spot_img
15.6 C
Vaslui
03-oct.-2024
spot_img

Zilele Recoltei la USV Iași, pe 5 și 6 octombrie, două zile dedicate întregii familii

- Advertisement -

Legume, fructe, salate, compoturi, preparate din carne, sorturi de zacuscă, ciuperci pleurotus, miere și produse apicole certificate BIO, bere artizanală, dulciuri, fructe de cătină și nectaruri, produse lactate, produse de morărit și panificație, patiserie, înghețată, ulei de floarea soarelui, must și vin fac parte din lista produselor numeroase pe care ieșenii le vor putea găsi la Zilele Recoltei, eveniment organizat de Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” (USV) din Iași.

Ajuns la ediția a treia, festivalul va avea o participare record din partea expozanților, peste 80 de producători din toată regiunea Moldovei înscriindu-se la evenimentul organizat pe Arena USV, situată în campusul Universității, accesul făcându-se din Rond Agronomie.

Ca și la edițiile anterioare, și-au anunțat prezența absolvenți ai USV Iași cu tradiție pe piața produselor locale și tineri aflați la început de drum cu produsele care își fac loc în topul preferințelor consumatorilor. Pe lângă producătorii importanți de legume, fructe, preparate alimentare tradiționale din carne sau lactate și crame celebre, de la care ieșenii se vor putea aproviziona pentru sezonul toamnă-iarnă, facultățile USV Iași vor oferi spre degustare din produsele inovative ale studenților și cadrelor didactice.

Evenimentul este unul „family friendly” deoarece în program sunt incluse diverse ateliere de creație pentru copii (aranjamente în dovlecei, ateliere de gătit), iar în cele două zile vor fi organizate vizite la Baza hipică și la Muzeul de Anatomie. De asemenea, în imediata apropiere a Arenei USV va fi amplasată zona gastronomică, de unde participanții vor putea mânca din preparatele pregătite pe loc.

Ediția din acest an este realizată în parteneriat cu Primăria Municipiului Iași, Direcția pentru Agricultură Județeană Iași și Academia Română.   

PROGRAM

Zilele Recoltei
Târg de produse agro-alimentare
05 – 06 octombrie 2024

 

Sâmbătă, 05.10.2024

Prezentatori: Larisa Cozma și Razvan Malancus

Deschiderea oficială 11:00
Cuvântul D-lui Rector – Prof. univ. dr. Gerard JITĂREANU
Mesajul D-lui Primar al Municipiului Iași Mihai CHIRICA

10:00 – 18:00 Târg de produse agro-alimentare
10:30 – 15:00 Ateliere pentru copii

  • 10.30 – 12.30 – Activități creative
  • 13.00 – 15.00 – Atelier de creație (aranjamente în dovlecei) –în limita locurilor disponibile

12:00 – 13:00 Vizitarea Muzeului de Anatomie
13:00 – 15:00 Vizitarea Bazei Hipice
10:00 – 18:00 Vizitarea standurilor Facultăţilor USV Iaşi

Duminică, 06.10.2024

10:00 – 18:00 Târg de produse agro-alimentare
10:30 – 15:00 Ateliere pentru copii

  • 10.30 – 12.30 – Activități pentru copii – Pictură pe față
  • 13.00 – 15.00 – Activități creative / Atelier de gătit – în limita locurilor disponibile

13:00 – 15:00 Vizitarea Bazei Hipice
10:00 – 18:00 Vizitarea standurilor Facultăţilor USV Iaşi

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.