Odorul purtat de Mihai Viteazul în bătălia de la Călugăreni, ajunge la Solești, la mormântul Elenei Cuza (FOTO)

MOMENT ISTORIC…Cel mai prețios odor al Bucureștiului, mâna dreaptă a Ierarhului cel Mare Nicolae, va ajunge astăzi la biserica ctitorită de Elena Cuza din Solești, adus de preotul Emil Nedelea Cărămizaru, slujitor al bisericii din inima Bucureștiului, Sf. Gheorghe cel Nou. Parohia și Primăria Solești vor astfel să marcheze 115 ani de la moartea marei Doamne a României Elena Cuza, care își doarme somnul de veci chiar în curtea bisericii, ridicată ca mulțumire lui Dumnezeu, pentru marea izbândă a clasei politice de atunci, de a înfăptui Unirea Principatelor Române. Această biserică a fost construită într-un ritm alert, chiar în anul unirii, de familia Solescu-Rosetti, din care făceau parte politicieni de calibru, precum Theodor Rosseti, ministru cu mai multe portofolii, chiar și prim ministru, dar și fratele său Dimitrie. Venirea acestor moaște nu este deloc întâmplătoare, fac parte dintr-o rânduială numai de Dumnezeu știută, fiindcă trebuie spus că „Mâna dreaptă a Sfântului Nicolae” a fost odorul de neprețuit al marelui voievod martir Mihai Viteazu și care a fost dăruit bisericii din București exact în anul 1600, când, pentru prima dată de la cucerirea Daciei, cele trei provincii Românesti, Moldova, Valahia și Transilvania au fost unite sub sceptrul marelui voievod. Această dată va rămâne ca o zi importantă pentru istoria comunității din Solești. Vor fi evocați doi artizani care au visat la momentul Marii Uniri a poporului român(Al. I. Cuza și Mihai Viteazu), la mormântul unei Doamne care a reprezentat pentru România un model de bună purtare, de sacrificiu, dar și de o diplomație rar întâlnită. Citiți un scurt interviu cu parohul Emil Nedelea Cărămizaru, un preot cu studii doctorale în Teologie, dar și jurist de excepție. Acesta este și scriitor și poet, iar opera sa este una impresionantă. Preotul Cărămizaru ne dezvăluie și o minune făcută de moaște, la care a fost martor, dar ne și povestește despre icoana făcătoare de minuni a Sf. Nicolae, pe care a descoperit-o întâmplător într-o magazie a bisericii.

Preotul Emil Nedelea Cărămizaru, împreună cu moaștele aduse din inima Bucureștiului vor sosi vineri la Solești, la ora 16.45, unde vor fi așteptați de Preasfințitul Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, de preotul paroh al Soleștiului, Lucian Velișcu, de primarul comunei, Mona Bujor, dar și de un sobor impresionant de preoți. La ora 17.00 va începe o slujbă specială dedicată acestui moment unic în comunitatea din Solești, „Sfânta Liturghie a Darurilor mai înainte sfințite”. Mâna dreaptă a Sfântului Neculae va sta în biserica din Solești două zile, timp în care se vor oficia slujbe speciale. Primăria Solești va organiza, sâmbătă, la orele 12.30, un simpozion dedicat Elenei Cuza, Doamna României, unde vor ține cuvântări invitați speciali: prof. univ dr. Cristian Ploscaru, prof Costin Clit și muzeograful Maria Popa, care și-a dedicat ani din viață pentru a studia profilul glorios al Elenei Cuza. Pentru credincioșii care vor veni să se închine la moaștele aduse de la București, preotul Cărămizaru a ținut în mod special să ne spună legenda acestor moaște, dar și o scurtă prezentare a icoanei făcătoare de minuni, cu care a venit special de la București. Acesta a spus reporterilor Vremea Nouă că este pentru prima dată când moaștele sunt aduse în județul nostru: „Mâna dreaptă a Sf. Nicolae se află aici din anul Unirii Principatelor Române, a celor trei – Țara Românească, Valahia și Moldova și Transilvania, în anul 1600, când voievodul martir Mihai Viteazul, Domnitorul nostru, a adus de la Bari (n.r. Italia) acest odor de mare preț duhovnicesc! Iată că sunt 424 de ani de atunci. O legendă despre care vorbea unul din marii bizantinologi ai României, academicianul Alexandru Elian, care spunea că mâna dreaptă a Sf. Nicolae a fost purtată de către voievodul Mihai Viteazul în dreptul inimii, în lupta pe care el a purtat-o împotriva cotropitorilor otomani la Călugăreni în anul 1595”, și-a început povestea preotul scriitor și poet de la București.

Ce l-a determinat pe Mihai Viteazul să aducă acest odor de neprețuit la București

Preotul Cărămizaru ne-a dezvăluit cum au ajuns moaștele în biserica sa, dar a și explicat misterul unor înscrisuri, prin care se spunea că Mâna dreaptă a Sf. Nicolae a dispărut inexplicabil din catedrala de la Bari: „Vreau să subliniez că voievodul Mihai Viteazul avea o mare evlavie la Sf. Nicolae și, în contextul acesta, atunci când era marele Ban al Craiovei, a fost condamnat la moarte. Și el a cerut să i se dea răgaz ca, înainte de a i se aplica sentința, să se roage la icoana Sf. Nicolae de la o biserică, care a fost samavolnic demolată în vremea comunismului, și anume Biserica Albă Postăvari . S-a rugat la Sf. Nicolae o noapte întreagă și a doua zi s-a comutat sentința voievodului Mihai Viteazul! Deci este o minune a Sf. Nicolae, viața lui! Voievodul a promis ca, atunci când va ajunge voievod și va avea posibilitatea, să aducă de la Bari acest odor. Documentele pe care le avem la dispoziție și în lucrarea pe care am scris-o (n.r. Mâna dreaptă a Sf. Nicolae din inima Bucureștilor), cu o prefață scrisă de un mare istoric, domnul academician Răzvan Teodorescu, care a plecat între timp la cele veșnice, se arată faptul că atunci când moaștele Sf. Nicolae au fost strămutate din Minaliki la Bari, înainte de a pune în mormânt sfintele moaște, a fost lăsată mâna lui dreptă într-o raclă, special amenajată pentru a fi sfințită de către credincioși în afara mormântului. Există prin secolul al XII-lea și mai târziu, documente care atestă acest lucru, că mâna dreaptă a rămas în afara mormântului! Există chiar un desen ce înfățișează un grup de pelerini slavi, ce cinsteau mâna Sf. Ierarh Nicolae, la Bari, în sec al. XII-XIII -lea. Se înțelege cum această mână a Sf. Nicolae a ajuns la acest mare luptător care a fost un apărător al creștinătății, Mihai Viteazul. Pentru că el era contemporan cu Papa Clement al VIII-lea, care îl denumea pe Mihai Viteazul, ca un mare prinț al creștinătății, ca un mare apărător al creștinilor. Și, în contextul acesta, în Evul Mediu, când se spune că mâna dreaptă a Sf. Nicolae a dispărut misterios de la Bari, este lămurit misterul de Mihai Viteazul, care a adus acest odor la București și apoi, împreună cu Doamna Stanca și fiul lor Necula Voievod, dăruiesc Bisericii „Sf. Mare Mucenic Sf. Gheorghe” acest odor. Nu mai spun că pe locul acestei Biserici a fost o altă biserică, care a fost ctitorită de mare sfânt și voievod Constantin Brâncoveanu. A fost ultima lui ctitorie, în anul 1707. Apoi, pe acest loc au mai fost și alte biserici care au avut același hram, al Sf. Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Pe același loc, odoarele au fost păstrate, biserica a fost rezidită ca o măreață ctitorie și o amprentă a artei Brâncovenești. Iar moaștele Sfântului Gheorghe, purtătorul de biruință, se găsesc tot în acest lăcaș. Pentru că Biserica aceasta este o biserică a demnității noastre naționale, de români și de creștini ortodoxi”.

Preotul poet ne explică cum se fac minunile în preajma acestor moaște.

Preotul bisericii Sfântul Gheorghe cel Nou, aflată chiar în inima Bucureștiului, ne-a explicat cum ajută aceste moaște pe cei care se roagă cu râvnă la ele. Unii le consideră minuni, dar preotul le privește ca pe un dar pe care Dumnezeu și Maica Domnului le face prin sfinți credincioșilor. „Să știți că noi vedem astfel de minuni, dacă e să le spunem așa, cam în fiecare săptămână! Că nu există să nu primim o mărturisire de credință! Pentru Dumnezeu, ceea ce denumim noi minuni, este firescul lucrării sale cu lumea. Dumnezeu lucrează prin Maica Domnului, prin sfinți și prin aceste odoare. Pentru că sfinții sunt în Raiul care este lucrarea lui Dumnezeu, care lucrează de acolo prin materii, prin zidirea lui Dumnezeu! Și trupul fiind Templu al Duhului Sfânt, acesta dă o altă perspectivă înțelegerii noastre, despre închinarea și cinstirea odoarelor în Biserică. Și atunci înțelegem de ce se întâmplă așa numitele minuni! Pentru că Dumnezeu lucrează și ne vrea binele. Minunile au o logică, ba chiar o supralogică! Și atunci nu trâmbițăm prea mult, ca nu cumva să vă epatăm. Credința este o dorință care se manifestă ca atare, în smerenie, în discreție și lumină. Sunt multe mărturii ale credincioșilor care le arată ce mult bine le-a făcut Dumnezeu și prin acest odor – mâna binecuvântătoare, iubitoare și milostivă a Ierarhului cel Mare Nicolae, mare făcător de minuni!”, mai spune preotul Emil Nedelea Cărămizaru.

Creștinarea unui musulman și apariția Sfântului Nicolae în cel mai cumplit moment al vieții acestuia

MINUNE… Despre marile minuni ale acestui odor atât de prețuit de Mihai Viteazu, părintele evită să vorbească. Totuși, la insistențele noastre, ne-a spus despre o minune, la care a fost martor. „Un fin de-al meu, care era musulman, de origine libaneză și care lucra la biserică, îl găseam mereu la racla cu mâna dreaptă a Sf. Nicolae. Iar eu îl întrebam mereu ce caută acolo, dacă este musulman, iar el îmi spunea că «Și noi, musulmanii, avem evlavie la Sf. Nicolae». A venit la mine și mi-a spus: «Părinte, am visat azi noapte o Cruce mare, luminoasă, care mă învăluia!» Și eu i-am zis așa, deodată: «Măi, înseamnă că trebuie să te botez creștin!». Și el a zis: «Lăsați-mă să mă gândesc trei zile și să mă rog». Și după trei zile a venit la mine și mi-a cerut să îl botez creștin ortodox. Vreau să vă spun că are opt copii, toți botezați creștini ortodocși. Le-am făcut botez, ne-am bucurat. Vă mai spun că noi aici, la Centrul Social, avem o mașină mai veche. I-am dăruit-o ca să mai facă treburi. A avut un accident de mașină când venea spre București. A apucat și m-a sunat din Salvare, și mi-a spus plângând că dacă pleacă de pe lumea asta, să am eu grijă de copiii lui. A fost dus la Spitalul „Sf. Pantelimon”, m-am dus după el, iar doctorul era foarte rezervat, că finul avea capul zdrobit, piciorul rupt și multe altele. Ne-am rugat, am făcut taina Sf. Maslu, la mâna dreaptă a Sf. Nicolae și după trei zile m-a sunat fiica lui, că finul a ieșit din comă! M-a chemat și mi-a povestit că atunci când era în comă a venit la el de adevărate-lea, nu în vis, Sf.Nicolae. Care era îmbrăcat cu haine strălucitoare! A vorbit cu el, i-a pus mâna la cap și atunci a ieșit imediat din comă! Și de atunci Sf. Nicolae este pentru el cel mai sfânt om. L-am și botezat Nicolae. A fost o mare minune! Au fost multe asemenea minuni, să știți!”, a spus preotul Cărămizaru.

Icoana făcătoare de minuni a Sf. Nicolae. Povestea incredibilă a modului cum a fost descoperită

ÎNTÂMPLARE… Mâna dreaptă a Sf. Nicolae vine însoțită și de o icoană făcătoare de minuni. Iată ce ne spune preotul: „Vreau să vă spun că vom aduce, alături de mâna dreaptă a Sf. Nicolae, și o icoană făcătoare de minuni, foarte veche, a Bisericii. Pentru prima dată în istorie, racla cu mâna dreaptă a Sf. Nicolae este adusă în pelerinaj la Episcopia Hușilor! Avem Binecuvântarea Părintelui Patriarh Daniel și pe cea a PS Ignatie, Episcopul Hușilor. La început, Icoana Sf. Nicolae nu mi se părea că avea ceva deosebit. Era o icoană simplă, cu un geam protector. Am restaurat multe astfel de icoane, dar pe aceasta nu o lucram. O lăsam așa cum era. Am scos-o într-o zi la lumină. Era același Nicolae, pe care-l știm cu toții, nu se deteriorase! I-am zis finului meu să vadă el ce-i cu icoana și cu geamul. Eu am ieșit afară, iar după câteva clipe el a venit la mine cu mâinile tremurând și zice «Nașu, Sf. Nicolae a spart geamul, din interior spre exterior!», și erau pe jos prin toată cancelaria numai bucăți de geam! Când m-am uitat la icoană mai aproape, am văzut că icoana era de peste 150 de ani, iar în dreptul piciorului care se vedea era un semn, deoarece cu acel picior a lovit geamul care s-a spart! Am înțeles atunci – mi-am dat seama, că a spart geamul din interior cu acel picior și că trebuie să pun geamul înapoi și să restaurez icoana la locul ei în Biserică! Era o icoană poleită cu aur, am înțeles ce trebuia să fac. Acum pregătim un baldachin unde vom pune icoana, dar atunci când mergem în pelerinaj o luăm pe icoană cu noi!”.

Cine este preotul Emil Nedelea Cărămizaru

PROFIL… Preotul Emil Nedelea Cărămizaru s-a născut la data de 2 iunie 1966, în orașul Zimnicea, jud. Teleorman. Este, începând din anul 2007, parohul Bisericii Voievodale „Sfântul Gheorghe Nou” din București, “Kilometrul Zero” al României – ctitorie a Sfântului Voievod și Martir Constantin Brâncoveanu. Și-a luat doctoratul în Teologie – Drept Canonic în 2010, după ce absolvise în 1993, Facultatea de Teologie a Universității din București. Este și licențiat al Facultății de Drept și Științe Administrative a Universității Ecologice din București, Promoția 2011, absolvind și un Masterat în Drept, cu programul de studii „Drept social român și european”. A urmat apoi cursuri postuniversitare la Academia de Studii Economice din București, cu specializarea Management și Relații Economice Internaționale (2005). Până a fi preot în București, acesta a avut o carieră eclesială bogată. A fost hirotonit diacon la Catedrala Episcopală din Curtea de Argeș, în data de 2 septembrie 1990, primind harul sfintei preoții pe seama Parohiei Bujoru-Teleorman, Episcopia Argeșului și Teleormanului, pe 16 septembrie 1990. A fost preot la Biserica „Eroilor” din Giurgiu, între anii 1994-2000, iar după a fost Parohul Catedralei „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu, în perioada 2000 – 2007, participând activ la restaurarea și repictarea sfântului lăcaș, și ajunge preot la Biserica „Buna Vestire” din Giurgiu, în anul 2007. Ca și carieră didactică, în perioada 1996-2007 a fost directorul Seminarului Teologic „Teoctist Patriarhul” din Giurgiu, pe care l-a înființat, coordonând construirea așezământului teologic, căminul și școala. În această calitate, a prezidat comisii de examinare și evaluare a tinerilor teologi. A predat la Catedra de Teologie Dogmatică și Îndrumări misionare, în perioada anilor 1996-2008. În 1999 a primit Definitivatul în învățământ. A fost profesor de Istoria Religiilor și Istoria Literaturii Universale, la Colegiul Național „Ion Maiorescu” din Giurgiu, în perioada 1993-1996. Preotul Cărămizaru a publicat mai multe cărți. A fost autorul primei „Monografii a Bisericii Sfântul Gheorghe Nou”, precum și al lucrării „Mormântul Sfântului Constantin Brâncoveanu”, ambele apărute la Editura Basilica. O altă apariție editorială notabilă este “Mâna Sfântului Ierarh Nicolae din inima Bucureștilor” – Editura „Cuvântul Vieții”. Este și poet, creațiile sale lirice adunându-le în volumele „Privind spre ceruri cu speranță” (Basilica, 2015) și „Stihuri pentru suflet” (Basilica, 2017). A mai publicat poezii și în volumele colective.