Deranjul s-a produs atunci când Hopa a aflat din surse obscure cã doamna doctor-inginer n-a declarat ce trebuie la DNA. În fapt, aceasta ar fi spus cã fostul ministru n-a prejudiciat deloc spitalul din Husi, ci, din contra, datoritã muncii lui, spitalul din Husi a primit o groazã de bani de la CJAS. Cel mai probabil, doamnã credincioasã fiind, a luat de bunã expresia „adevãrul si numai adevãrul”. Dar pãcãtosul Hopa n-a apreciat deloc sinceritatea doamnei inginer, asa cã a convocat de urgentã o sedintã cu scântei la ea acasã. Desi era în deplasare, acesta si-a permis sã-i facã albie de porci atât pe doamna inginer, cât si pe alde Gibilan. Si e foarte ciudat si socant cã ambii s-au lãsat cãlcati în picioare de directorasul isteric si vicios. Pe vremuri, Gibilan era mai necrutãtor si nu suporta sã fie ocãrât chiar în casa mamei sale, dar probabil cã îl are la mânã Hopa cu ceva, de stãtea cumintel, când acesta îi suduia sora. Mai mult de atât, Gibilan, ca sã-l împace, l-a convocat pe avocatul Baros ca sã facã o adresã prin care sã-l scoatã pe fostul ministru cu prejudiciu, dupã ce cei de la DNA au spus cã prejudiciul e doar de 5000 de lei. Nimeni nu îsi explicã cum îsi permite doctorasul Hopa sã zbiere în fata lui Gibilan. Cã la un moment dat, cât ar fi șantajul de mare, Gibilan tot i-ar fi tras un sut în cur.
Doctore, păcat că nu le-ai aplicat și o corecție fizica. Poate ii făceai oameni cu ” scaun la cap”.
Ciocan? O marionetă.
Suntem curioși, noi cei care o știm pe sora primarului, cate cruci a făcut la DNA spunând că ea nu a avut habar și că nu are nici o vină. Căci nu , noi o știm cum face când e prinsa la colț.