spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | Iată, în premieră, imaginile înfiorătoare cu momentul în care este descoperit cadavrul, în geamantanul misterios de la Pungești!

- Advertisement -

EXCLUSIVITATE… Reporterii Vremea Nouă au intrat în posesia imaginilor care surprind momentul în care sătenii din Pungești au descoperit că în valiza abandonată la marginea satului se află un cadavru. „E om, Ghio! Dă să se vadă, deaspică oleacă! E om, uăi. Uăi, mamă, Doamne, ferească Dumnezeu!”, se aud spunând pe filmare cei doi tineri care au avut curajul să cerceteze misteriosul bagaj, folosindu-se de un băț. Este vocea lui Nicușor Chiriac, iar „Ghio”, cel pe care îl strigă, este nimeni altul decât Gheorghiță, eroul articolul nostru de luni, cel care a avut curajul să deschidă fermoarul de la valiza misterioasă. Vă reamintim declarația lui, dată la scurt timp, în exclusivitate ziarului Vremea Nouă.

„Înăuntru am văzut un cadavru, era gol-goluț, a unui bărbat, care stătea în poziția ghemuit. Noi, pe moment, am spus că e un câine sau un alt animal, dar când am văzut genunchiul, ne-am dat seama că este om. Era vânăt de la brâu în sus, capul era umflat și vânăt tot. Un miros care m-a dat pe spate. Am închis înapoi capacul și am pus pe cei care erau acolo, să sune repede la 112. Ne-am dat seama că vorbim despre o crimă. Poliția a venit destul de repede la fața locului. Poliția când am văzut că sunt mai curajos, m-a pus să scot cadavrul din valiză. Era un bărbat cam de vreo 50 de ani. Nu cred că este de la noi din sat”, a spus Gheorghiță, la scurt timp de la descoperirea grozăviei.   

Mirosul oribil, degajat de valiza abandonată de câteva zile pe marginea drumului, i-a forțat pe săteni să vadă, totuși, ce e în ea

Așa cum ne-au declarat și atunci sătenii, se observă și pe filmare că mirosul de nesuportat a fost cel care i-a determinat pe oameni să vadă, totuși, ce este în acea valiză. Pe filmuleț se aud cum cum cei doi prieteni, Gheorghiță și Nicușor, abia se puteau apropia de bagajul abandonat în șanțul de la marginea drumului: „Pfff, ce ce miroase! Uite, uăi! E om! Ptiu, *** mă-si! Dar cine l-a omorât?”, spune unul dintre ei. „Pfai, dar ce pute!! Sună Poliția, uăi!”, îi răspunde celălalt.

Valiza misterioasă și povestea amorezului care a crezut că la Pungești este un „rai” sexual

Ce s-a întâmplat după această descoperire, știe o țară întreagă. În valiza de culoare gri închis era cadavrul bărbatului gol pușcă. Anchetatorii au stabilit că acesta domicilia în localitatea Oncești, județul Bacău. Venise la Pungești să facă o partidă de sex, cu o „bunăciune”, însă acea bunăciune și concubinul ei i-au fost călăi. Procurorii au dovedit că Zoro și Narcisa l-au omorât cu sânge rece pe băcăoan, l-au bătut crunt cu coada unui topor până acesta n-a mai mișcat, după care l-au înghesuit în acel geamantan și voiau să îl arunce în pădure. Au plecat cu trolerul după ce s-a înserat, mergând amandoi pe drum, de ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Iluminatul public nu era aprins, iar în puterea nopții, cei doi păreau hotărâți să își ducă planul la îndeplinire. Numai că pe podul de peste râul Racova din Pungești, becurile s-au aprins brusc, surprinzându-i pe cei doi criminali. S-au speriat și la câteva zeci de metri au abandonat geamantanul, într-un șanț, după cum se vede în imagini. Au fugit apoi amândoi înapoi acasă. A doua zi dimineață au părăsit și satul, gândindu-se, probabil, că vor scăpa. Dar, iată, că polițiștii i-au prins la Brașov, iar astăzi sunt ambii în arest preventiv, pentru „omor”. Aceasta este pe scurt povestea unul bărbat naiv, care a crezut că la Pungești va avea parte de cele mai bune partide de sex. A venit de bună-voie, șoferul care l-a adus în casa groazei povestește că era chiar entuziasmat, dar a sfârșit într-un troler aruncat la o margine de drum, într-un șanț.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.