Ce înseamnă pentru William, Harry și ceilalți membri ai familiei regale diagnosticul de cancer al regelui Charles

În fața acestei provocări, cei doi fii ai monarhului, prinții William și Harry, vor trebui să-și gestioneze relația complicată, care s-a degradat puternic după ce Harry s-a mutat în SUA și a făcut mai multe dezvăluiri despre relațiile din interiorul familiei în cartea sa. Necazurile au început în urmă cu trei săptămâni, când Catherine, prințesa de Wales, a suferit o intervenție chirurugicală care, se pare, este destul de gravă din moment ce a necesitat două săptămâni de spitalizare și va avea nevoie de luni de recuperare. Dar imediat după această veste, exact în aceeași zi, s-a anunțat că regele va avea o intervenție pentru o prostata mărită. Iar după câteva zile, Sarah Ferguson, ducesa de York, fosta soție a Prințului Andrew, a dezvăluit că are cancer de piele. Luni, Palatul Buckingham a anunțat că regele a fost diagnosticat cu o formă de cancer, iar vestea este cu atât mai tulburătoare pentru britanici și nu numai cu cât comunicatul nu oferă detalii de natură să ofere o imagine cât mai clară cu privire la starea lui: ce fel de cancer, în ce stadiu, ce urmează.
Citește mai mult la: https://www.digi24.ro/stiri/externe/ce-inseamna-pentru-william-harry-si-ceilalti-membri-ai-familiei-regale-diagnosticul-de-cancer-al-regelui-charles-2677121