GRAV… Un bărbat de 78 de ani, din localitatea Uncești, comuna Zăpodeni, a murit într-un incendiu, izbucnit în locuința sa. Focul care, se pare, pornise de la un coș neizolat termic în mod corespunzător, a fost văzut destul de târziu și intervenția pompierilor, deși promptă, a făcut ca urmările incendiului să fie grave. Bărbatul de 78 de ani era decedat deja în dormitorul cuprins de flăcări, iar soția acestuia, o femeie de 78 de ani, a suferit o intoxicație cu monoxid de carbon, dar a fost salvată la timp. De asemenea, și pagubele materiale au fost considerabile.
Detașamentul de pompieri Vaslui a intervenit cu trei autospeciale de stingere cu apă, o ambulanță SMURD tip C1 și echipaje specializate, pentru limitarea și lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuință de tip P – M, în localitatea Uncești, comuna Zăpodeni. Incendiul a fost observat cu întârziere. La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta prin ardere generalizată la nivelul acoperișului și un dormitor, existând pericol de propagare la restul locuinței, precum și la două anexe învecinate. În dormitorul cuprins de flăcări se afla un bărbat imobilizat la pat. Pompierii au pătruns în locuință, au extras victima, însă, din nefericire, bărbatul în vârstă de 78 de ani era decedat. Soția acestuia, în vârstă de 78 de ani, a fost evacuată, aceasta suferind o intoxicație cu monoxid de carbon. Victima a fost asistată medical, iar după ce și-a revenit, a refuzat să fie transportată la o unitate medicală”, au transmis pompierii militari.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere
Incendiul a fost lichidat în limitele găsite, echipajele de intervenție acționând cu mult profesionalism. „Astfel a fost salvată jumătate din casă, dar și cele două anexe gospodărești. Au ars aproximativ 350 metri pătrați acoperiș din tablă pe astereală din lemn, circa 150 de metri pătrați tavan construcție ușoară (gips carton, vată minerală, schelet metalic ușor și grinzi de lemn), zece ferestre și cinci uși din PVC, cinci canapele, piese de mobilier, bunuri electronice și electrocasnice, precum și alte materiale textile. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un coș de fum neizolat corespunzător față de materialele combustibile din apropiere”, au precizat pompierii militari.
condoleante