spot_img
spot_img
3.2 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Primăria Vaslui angajează un inspector administrativ cu atribuții halucinante: va fi paznic la polițiștii locali dar și încărcător de “instinctoare”

- Advertisement -

BASIC INSTINCT-or, MARCA MARIANA… Primăria municipiului Vaslui se află, în aceste zile, în plin proces de angajare. Postul scos la concurs este cel de Inspector Specialitate I – Serviciul Administrativ. Nu mai are rost să scriem despre cât de mediatizat a fost acest concurs, despre câți vasluieni au avut habar despre el, pentru că astăzi are deja loc proba interviului. Se presupune așadar că a fost o perioadă când candidații și-au depus dosarele, dosare care au trecut, așa cum este de așteptat, printr-o selecție extrem de rigoroasă. Postul însă nu este pentru oricine, ci doar pentru cei cu studii superioare, că altfel nu te poți numi inspector. Toate bune și frumoase până în acest punct. Ce surprinde însă la acest concurs sunt atribuțiile pe care viitorul angajat al Primăriei Vaslui le va avea. Printre altele, acesta va trebui să încarce anual “instinctoarele” pentru stingerea incendiului. Nemaiîntâlnindu-ne cu acest cuvânt, am început să răsfoim Dicționarul Explicativ al Limbii Române, de unde aveam să aflăm că nici măcar nu există! L-am găsit în dicționarul online, pe care vă sfătuim să-l accesați pentru a afla la ce s-au referit cei care au întocmit fișa postului.

Pentru a respecta tot adevărul, încă de la început trebuie să spunen că postul urmează să fie ocupat prin procedura de transfer la cerere. Cu alte cuvinte, e un concurs mai exclusivist, care se adresează doar celor care lucrează la buget! Acest transfer la cerere se face la solicitarea personalului contractual, cu aprobarea primarului Municipiului Vaslui, precum și a conducătorului autorității sau instituției publice în care își desfășoară activitatea personalul contractual, pe baza evaluării și selecției documentelor necesare realizării transferului la cerere și a interviului. Ulterior aprobării cererii de transfer, Primăria Municipiului Vaslui înștiințează cu celeritate autoritatea sau instituția publică în care își desfășoară activitatea personalul contractual admis. În acest caz, depunerea dosarelor s-a făcut în perioada 21 august – 03 septembrie, la Serviciul Resurse Umane din cadrul Primăriei Vaslui, Serviciu condus de către Mariana Șălaru. În perioada 4 septembrie- 5 septembrie a avut loc selecția desarelor, iar azi, 20 septembrie, începând cu ora 11:00, are loc proba interviului, urmând ca luni, pe 23 septembrie, să se publice rezultatul. Potrivit anunțului, rezultatul etapei de selecție a dosarului și a probei interviu nu se poate contesta, fix cum se întâmpla și pe vremea răposatului! Cei interesați de acest post trebuie să aibă studii universitare de licență absolvite cu diplomă de licență sau echivalentă în Științe Administrative sau Științe Economice. Toate aceste detalii enumerate mai sus sunt puse de dragul de a părea că concursul e transparent și că oricine poate participa la el. De obicei, astfel de posturi sunt scoase la concurs doar după ce o anumită persoană, unsă cu tot felul de “alifii”, își exprimă intenția de a se transfera, astfel că eventualii contracandidați sunt doar de decor.

Se cere diplomă de licență de la un angajator care pare să nu fi trecut nici liceul

Dincolo de detaliile organizatorice ale concursului, ce a surprins la acest post sunt atribuțiile pe care le are. Conform datelor de pe site-ul Primăriei Vaslui, viitorului inspector care va trece interviul de azi îi revine în sarcină să urmărească asigurarea în bune condiții a activităților legate de relațiile cu publicul; să gestioneze imprimatele cu regim special, operând în fișele de magazie cu regim special; să organizeze activitatea de protocoal ocazionată de primirea de invitați sau delegații din țară și străinătate cu prilejul unei mese oficiale; să ștampileze chitațierele cu regim special; să asigure eliberarea zilnică a foilor de parcurs pentru fiecare din cele cinci autoturisme din dotare, urmărind lunar evidența consumurilor de carburanți consumați de fiecare autoturism; să urmărească igienizarea spațiilor și autoturismelor din parcul auto; să răspundă de monitorizarea și luarea măsurilor de eficientizare a consumului de carburant al parcului auto, consumurilor de elergie electrică, apă, gaz natural utilizat la producerea energiei termice în clădirea Primăriei Municipiului Vaslui. Ca și cum aceste atribuții nu ar fi fost de ajuns, viitorul inspector va trebui să încarce anual “instinctoarele” pentru stingerea incendiilor. Trecând peste faptul că acest cuvânt, “instinctoare” nu există în Dicționarul Explicativ al Limbii Române, noi am vrea să o întrebăm pe șefa Serviciului Resurse Umane din cadrul Primăriei Vaslui cum se va face, efectiv, acest lucru? Cum va încărca “instinctoarele” acest inspector? Va veni cu spuma lui de acasă sau le va lua, ca pe butelii, și le va duce de capul lui la un “încărcător” profesionist? Sau poate că le va monitoriza până când expiră, după care va informa șeful ierarhic pentru a contacta firma specializată cu care Primăria Municipiului Vaslui are contract. O altă atribuție halucinantă este cea de “a supraveghea parțial activitatea personalului Poliției Locale ce face de pază la sediul instituției”. Cu alte cuvinte, Primăria Vaslui își pune un paznic la “paznicii” de la intrare. Am pus în ghilimele cuvântul “paznicii” nu pentru că el nu se află în dicționarul Limbii Române, ci pentru că, teoretic, actualii polițiști locali care stau la intrarea în Primăria Vaslui nu fac pază pentru că sunt funcționari publici și le este interzis prin lege să facă acest lucru. Iar doamna Șalaru, cu atâția ani de experiență în Resurse Umane, ar fi trebuit să știe acest lucru. Dar să admitem și faptul că Poliția Locală Vaslui își va angaja proprii paznici, așa cum a și anunțat, de altfel, și care vor face parte din personalul contractual! Ce presupune “supravegherea parțială” a acestora din partea viitorului inspector? Va sta în spatele lor să vadă ce fac, îi va monitoriza video, le va da cu linia peste mână când vor suna la birourile de la etajele superioare, se va deghiza în primar să vadă dacă vor sări de pe scaun să deschidă ușa de la intrare? Nimeni nu știe ce presupune această nouă sarcină de a păzi “paznicii”, cert este că un post trebuia numaidecât ocupat. Și se va ocupa pentru că, nu-i așa, cu toții ne dorim mai multă responsabilitate și mai puține facturi exorbintante la Primăria Vaslui!

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

5 COMENTARII

    • Salaru asta e proasta satului…..aia e fisa de post?
      Cum traduceti paragraful”indeplineste si alte atributii dispuse de primarul municipiului”???
      Poate il pune sa ii sarute borta….
      E conceputa fisa postului dupa chipul, asemanarea si mintea ei……
      Da-te afara, ca nu ai priceput nimic.
      Nota 2 si la pensie

  1. I se termină mandatul domnului primar, iar angajările trebuie să se facă pe bandă rulantă înainte de plecarea lui.
    Locuri de muncă sigure, garantate până la pensionare. Iar apoi, copiii lor sau alte rude vor prelua ștafeta!
    Asta e de fapt, România dezvoltată și necoruptă!

  2. Vasilică Chelaru fără frică de la miliția locală Bârlad, a terminat cu mașinile parcate neregulamentar, cu boschetarii din piață, cu furturile din cimitir, cu distrugerile din parc, dar are făcute dosare la politistii locali care nu se ,,supun ,,prostiei.
    Tov milițian Chelaru Vasile e mai prost ca noaptea și ziua, mai deunăzi a trimis pe lingaul de Stafie la giratoriu de la Simila, doi proști care nu știu ce înseamnă ,,local.
    Capul plecat sabia nu-l taie, mai nou capul plecat pupă in cur și suge pula tov.Stafie!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.