Predica de mâine pe înțelesul tuturor: Vindecarea slăbănogului din Capernaum

SFÂNTA EVANGHELIE…Pericopele evanghelice citite la Sfânta Liturghie în ultimele Duminici ne înfățișează minuni săvârșite de către Mântuitorul Iisus Hristos asupra unor oameni aflați în suferință. Acum două Duminici ni s-a relatat despre vindecarea slugii unui sutaș care L-a rugat pe Domnul să îi tămăduiască slujitorul. Duminica trecută ni s-a prezentat vindecarea sufletească a doi oameni care aveau demoni în sufletele lor. Duminica aceasta, pericopa evanghelică ne istorisește vindecarea unui slăbănog în cetatea Capernaum. Aceste minuni relatate de Sfântul Apostol și Evanghelist Matei, precum și toate celelalte minuni săvârșite de Mântuitorul, ne arată tuturor că Iisus are putere să ierte păcatele oamenilor, că poate tămădui bolile sufletești și trupești, că are dragoste față de omul pe care L-a creat la începutul veacurilor și, mai ales, că El este Fiul lui Dumnezeu. Așadar, pericopa evanghelică din această Duminică, ne spune următoarele: În vremea aceea, intrând în corabie, Iisus a trecut marea și a venit în cetatea Sa. Și, iată, I-au adus un slăbănog zăcând pe pat. Și Iisus, văzând credința lor, a zis slăbănogului: „Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!” Dar unii dintre cărturari ziceau în sinea lor: „Acesta hulește”. Și Iisus, știind gândurile lor, le-a zis: „Pentru ce cugetați rele în inimile voastre? Ce este mai lesne? A zice: «Iertate sunt păcatele tale», sau a zice: «Ridică-te și umblă?» Dar, ca să știți că Fiul Omului are putere de a ierta păcatele pe pământ”, a zis slăbănogului: „Ridică-te, ia-ți patul și mergi la casa ta”. Și ridicându-se, s-a dus la casa lui. Iar mulțimile, văzând acestea, s-au înspăimântat și au slăvit pe Dumnezeu, Care dă oamenilor asemenea putere. (Matei 9,1-8) 

Pr. Andrei ZAGAN

Sfântul Evanghelist Matei ne spune că Iisus a trecut marea (lacul Ghenizaret denumit și Marea Galileii sau Tiberiadei) în corabie și a venit în cetatea Sa. Este binecunoscut faptul că Iisus, după ce a plecat din Nazaret, a venit și a locuit în Capernaum (Matei 4, 13). De aceea Matei vorbește de „cetatea Sa”, iar Marcu (și el și Luca relatează această minune) numește concret cetatea Capernaumului (Marcu 2, 1). Această cetate se afla în nord-vestul Lacului Ghenizaret și era un important punct vamal întrucât aici se intersectau numeroase rute comerciale. în această cetate a vindecat Domnul pe acel paralizat și, de asemenea, a mai săvârșit și alte minuni; Însă, din nefericire, cei mai mulți locuitori de aici nu au vrut să înțeleagă scopul acestor minuni și nu au vrut să creadă în mesianitatea lui Iisus Hristos. De aceea, în una din cuvântările Sale, Mântuitorul deplânge această cetate: „Și tu, Capernaume: N-ai fost înălțat până la cer? Până la iad te vei coborî. Căci de s-ar fi făcut în Sodoma minunile ce s-au făcut în tine, ar fi rămas până astăzi. Dar zic vouă că pământului Sodomei îi va fi mai ușor în ziua judecății decât ție.” (Matei 11, 23) Ca drept dovadă a necredinței celor din Capernaum stă faptul că astăzi această cetate este doar o religvă istorică, o ruină. La fel s-a întâmplat și cu Gadara, cetate din care, am văzut Duminica trecută, Mântuitorul a fost rugat să plece, după ce din doi oameni scosese demoni și le îngăduiseră acestora să intre în turma de porci care se aruncase în mare. Aceste comunități de oameni au dispărut pentru că nu au vrut să îl primească pe Hristos în sufletele lor. însuși Dumnezeu întrupat a călcat pământul acelor cetăți, a intrat în casele oamenilor de acolo, le-a tămăduit bolnavii și le-a vorbit despre dragostea divină, iar ei nu L-au ascultat și I-au întors spatele.

Să ne vindecăm mai întâi sufletele, pentru a ne putea vindeca trupurile

Sf. Matei ne spune că Iisus Hristos, văzând credința paraliticului și a celor care erau de față, deîndată i-a zis celui dintâi: “Îndrăznește, fiule! Iertate sunt păcatele tale!”. Vedem că, Mântuitorul, mai întâi îi vindecă sufletul și, după aceasta, îi vindecă și trupul. Deci, condiționează vindecarea trupească de cea sufletească, deoarece de multe ori bolile oamenilor sunt urmări ale păcatelor lor, cum ar fi îmbuibarea, alcoolismul, lenea, sedentarismul, fumatul și multe altele. De aceea Hristos trebuia mai întâi să îi vindece sufletul și, apoi trupul, pentru că din boala sufletului a venit boala trupului, iar trupul nu putea fi vindecat, iar sufletul să fi rămas bolnav. Sigur că, nu întotdeauna boala este doar o urmare a păcatului. Uneori, boala poate fi și o pedagogie, un plan divin al lui Dumnezeu cu unii oameni. Atunci când Mântuitorul a vindecat un orb din naștere, a spus: „Nici el nu a păcătuit, nici părinții lui, ci s-a făcut ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu” (Ioan 9, 3). 

Invidia și cârtirea ne îndepărtează de Hristos

Și în acele vemuri, ca și în zilele noastre, erau suficienți cârtitori care mereu puneau la îndoială Cuvântul lui Hristos și spuneau: “El hulește. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu?”. Erau invidioși că Hristos era ascultat de mulțime de oameni și, mai mult de atât, nu voiau să recunoască ceea ce era atât de evident: Hristos este Fiul lui Dumnezeu! Acestora, precum și tuturor celor prezenți, Iisus le-a arătat, prin această minune a vindecării, că El este Mesia și că poate vindeca oricui orice neputință. Astfel, i-a zis slăbănogului: „Scoală-te, ia-ți patul tău și mergi la casa ta”. Iar slăbănogul s-a ridicat de pe targă (de pe pat) și a început să meargă spre surprinderea tuturor, încât, ne spune Sf. Marcu,,”erau toți uimiți și slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.” 

Cei patru prieteni care l-au adus pe slabănog în fața Mântuitorului sunt modele pentru medicii

CREDINȚĂ ȘI DRAGOSTE… Pe lângă această minune a vindecării, ne mai uimește credința în Hristos a paraliticului și a celor patru prieteni ai săi (de care Sfântul Matei nu ne vorbește, ci doar Sfinții Marcu și Luca) care erau convinși că, dacă vor ajunge în fața lui Iisus Hristos, atunci vindecarea va fi făptuită. Pe lângă credința celor patru prieteni, trebuie să le mai vedem și dragostea lor pentru cel bolnav, pentru cel care nu se putea mișca singur. Asadar, și noi trebuie să învățăm de la ei să ne rugăm pentru semenii noștri și să îi ajutăm, pentru că orice rugăciune și orice faptă nu este niciodată trecută cu vederea de Dumnezeu. Sunt mulți copii care s-au vindecat de boli grave prin rugăciunile mamelor, sunt mulți soți care s-au îndreptat, și-au venit în fire, prin rugăciunile soțiilor sau invers. Cei patru prieteni care l-au adus pe slabănog în fața Mântuitorului sunt modele pentru medicii, asistentele și personalul medical care trudesc în spitale pentru cei suferinzi. Noi, ceilalți care, din mila Domnului nu am ajuns să fim bolnavi, avem datoria să ne rugăm pentru cei care prin știința și efortul lor alină suferința și, mai ales, pentru cei care așteaptă vindecarea trupească și sufletească de la Cel care este Doctorul sufletelor și al trupurilor noastre.