereze un musulman☹️ ei au ura pe creștini, ne vor exterminati😨
Ce sa mai vorbim, te a lovit acu credința! Dacă vrei sa știi este sirian, dar este crestin ortodox și cred ca prin educația lui este mult mai creștin ca voi toti! Bleah
Cand esti prost esti pana la capat. Omul este sirian nu musulman ci crestin . Terminati-va dracu cu prostiile. Gata i-ati gasit?? Lasati omul
Sa speram ca nu e aceeași Marie cu alta pălărie, dacă as fi fost în locul lui as fi refuzat, dar na! o fi vreun manager bun și dl Emad sau poate o alta păpușă cu deosebirea ca e liniștit.
Ciupilane dacă vrei să meargă bine treburile la spital trebuie să-l schimbi și pe butiuc ca este cumatrul și omul de casă a lui Tătaru.. Numai lasă borfasule sa administreze banii husenilor.
Sa deie Domnul sa se faca liniste sa se trateze oamenii liniștiți! Am fost pacienta a domnului doctor ,un om calm vorbeste frumos, nu am avut probleme. Si sa deie domnul sa se inteleaga doctorii acolo sa dea domnul har prin mainile lor sa faca oamenii bine. Mult noroc domnului doctor
exista doua personaje in poveste care sufera enorm !Privirea lor patimasa a fost cat o mie de cuvinte : petcu si butiuc . Orașul multumeste lui ciupilan pentru ca a avut decenta de a nu promova asa ceva in niste functii importante de care sa depinda viata unor oameni!!
Un bun profesionist, un medic interesat de pacienți, corect, empatic și nu în ultimul rand un om modest și bland. Muulta sănătate, domnule doctor!
Succes domnule manager!! Sunteti chiar ca fumul alb, al pacii si al impacarii lui ciupilan cu comunitatea!! Si probabil lucrurile se vor aseza ! Nu ne mai dorim nebuni , nu ne mai dorim dezastre, nu mai vrem sa ne plece doctorii!!
Personalul spitalului il vede pe doctorul wassouf ca un om potrivit la momentul potrivit pentru ca circurile cu protagonisti bolnavi psihic sa se termine. Sigur stiind prietenia cu doctorul Tataru , noul manager va lupta ca sa revina in activitate si va primi aprecierea comunitatii pentru asta! Va fi iubit si sustinut daca nu ii va dezamagi in decizii! Sanatate multa domnule manager , putere pentru ca este deosebit de greu in haosul lasat, apreciere si respect!!
Sperăm să nu revină Șpăgaru ,sunt alți medici mai profesioniști ca el.
Și mie îmi pare un om empatic ,civilizat ,calm și știe și profesie.
Respect pentru acest doctor….profesionist, empatic….de un calm desavarsit….cel putin in relatia cu pacientii.