FINAL…Tertipurile folosite de Brătienii de la Bârlad, acuzați de viol, pentru a prelungi procesul s-au terminat. La final a ajuns și dosarul acestora, lăsat în pronunțare de către magistrații Curții de Apel Iași. Ținând cont de faptele de care sunt acuzați (viol, complicitate la viol și lipsire de libertate – n.r.), dar mai ales de pedepsele grele primite în primă instanță, inculpații stau cu emoții mari până la aflarea verdictului final, dar și cu mâna pe clanță să se facă nevăzuți dacă sunt condamnați. Totul a început în 2018 când mai mulți membri ai familiei Brătianu au fost acuzați de lipsire de libertate, viol și complicitate la viol, victimă fiind o tânără de 27 de ani care ar fi trebuit ca, a doua zi, după răpire, să se căsătorească. Numai că au căsătorit-o răpitorii. În primă instanță, cei 10 inculpați au primit pedepse mari și foarte mari de închisoare cu executare și doar doi dintre ei su scăpat cu suspendarea executării pedepsei.
Povestea a început în 2018 după ce victima, Daniela B., de 27 de ani, a mers la un salon de coafură pentru că a doua zi avea nuntă, alta decât cea pregătită de răpitori. Conform referatului privind solicitarea emiterii mandatelor de arestare preventivă, întocmit de procurorul de caz, Daniela B. a chemat un taxi pentru a pleca acasă. Când fata s-a îndreptat spre taxi, a fost oprită de Toderiță Nastasiu, care era cu un Logan alb și s-a prezentat ca fiind polițist, i-a arătat o legitimație, precum și un pistol pe sub haină, prins într-un toc. Nastasiu era însoțit de Vilson Stănescu, iar când fata a refuzat să meargă la mașina lor, precizând că va veni la Poliție cu tatăl ei, a fost efectiv luată pe sus și băgată cu forța în Logan. Mașina a mers către Galați. În localitatea Cuca a oprit și la volan a trecut Marcel Brătianu, cel care o „revendica” pe mireasă. Acesta a organizat și răpirea. Au ajuns la Brăila, la Băncuță Ionel zis Biba, un infractor extrem de periculos, recidivist. La Brăila erau și Regiu Brătianu, fratele lui Marcel, Dinarca Brătianu, mama acestuia și Mihai Covrigel, tatăl, precum și Verginica Mihai, soția lui Biba, Somna Petrache, soția lui Regiu, și Vilson Stănescu și sotia sa, Mihai Daniela. Toți au fost martori la violul care a avut loc în seara de 10 martie, când Marcel a forțat-o pe Daniela B. să întrețină raport sexual cu el. Cum fata s-a opus, a fost ajutat de Dinarca, Covrigel și Vilson Stănescu, zis Cârnat, care au ținut-o de mâni pe fată, i-au rupt hainele de pe ea, și astfel Marcel a putut consuma actul sexual. De remarcat că, așa cum se precizează și în referatul procurorului de caz, Daniela B. era virgină, Marcel a prezentat mamei și restului clanului un cearsaf și un prosop care prezentau urme de sânge, dovedind astfel că „mireasa” lui, bătută și violată, fusese virgină. După ce fata a mai fost violată de câteva ori, pe data de 12 martie ea a cerut să fie dusă acasă, la părinți, unde i-a „promis” lui Marcel că se va căsători cu el. Acesta, însoțit de rudele sale, care au fost complicii lui la aceste acte de barbarism, au mers la Galați unde l-au chemat pe tatăl fetei ca să se înțeleagă. Numai că, tatăl și bunicul fetei au luat-o acasă, refuzând să discute cu Dinarca și copiii ei despre vreo căsătorie. Daniela și rudele ei au făcut reclamatie la Poliția Bârlad.
Pedepse grele primite de Brătieni, în primă instanță
Inculpații speră la achitare și să scape de anii de închisoare dați de magistrații Tribunalului Vaslui, în primă instanță. La acea vreme, Brătienii au primit pedepse deloc de neglijat. Astfel, în timp ce doi dintre ei au scăpat cu câte trei ani de închisoare cu suspendare, ceilalți au primit pedepse cu executare. Cel considerat principalul vinovat, Marcel Brătianu, a fost condamnat la 12 ani de detenție. De asemenea, Radian Brătianu a primit 9 ani și 8 luni de închisoare cu executare, în timp ce Dinarca Brătianu a fost condamnată la 7 ani, o lună și 10 zile de detenție. Nici ceilalți inculpați nu au scăpat și au primit condamnări cuprinse între 5 ani și 7 ani și 8 luni de închisoare cu executare.
La săpun cu spurcăciunile astea și cu toată rasa lor de animale!!!
Numai pedeapsa cu moartea ar face dreptate . Toti complicii sa fie executati in public .