spot_img
17.7 C
Vaslui
06-oct.-2024
spot_img

S-au afișat rezultatele la BAC! Nicio medie de 10 în județul Vaslui

- Advertisement -

NOTE… Ministerul Educației a afișat astăzi rezultatele la Bacalaureat. După prima corectare a lucrărilor, în județul Vaslui nu s-a înregistrat nicio medie de 10. Cea mai mare medie este 9,98, obținută la Liceul Teoretic “Mihail Kogălniceanu” Vaslui, și are șanse să devină o medie de 10, dacă se va depune contestație. Asta pentru că elevul de la specializarea Științe sociale a obținut 10 la Istorie, 10 la Logică, argumentare și comunicare și 9,95 la Limba română – ceea ce însemnă că un profesor i-a punctat lucrarea cu 9,90, iar celălalt, cu 10. Pe locul II în ierarhia județeană se află tot un elev de la Liceul “Mihail Kogălniceanu”, însă de specializarea Matematică-Informatică. Acesta a obținut media 9,93, adică 9,85 la Limba română, 10 la Matematică și 9,95 la Informatică. Pe locul III în ierarhia județeană se află un elev de la Colegiul “Cuza Vodă” Huși, specializarea Științe ale naturii, cu media 9,91, adică 9,75 la Limba română, 10 la Matematică și 10 la Chimie.

În ceea ce privește gradul de promovare la BAC, Colegiul “Cuza Vodă” stă cel mai bine: la probele scrise, toți elevii au obținut note de trecere, însă doi elevi au lipsit de la proba de evaluare a competențelor într-o limbă străină, astfel că, deși au luat note bune la celelalte probe, ei au fost declarați “neprezentați”. Situația este cu atât mai surprizătoare cu cât unul dintre ei a luat 10 la Logică, argumentare și comunicare. Liceul “Mihail Kogălniceanu” are doi elevi picați, unul a obținut nota 4,75 la Limba română, iar celălalt, deși a luat note de trecere la toate probele scrise, a lipsit de la proba de evaluare a competențelor într-o limbă străină. Colegiul “Gh. R. Codreanu” Bârlad are, de asemenea, doi elevi picați, unul cu 4,9 la Logică, argumentare și comunicare, iar celălalt cu media 5,8 (n.r. media minimă trebuie să fie 6).

Rezultatele la Bacalaureat pot fi consultate pe site-ul bacalaureat.edu.ro.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

8 COMENTARII

  1. Daca nici la asa subiecte usoare , n avem niciun 10 …! Din ‘90 incoace complexitatea subiectellor la examene a scazut simtitor , iar rezultatele elevilor. , de asemenea .Un elev de zece acum , ar fi probabil la nivelul unuia de 7 atunci , ne bucuram deci de subiecte usoare si mediocritate .

  2. De ce nu ati scris si despre procentul de promovabilitate de 80% la nivel județean? A, vreti doar sa aruncati cu noroi, atat. Ma gândesc asa… sunteti plini de ura, dar Dumnezeu nu bate cu parul…

  3. Sa nu mai comparam merele cu perele.
    Cu ce medii întra în clasa a 9 elevii la LMK, Cuza și Codreanu și cu ce medii la liceele tehnologice.
    De la 2 la 8 la mate este munca grea, de la 9 la 9 foarte grea….

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.