VIDEO | Descoperire macabră în Vaslui: craniu uman pe un maidan!

Nici bine nu s-a stins ecoul crimelor în serie înfăptuite de Zoro la Pungești, că un alt caz vine să tulbure liniștea vasluienilor. În spatele fostei Autogări din Vaslui, la capătul străzii Alexandru Vlahuță, a fost descoperit un craniu uman. Cel care a făcut descoperirea macrabă este un locatar de pe acea stradă. A fost alertat de niște câini care lătrau ciudat. Cetățeanul care locuiește în zonă a luat-o pe aleea strâmtă care pleacă din strada Alexandru Vlahuță și duce pe un maidan, să vadă ce au găsit câinii. “Inițial am crezut că acei câini au găsit un arici și m-am dus repede, ca nu cumva să se înțepe. Dar când colo, aceștia găsiseră un craniu uman. Am sunat de urgență la 112 și a venit un echipaj de poliție care a ridicat acel craniu”, a spus cetățeanul care a alertat Poliția.
Criminaliștii vasluieni au ridicat craniul și au periat zona pentru a găsi indicii suplimentare
Cel care a descoperit craniul a mai spus că lui i s-a părut ca acea parte din schelet este de dată mai recentă: “Nu, domnule, cum să fie din Al Doilea Război Mondial ? Nici vorbă! Părea mai de dată recentă. Habar nu am cum de a ajuns aici, în spatele casei mele. Ori l-o fi adus câinii, ori o fi fost îngropat aici un cadavru și acum câinii au răscolit pământul și l-au găsit. Habar nu am. O să vedem ce zic cei de la Poliție”. Printr-un comunicat de presă, IPJ Vaslui confirmă găsirea acestui craniu și că acesta este de natură umană. S-a demarat o anchetă penală pentru ucidere din culpă în acest sens, iar polițiștii de la Investigații Criminale au luat zona la periat pentru a găsi și restul oaselor. S-a folosit chiar și un câine de urmă: “La data de 22 iulie 2024, ora 16.47, Poliția Municipiului Vaslui a fost sesizată, prin apel S.N.U.A.U 112, cu privire la faptul că, pe strada Alexandru Vlahuță din municipiul Vaslui, ar fi fost găsit un craniu ce pare a fi de natură umană, adus de câini. Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Vaslui, Serviciului Criminalistic și Serviciului de Investigații Criminale Vaslui au efectuat căutări în zonele limitrofe locului unde a fost găsit craniul, fiind folosit inclusiv un câine de urmă din dotarea Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, fără a fi identificate alte fragmente osoase. Craniul a fost ridicat de către polițiștii criminaliști și transportat la Serviciul Județean de Medicină Legală Vaslui pentru a fi expertizat, în vederea stabilirii vechimii și provenienței acestuia. Cercetările sunt continuate de către polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Vaslui, în cauză fiind deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă, iar în funcție de rezultatul expertizei medico-legale, urmează a fi dispuse măsurile legale”.
E capul lui Elodia
Presa din Romania :
VN, un craniu pe un maidan la margina Vasluiului
A1, un craniu pe o strada din Vaslui
A3, un craniu in mijlocul orasului.
……..
Lol