PREMII… Concursul de public speaking, desfășurat miercuri, de Ziua Culturiii Naționale, la Centrul Cultural Județean a fost câștigat de Ema Covrig, o tânără pasionată de teatru. Locul II i-a revenit lui Alexandru Chiriac, iar locul III, lui Matei Prunianu. Toți trei au primit, pe lângă diplome și aplauze, câte un premiu financiar: locul I – 1500 lei, locul II – 1000 lei, iar locul III – 500 lei. Juriul a fost format din personalități vasluiene: campioana olimpică Andreea Răducan și actorii Marian Olteanu și Denis Hanganu. „E foarte greu de vorbit în public, mai ales când nu ai un text învățat, nu ai nimic scris, nu ai nimic pregătit. E foarte greu. Dar, cu cât ești mai sincer, cu cât ești mai liber în exprimare cu atât nu ai cum să dai greș. Eu așa funcționez. E important să credeți în voi. Nu mai știu care dintre voi ați zis <am rămas doar eu cu mine>. Mi-a plăcut foarte mult acest lucru pentru că așa mă simt și eu în București. Sunt doar eu cu mine. Când nu mai e nimeni cu tine, ești doar tu. Cred cu tărie că trebuie să ridicați capul din pământ și să mergeți înainte pentru că altă variantă nu e”, a transmis actorul Marian Olteanu.
În cadrul evenimentului, Andreea Răducan a mărturisit că, la fel ca în cazul tinerilor care au evoluat pe scenă, și la ea familia a avut un aport important în evoluția ei. “Am ascultat discursurile tinerilor, care aminteau de părinți. Și la mine, în parcursul meu, care nu a fost deloc simplu, stâlpul a fost familia. Îi sunt extrem de recunoscătoare tatălui meu, care, din păcate, nu mai este printre noi, că a fost întotdeauna lângă mine și m-a încurajat. Nu de puține ori, în momentele dificile, l-am rugat să vină până la Deva, acolo unde era centrul olimpic. Vă dați seama că nu era ușor să străbată întreaga țară și să ajungă la Deva, doar ca eu să îi spun <tata, e bine că ai venit, dar eu nu vreau să merg acasă>. El, probabil, că știa lucrul acesta, dar cred că la fel de bine știa cât de importat este să nu mă dezamăgească, să fie lângă mine în momentele dificile. Cred că el este cel căruia îi datorez cea mai mare parte din cariera mea. De asemenea, aș sublinia și aportul antrenorilor mei, Mariana Bitang și Octavian Belu”, a spus Andreea Răducan. De asemenea, aceasta a mai transmis un mesaj: “Cred că județul nostru are nevoie de mai mult curaj, de mai multă încredere. Se întâmplă multe lucruri frumoase, care merită promovate, ori de câte ori veți considera că pot fi un pion în acest parcurs, voi fi prezentă”, a transmis campioana olimpică Andreea Răducan.
Denis Hanganu: “suntem o generație care poate răsturna orice fel de preconcepție care a fost creată despre județul Vaslui”
La rândul său, Denis Hanganu consideră că e de bun augur organizarea unui astfel de concurs pentru că îi provoacă pe tineri, îi educă și îi pregătește pentru viitoarele momente din viața lor în care vor avea de susținut propriile păreri și idei. „Cred în importanța acestui eveniment pentru că dacă e să analizăm, cea mai mare frică a omenirii este aceea de a vorbi în public. Practic, acești liceeni și-au depășit această frică, cu foarte mult curaj, și ne-au demonstrat că se poate să avem performeri la acest nivel în ceea ce privește un discurs susținut în fața unor spectatori. E îmbucurător să fiu aici și să fac parte din juriu, să-i pot evalua și urmări ca pe niște colegi mai mici, fiindcă mă consider un coleg mai mare. Cred că suntem capabili de lucruri mărețe și suntem o generație care poate răsturna orice fel de preconcepție care a fost creată despre județul Vaslui. Avem puterea asta. Cheia e practic în mâinile noastre și aș vrea pe cât de tare vă simțiți voi acasă, pe cât de tare credeți în puterea noastră de a schimba împreună lucrurile, să aplaudăm. Putem măsura asta prin aplauze îndelungi”, a spus Denis Hanganu.
Folosim cookie-uri pentru a colecta și utiliza date care ne permit să personalizăm conținutul și reclamele, oferindu-vă cea mai bună experiență pe site.
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.
Any cookies that may not be particularly necessary for the website to function and is used specifically to collect user personal data via analytics, ads, other embedded contents are termed as non-necessary cookies. It is mandatory to procure user consent prior to running these cookies on your website.
Îmi vine sa vomit…cum să câștigi un concurs, de mâncat căcat 🤮🤮mare act de cultura🤦
Avem acum prezentatori pentru Cerbul de Aur la Brașov!