DOI „FRATI” ÎN ALE ARTEI….Cei tineri nu mai stiu povestea poetului vasluian Ion Iancu Lefter, cel remarcat de marele critic literar, George Cãlinescu, la debutul literar, poate doar numele le spune ceva, mai ales celor care frecventeazã parcul din spatele hotelului Vaslui, fiindcã acolo este statuia sa. Cei mai în floarea vârstei îsi amintesc de poetul incomod, care imediat dupã Revolutie, chiar de 1 Martie 1990, a fost ucis de un politist beat pe trecerea de pietoni. Ca si Adrian Pãunescu, poetul si-a prevãzut moartea, iar mãrturie este poezia sa, Accident planificat. În urma sa au rãmas 13 volume de poezie, cinci publicate în comunism de artist, 8 post mortem, prin grija sotiei sale, care i-a deschis sertarul si a fãcut publicã opera poetului. La cei 50 de ani cât avea în momentul „accidentului planificat”, poetul avea planuri mari, dar toate s-au nãruit. Chiar înainte de a muri se întorsese din Moldova de dincolo de Prut, unde pe scena Casei de Culturã de la Chisinãu a sustinut un discurs de un puternic patriotism, ce a fost transmis în direct si în România. Transmisia s-a întrerupt brusc atunci, precum s-a întâmplat si cu viata sa când a revenit în România, la Vaslui. Astãzi, ne-a mai rãmas pe lângã volumele sale si statuia fãcutã de sculptorul vasluian Gheorghe Alupoaei. Statuile sunt pe lângã noi, sunt ca noi, numai cã nu se prea miscã, desi credinta în lumea invizibilã existã si mii de cãrti rãspândesc ideea cã spiritul este nemuritor si poate reveni si dupã moarte în locurile ce i-au fost cele mai dragi. La Vaslui, statuia lui Nenea Iancu (asa cum îl numea folkistul Ion Chiriac) va trãi în continuare si de aceea trebuia ca tânãra generatie sã nu uite de poet. Sperãm ca statuia sa sã atragã în continuare energia necesarã de care avem nevoie pentru a continua sã valsãm prin lumea dezbrãcatã de secrete a statuilor ce au si ele nevoie, ca si noi, oamenii, sã fie bãgate în seamã si chiar iubite. Dacã omul e sfâsiat între trup si suflet, între carne si spirit, cu statuile e mai usor. Ele au nevoie de foarte putin, de privirea noastrã cãzutã peste ele si de-un zâmbet fin si sincer, atunci când le zãrim, trecând pe stradã. Vã invitãm mai jos sã cititi un interviu realizat cu sculptorul Gheorghe Alupoaei, cel care din bronz si foc, l-a readus la viatã pe Ion Iancu Lefter.
Reporter: Cine si-a dorit cel mai mult ca acest bust al poetului Ion Iancu Lefter sã existe?
Sculptor Gheorghe Alupoaei: Imediat dupã accidentul care l-a trimis în lumea tãcerii, doamna Elvira Lefter, sotia poetului Ioan Iancu Lefter, m-a rugat sã mã gândesc la bustul pe care îsi dorea sã îl realizez pentru el, însã eu am întârziat câtiva ani, pânã sã mã apuc de lucru. Ea si-a dorit foarte mult ca el sã aibã un bust.
Rep.: Cum si unde ati realizat lucrarea?
Ghe. A.: Am lucrat statuia în atelierul meu de sculpturã de pe Delea. Am avut model doar niste fotografii cu portretul poetului. M-a pasionat subiectul pentru cã îl cunosteam de multe vreme.
Rep.: Cât de bine l-ati cunoscut pe Ion Iancu Lefter?
Ghe. A.: L-am cunoscut foarte bine, cam de prin anul 1977. Am avut cu el convorbiri pe probleme culturale si nu numai.
Rep.: Descrieti-l, vã rog!
Ghe. A.: I-am cunoscut de la început firea de om aspru, necrutãtor cu impostorii, dar fire de om drept, cu convingeri clare despre lume si viatã, de nezdruncinat. Viata lui a fost strâns legatã de cea a oamenilor de la tarã, cum sunt si cei de la Gura Albesti, de unde se trage si el. Când si-a fãcut studiile filologice, a fost coleg cu sotia mea. Eram buni colegi si ne apreciam reciproc pentru ceea ce fãceam. Stãteam deseori la taifas, cât mai comod. Îsi derula amintirile fãrã retineri.
Ion Iancu Lefter era hâtru. A avut curajul sã-i povesteascã sculptorului cum s-a îndrãgostit în studentie de sotia sa, care l-a refuzat elegant
Sculptorul Gheorghe Alupoaei ne-a povestit multe lucruri hazlii despre poet. Au fost prieteni buni, iar Ion Iancu Lefter era primul cãruia acesta îi citea în premierã versurile pe care le scria cu o searã înainte. Întâlnirile lor erau memorabile, iar dialogurile sublime. Sculptorul ne-a povestit si un episod hazliu, cu poetul care i-a mãrturisit cã o iubeste în secret pe sotia sa.
Rep.: Unde vã întâlneati?
Ghe.A.: Întâmplãtor, pe stradã. În compania mea, el se manifesta cu sobrietate. Altii povestesc despre alt Ion Iancu Lefter. Avea darul de a povesti la modul atractiv toate întâmplãrile din viata lui. Era o plãcere pentru cel de alãturi sã îl asculte. Îmi povestea de toate si, chiar si câte ceva din aventurile sale de poet, prieten cu Ion Murgeanu, la rându-i poet. Deseori scãpa câte o propozitie sau câte un episod din viata lui, de râdeam cu poftã. Retin faptul cã spunea despre sotia lui, cã s-a cãsãtorit cu o fatã mai înaltã decât el, pentru cã a dorit sã aibã copii înalti …Spunea si alte lucruri haioase, nu le retin. Sotia lui, Elvira, s-a ocupat de viata lui si îi trecea sub tãcere unele aspecte mai putin de dorit si îi aprecia mult talentul si preocuparea pentru arta literarã. Recunostea nonsalant cã se îndrãgostise de Virginica, sotia mea, la vremea studentiei si îsi dãdea seama cã nu are sanse…Si Virginica îi confirma cele relatate de el si-i spunea cã fãcea tot ce putea ca sã nu-i rãneascã sufletul. Observam cu destulã usurintã cã si atunci când ne întâlneam, prin anii ’80 – ’85, îi vibra sufletul ca unui îndrãgostit, dar nu ne abãteam din drumul nostru firesc, cu tinuta noastrã de eticã nestrãmutatã. Vesnic cu mintea la cele ale creatiei literare, el îsi petrecea mereu momentele de inspiratie la vreo terasã cu bere sau cu altceva. Uneori, întâlnindu-mã, îsi lansa fãrã ezitare „rugãmintea”: „N-ai un zece lei si pentru mine? Cã si la mine e duminicã…!”Sigur cã-i satisfãceam dorinta. Acolo, la terasã, nu se stã pe gratis. Niciodatã nu mi-am schimbat atitudinea fatã de el. De fiecare datã mã întreba ce face Virginica. Studiindu-si arborele genealogic, a descoperit cã este rudã destul de îndepãrtatã si cu familia Palade, din care se trage si sotia mea. Preocupat de poezie, îsi ocupa timpul si, mai cu seamã, noptile cu activitatea de creatie literarã. În fiecare a doua zi, dorea sã comunice cu cineva despre ce a realizat. În felul acesta, ne întâlneam destul de des. Îsi descifra propriile metafore, demonstrându-si mândria pentru ideile care l-au animat. Îmi dãdeam seama cã are un fel de a actiona demn de un om preocupat de creatie artisticã. Explicatiile lui depãseau cu nonsalantã o discutie banalã. Nefiind titular pe o catedrã în învãtãmânt, într-o toamnã s-a înscris sã dea un examen de suplinire. Lucrãrile concurentilor au fost verificate si apreciate cu note de cãtre o comisie de la Universitate. Concurentul Ion Iancu Lefter a fost singurul apreciat cu nota zece. A fost o elocventã probã sã dovedeascã neîndoielnic, cã în permanentã studia si îsi îmbogãtea cunostintele de specialitate.
Ion Iancu Lefter, cel mai valoros poet vasluian, a fost elogiat de marele critic literar, George Cãlinescu
Despre poetul vasluian a scris si marele cirtic literar George Cãlinescu. Acesta spunea despre Ion Iancu Lefter, când a debutat cu primul volum de versuri cã este e ca „o pãdure de vise cu crengile mai încâlcite din cauza furtunii de elanuri constructive”.
Rep.: Cum altfel? Ion Iancu Lefter a fost unul din cei mai talentati si mai prolifici poeti pe care i-a dat Vasluiul, sau poate, chiar cel mai valoros, în cea de a doua jumãtate a secolului al XX-lea.
Ghe.A.: De acord, mi-a oferit, pe rând, trei volumase de poezie: Coroana de spice, în 1985, Sãgeata cerbului, în 1988 si Gloria ierbii în 1989. Fãrã sã fac aprecieri de valoare, citez doar aprecierea lui George Cãlinescu din Cronica Optimistului, rubricã a revistei „Contemporanul”, Bucuresti, 16 februarie 1962: „Ar fi o eroare când suntem în fata unei explozii de frumusete geometricã si sonorã ca un joc de ape, sã nu salutãm, lepãdând orice prudentã, pe noul poet. Fervent, cultivând fraza psalmodicã de tip pionieresc witmanian, Ion Iancu Lefter e o pãdure de vise cu crengile mai încâlcite din cauza, vorba colegului sãu, Ion Murgeanu, furtunii de elanuri constructive care trece prin ea. Amândoi meritã bine-ai venit”.
Cum s-a „nãscut” bustul lui Ion Iancu Lefter
Rep.: Sã revenim la bustul lui Ion Iancu Lefter si la perioada aceea în care l-ati creat.
Ghe.A.: Am dorit sã-i fac un bust original, care sã nu fie confundat cu altele. De aceea i-am asezat pe umãr o hainã pe care tocmai o dezbrãcase. Cutele acestei haine asezatã neglijent pe umãr, creeazã o asimetrie esteticã si particularizeazã figura poetului. În timp ce lucram, am fost vizitat deseori de doamna Elvira. Vorbeam împreunã despre ceea ce urma sã fac. Majoritatea discutiilor erau în legãturã cu figura poetului, pentru douã probleme importante: asemãnarea fizicã si expresivitatea de om ferm si inteligent. Odatã, ea mi-a sugerat cum sã fie soclul, iar în ziua urmãtoare, a venit la atelier cu o riglã, ca sã încep desenul ce îmi trebuia pentru soclu. Si astãzi mã uit la rigla aceea din atelier, urmãrind-o ca pe o relicvã a timpului trecut. Dupã ce am terminat lucrarea în ghips, ea a fost expusã în diferite locuri de expozitie. Cei care o vedeau, îl recunosteau cu usurintã pe poet, ceea ce îmi crea o satisfactie.
Rep.: Când se întâmpla asta?
Ghe.A.: Era în anul 2001. Dupã câtiva ani, Primãria Vaslui, în special, primarul Vasile Pavãl a tinut sã toarne aceastã lucrare în bronz. Împreunã cu încã un bust pe care îl realizasem atunci, (cel al medicului Gheorghe Andreescu) statuia a fost trimisã la Arad, unde a fost turnatã în bronz. Astãzi statuia lui Ion Iancu Lefter este plantatã pe soclu, la marginea strãzii Mihail Kogãlniceanu din Vaslui, în parcul de lângã clãdirea Arhivelor Statului. Ca autor al bustului, trãiesc satisfactia cã am reusit sã surprind esenta figurii si expresiei poetului Ion Iancu Lefter. La dezvelirea bustului, publicul asistent era format din trecãtorii de pe stradã. S-au adunat multi vasluieni. În primele zile dupã dezvelire, doamna Lefter a depus în fiecare zi buchete de flori la baza soclului si deasupra, lângã bust. Este o dovadã cã era multumitã cã si-a vãzut visul împlinit, acela de a i se închina un monument poetului. Dupã ce a fost accidentat mortal, atunci în 1990, ea a actionat ca toate scrierile de la sertar ale lui Ion Iancu Lefter sã vadã lumina tiparului. I-a tipãrit opt volume de poezii minunate, care alãturi de cele cinci care existau, formeazã toatã opera literarã a lui.
Ca si Adrian Pãunescu, poetul vasluian Ion Iancu Lefter si-a prevãzut moartea. Dovadã este poezia sa, Accident planificat
BIBLIOGRAFIE…Nãscut într-o familie de rãzesi din localitatea Gura-Albesti, comuna Albesti, absolvent al Liceul „Mihail Kogãlniceanu” din Vaslui, apoi al Facultãtii de Filologie a Institutului Pedagogic Bucuresti, Ion Iancu Lefter a avut, de-a lungul vietii, mai multe slujbe. A fost, rând pe rând învãtãtor, seful statiei de radioamplificare Vaslui, inspector la Comitetul de Culturã si Artã din judetul Vaslui, bibliotecar, profesor de românã la Scoala Generalã Nr. 3 Vaslui. În paralel, a colaborat ca redactor la mai multe ziare locale si nationale. În anul 1990, împreunã cu Dan Ravaru, Paul Munteanu si Ioan Parfene a pus bazele publicatiei culturale, cu un accent puternic unionist, Gazeta de Est, al cãrei prim numãr a apãrut la 16 februarie 1990. Debutul lui Ioan Ianciu Lefter în revistele literare, în 1962, a fost apreciat de criticul George Cãlinescu, care a afirmat cã „Ion Iancu Lefter e o pãdure de vise, cu crengile mai încâlcite din cauza furtunii de elanuri constructive care trece prin ea. Meritã un bine-ai venit„. Debutul editorial a avut loc în anul 1969, cu volumul de versuri Sãrut. A urmat Starea de duminicã, Editura Junimea, Iasi, 1982, Coroana de spice, Editura Ion Creangã, Bucuresti, 1985, Sãgetarea cerbului, Editura Cartea româneascã, Bucuresti, 1988 si Gloria ierbii, Editura Albatros, Bucuresti, 1989 Postum, prin eforturile sotiei sale, au fost publicate volumele Apoteoza lacrimei, editat de Comitetul pentru Culturã si Centrul Creatiei Populare, 1997, Arãtura, la Editura Junimea, Iasi, 2000, Trenul de noapte, la Editura Albatros, Bucuresti, 2000, Cele mai frumoase poezii, la Editura Cronica, 2002, Spre Golgota, Editura Artpres, Timisoara, 2005. Ca o premonitie a ceea ce avea sã i se întâmple, cu opt ani înainte de accidentul rutier din 1 martie 1990, Ion Iancu Lefter a publicat poezia „Accident planificat”. Asa cum si-ar fi dorit, a fost înmormântat în cimitirul din satul natal.
ACCIDENT PLANIFICAT
Ion Iancu Lefter
Femeia mea, va fi un accident
planificat, din timp, de-o ursitoare,
te rog sã nu-mi mai zici sã fiu clement
cu propria-mi secundã si sudoare.
Nicicum eu n-as putea sã-ti mai descriu
structur-acestui accident banal,
probabil se va consuma când scriu
sau când voi fi cãlare pe un cal.
Un lucru-ti cer: sã nu mã duci la morgã
sã-mi rupã carnea doctorii-n fîsii,
o, cânte-mi grâu-n moarte ca o orgã
si brumele în viile-arãmii.
Coroana mea de lacrimi sã ti-o pui
pe fruntea albã ca pe-o pâine-aleasã,
si vremea când va fi sã o încui
sã-mi fii alãturi fragedã mireasã.
