APEL CIVIC… Aglomerația din zona celor două licee din municipiul Huși, „Cuza Vodă” și „Dimitrie Cantemir”, este din ce în ce mai reclamată de localnicii nemulțumiți, care așteaptă soluții de la autorități, în vederea fluidizării traficului intraurban. Dar până să găsească aleșii locali soluții eficiente, hușenii vin cu propriile idei, cum ar fi, de pildă, impunerea unui sens unic în zonă, cu speranța că autoturismele nu se vor mai îngrămădi toate, dimineață de dimineață, pe toate străzile din proximitatea celor două licee, dar și a școlii „Anastasie Panu”. „Sunt mașinile părinților care își duc copiii la școală și ale oamenilor care merg la serviciu. Primăria și Poliția să găsească soluții. Poliția Locală să stea mereu acolo, dimineața, ca să asigure buna circulație”, spun localnicii.
„Am spus domnului primar să facă un sens unic în fața liceului „Cuza” cu ieșire la „Cina” și a răspuns că nu poate să dirijeze toată circulația spre 1 Decembrie. Dumnealui a mai zis să vin cu altă idee și atunci propun să fie sensul invers, adică intri pe la „Cina” și ieși pe la Școala nr. 3, căci acolo drumul se bifurcă spre primarie, spre judecatorie și spre Episcopie. Astfel, nu vor mai ieși toate mașinile pe strada 1 Decembrie. Este ultima oară când mai scriu despre asta”, a spus, dezamăgit, Daniel, unul dintre hușenii care au tot sesizat în ultima vreme situația aglomerației din zona liceelor „Cuza Vodă” și „Dimitrie Cantemir”. Dar cum autoritățile nu au reacționat încă, au făcut-o ceilalți participanți la trafic, solidari în fața problemei sesizate.
„În Huși, străzile sunt înguste, așa au fost concepute. Orașul s-a umplut de mașini”
„Nu se poate să mai adauge un sens unic”, a fost de părere un alt hușean. „Deja dimineața, piața, zona Romarta, strada de la parcul Rodina sunt paralizate. Să mai adauge un sens unic și acolo? Asta ar însemna să blocheze total centrul, indiferent de sens, spre primărie sau dinspre primărie”, a susținut localnicul. „În Huși străzile sunt înguste, așa au fost concepute. Orașul s-a umplut de mașini. În față la Cuza s-au montat niște indicatoare cu „oprirea interzisă”, dar du-te să vezi, de la magazinul Andy până la vale, la intersecție, că este full non-stop. Nu mai avem unde parca și o să fie și mai rău. Tu știi foarte bine și pe „Stadion”, acum 5 ani, nu era o mașină, dar acum aproape că nu mai găsești un loc liber acolo”, a fost un alt argument, între multe alte păreri ale hușenilor. Sorin, un alt conducător auto care se confruntă cu traficul prin această zonă, mai ales dimineața, a făcut publice și câteva fotografii destul de convingătoare, care să susțină apelul către autorități, de a găsi o soluție concretă, pentru fluidizarea traficului rutier în zona acestor unități de învățământ.
mai lasati nalucii sa mearga si pe jos,nu le cad neuronii prin ploaie .Habar nu au sa traverseze strada ,sa invete sa dea buna ziua vecinilor ,sa vada si ei cu arata lumea reala
Eu la privat, nu am timp sa duc copilul la scoala, dar bugetarii au si la dus si la intors!! Ce serviciu au, de isi permit ca in timpul programului, ei sa plece zilnic sa si ia plodul de la scoala, cine ii invoieste, ca la privat, nu poti sa te duci la wc toata ziua😡😡😡
demolati garajele ilegale si gasiti locuri de parcare
Sunt soluții dar fiind an electoral nimeni nu se riscă. Demolate toate garajele de pe spațiul public, oricum în acele garaje stau murături vin bagaje etc iar mașina tot pe spațiul public este parcată, vrei garaj stai la curte . Ridicarea tuturor rablelor abandonate prin parcări, nu ai itp RCA rovigneta de un an ridicate . Identificarea la noi locuri de parcare maidane dinte blocuri unde stau găini .
Spațiu este tot același,mașinile sau înmulțit de zeci de ori ,soluții nu prea exista ,mutați va la tara ,acolo este loc cred ,sau nici acolo.