spot_img
spot_img
11.5 C
Vaslui
20-nov.-2024
spot_img
spot_img

În urmă cu 5500 de ani, ieșenii locuiau pe dealul de la Ciric unde se construiește astăzi Spitalul de Urgențe

- Advertisement -

Din cimitir, la spital. Rămășițele a cel puțin 14 persoane care au trăit în aceste locuri în urmă cu circa 5.500 de ani, au fost dezgropate în cadrul cercetărilor arheologice preventive de pe amplasamentul viitorului Spital Regional de Urgență din Iași. Potrivit unui comunicat de presă emis marți de Institutul de Arheologie al Academiei Române, Filiala Iași, echipa de cercetători, condusă de dr. Măriuca Vornicu, a atribuit vestigiile, pe baza resturilor ceramice descoperite în timpul săpăturilor, culturii arheologice Horodiștea-Erbiceni (cca 3500 î. Hr.).

Directorul Institutului Arheologic, dr. Alexander Rubel, spune că pentru a nu trece cu vederea istoria locului pe care se construiește noua facilitate medicală, se dorește ca în cadrul spitalului să fie un spațiu special, „o vitrină, în care să fie expus unul dintre aceste schelete, în timp ce pe o plăcuță va fi scris de ce boli a suferit și care a fost cauza morții”. Astfel, locuitorii de acum 5.500 de ani din actuala zonă a Iaşului numită Moara de Vânt se vor „întâlni” cu ieșenii de astăzi…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/in-urma-cu-5500-de-ani-14-ieseni-locuiau-pe-dealul-de-la-ciric-unde-se-construieste-astazi-spitalul-de-urgente–1697529.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.