TRAGEDIE… Un caz grav s-a petrecut în cursul zilei de astăzi în comuna Berezeni, localitatea Stuhuleț. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a decedat, după ce copacul pe care voia să îl taie, s-a prăbușit peste el. Deși a fost alertată destul de repede Ambulanța prin apel la 112, la fața locului salvatorii nu au mai avut ce să îi facă, întrucât omul era grav rănit la nivelul capului. A fost declarat decesul, iar polițiștii, veniți și ei la locul faptei, au început cercetările, într-un dosar pentru ucidere din culpă.
„Ambulanța a fost solicitată să intervină într-o pădure la Stuhuleț pentru un bărbat în vârstă de 47 de ani. Acesta a suferit un traumatism craniocerebral după ce un copac pe care îl tăia l-a lovit în cădere. Apelul a fost făcut de o altă persoană din anturajul victimei. A fost trimisă o ambulanță SAJ C2 cu medic din substația Huși. Victima prezenta leziuni grave la nivelul capului și a fost declarată decedată de medicul din echipaj. Cazul a fost preluat de poliție”, au transmis reprezentanții SAJ Vaslui. Vom reveni cu detalii.