spot_img
spot_img
2.2 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

Echipaj SMURD batut in misiune

- Advertisement -

Au minţit pe 112 ca să vină salvarea mai repede şi au luat la bătaie echipajul când le-a fost descoperită minciuna. E, pe scurt, bilanţul unei intervenţii de coşmar ce a avut loc luni seară, victimă fiind unul dintre echipajele SMURD Galaţi. Membri echipajului au fost chemaţi pe strada Caşin, la o familie de ţigani, unde o tânără de 19 ani ar fi înghiţit 30 de pastille de Diazepam. Anunţul s-a făcut pe 112 şi, dată fiind gravitatea diagnosticului, s-a trimis cel mai apropiat echipaj SMURD de terapie intensivă. Echipajul era alcătuit din medic, dr. Angel Trifan, ambulanţierul Ionel Stroia şi o asistentă care nu doreşte să i se ştie numele. Ajunşi la caz, au constatat că tânăra nu doar că nu înghiţise nimic şi nu era pe moarte, dar avea cel mult nişte palpitaţii. Senini, doi dintre ţiganii din casă au recunoscut că au minţit ca să vină salvarea mai repede.

„Le-am spus că nu este de competenţa noastră acest caz, deoarece tocmai plecasem de la un caz mult mai grav, şi că vom chema prin staţie un echipaj obişnuit de ambulanţă, nu unul de terapie intensivă, cum era al nostru, echipaj ce urma să preia cazul. Atunci au început să lovească. Mi-au rupt ochelarii, stetoscopul, ceasul, m-au lovit pe mine în cap, pe ambulanţier în falcă, iar asistenta a rămas blocată între ei. Cu mine era şi un medic rezident, care a plecat acasă, în stare de şoc. Vă daţi seama ce început de intrare în profesie a avut el… Am dat de trei ori prin staţie apel de ajutor şi după 10 minute a apărut poliţia. Puteam fi morţi”, spune cu amărăciune dr. Angel Trifan, medic coordonator UPU –SMURD Galaţi.

”Am văzut îmbulzeala, cum au sărit la doctor, m-am băgat să îi despart şi m-au lovit în falcă. În spatele nostru, colega rămăsese blocată în curtea lor”, povesteşte şi Ionel Stoica, ambulanţierul echipajului agresat.

Cel de-al doilea echipaj SMURD ce venea în ajutor asista neputincios, auzind prin staţie strigătele colegilor agresaţi. „Mergea şoferul cât de repede, dar tot nu ajungeam la timp, auzeam prin staţie «Ajutor, ne omoară!»… ne-a îngheţat sângele în noi, ne aşteptam la ce e mai rău”, spunea Marian Marin, asistent SMURD.

Din păcate, nu este prima oară când se întâmpla aşa ceva cu echipajele SMURD sau ale Ambulanţei. Nici măcar în spital, la Urgenţă, cadrele medicale nu se simt în siguranţă. „Am cerut de foarte multe ori să se securizeze intrarea la UPU. Aşa oricine poate intra şi agresa sau ameninţa personalul. Mă pregătesc să aniversez 20 de ani de SMURD, cu mândrie că fac o profesie care îmi place, dar cu amărăciune pentru lipsa de siguranţă în care lucrăm”, a mai declarat dr. Angel Trifan.

Amenzi şi dosar penal pentru agresori

Medicul a ajuns în perfuzie cu tot felul de contuzii, edem cerebral şi luxaţie, asistenta – în stare de şoc şi ambulanţierul – cu falca fisurată. În plus, medicul s-a mai ales şi cu ochelarii sparţi, ceasul rupt şi stetoscopul aruncat pe un gard şi recuperat, tot rupt, de poliţişti. Principalul agresor a fost identificat, dar era fugit de acasă iar la secţie ajunsese ginerele său, care dădea cu subsemnatul. Marţi dimineaţă ambii agresori erau la poliţie. Este vorba de Sterian şi Valeriu Şerban, ginere şi socru.

„Cei doi băprbaţi au fost amendaţi cu câte 1.000 de lei dar au şi dosar penal pentru distrugere, lovire şi alte violenţe”, a declarat scms. Cristina Tatulici, IPJ Galaţi. Nu e prima agresiune la care sunt supuse echipajele de urgenţă gălăţene. Precedentele incidente se afla pe rolul instanţelor. Din păcate, cadrele din serviciile de urgenţă sunt disperate şi la un pas de o demisie în masă, mai ales că în ultima vreme lucrează pe salarii mizerabile. Reamintim că jumătate din personalul UPU-SMURD a plecat în străinătatea după ce s-au redus salariile drastic şi condiţile de muncă au devenit infernale.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.