Un puștan de 17 ani a furat o mașină și s-a plimbat două zile cu ea fără ca cineva să-l depisteze și să-l oprească. Împreună cu un prieten, nici el neavând permis, au colindat încoace și încolo, comițând chiar și un accident. Conștiincioși, au mers cu mașina în service. Au abandonat-o în fața Filarmonicii, când a rămas fără benzină.
Ioan Ungureanu lucrase ocazional ca zilier pentru Cezar Ș., administratorul unei firme specializate în comerțul cu articole de îmbrăcăminte. Știa unde își ținea acesta cheile mașinii. În seara zilei de 11 octombrie 2022, automobilul Mercedes Benz Sprinter aparținând firmei se afla parcat pe o rampă, în parcarea din spatele fostei săli de sport de pe Anastasie Panu, de lângă Moldova Center. Ungureanu a intrat în sală, a luat cheile, s-a urcat liniștit în vehicul și a plecat cu el spre Târgu Cucu, unde urma să se întâlnească cu un prieten, Daniel Mocanu.
Nici acesta nu avea permis, dar Ungureanu l-a lăsat la volan. S-au plimbat apoi toată noaptea, ieșind din oraș. La 5 dimineața, Ungureanu a trecut din nou la volan, la intrarea în Iași prin Breazu, conducând până la rond Agronomie. Aici, Mocanu a preluat iar volanul, iar cei doi s-au îndreptat spre Popricani. Au luat și un bărbat la ocazie, lăsându-l în rondul din Vânători. Din cauza lipsei de experiență, Mocanu a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens și a acroșat un alt autovehicul. Speriat, a plecat de la fața locului. Cei doi s-au îndreptat apoi spre un service din sat, unde au schimbat roata distrusă în accident…https://www.ziaruldeiasi.ro/stiri/un-minor-iesean-a-furat-o-dubita-mercedes-si-a-condus-doua-zile-cu-ea-pana-i-s-a-golit-rezervorul-a-mers-la-service-a-luat-la-ocazie–1663704.html