ȘANSE… CSM Vaslui are un sezon bun de Liga 3 și cu trei etape înainte de finalul sezonului regular păstrează șanse de calificare în play-off. “Roș-alb-albaștrii” ocupă locul 5 în clasamentul Seriei 1, cu 18 puncte, cu unul mai puțin decât Miroslava și cu trei mai mult decât FC Bacău și Fălticeni. Vasluienii stau însă și la mâna rezultatelor pentru a obține calificarea.
Calculele pentru play-off sunt complicate, CSM Vaslui urmând să ducă o luptă cu Știința Miroslava și FC Bacău pentru ultimul loc care asigură calificarea în careul de ași. Foresta Suceava (27 de puncte) s-a calificat deja în play-off, iar CSM Bacău (25 pct.) și Bucovina Rădăuți (23 pct.) sunt ca și calificate. Știința Miroslava e pe 4, cu 19 puncte, iar CSM Vaslui se află pe 5, cu 18 puncte. Din păcate, fotbaliștii vasluieni nu sunt la mâna lor și au nevoie și de jocul rezultatelor pentru a merge mai departe. În ultimele trei runde, care se vor disputa în luna martie, echipa antrenată de Gabriel Crăciun și Adi Racoviță va disputa doar două jocuri, pentru că în etapa a 16-a va sta, deoarece Viitorul Darabani a fost exclusă din campionat. În etapa a 17-a, CSM-ul va primi vizita Bucovinei Rădăuți, iar în ultimul joc va mege pentru duelul cu FC Bacău (15 puncte), echipă aflată la trei puncte în spate, dar cu un meci mai puțin disputat. Și Știința Miroslava va sta, dar în runda a 18-a, până atunci mai având de jucat cu CSM Bacău (în deplasare) și Rapid Brodoc (acasă).
În căutare de jucători eligibili pentru regula Under
În acest sezon de Liga 3 echipele sunt obligate să aibă pe teren doi jucători născuți 2004 și unul 2005. După ce Darius Crăciun a anunțat că nu mai continuă la echipă, regula federației dă ceva bătăi de cap celor de la CSM Vaslui, care sunt nevoiți să aducă cel puțin doi jucători Under în această pauză de iarnă. Pe lista vasluienilor se află și Eduard Cuzuc, de la Rapid Brodoc, fotbalist crescut la LPS Vaslui și transferat în vară la gruparea “alb-vișinie”.
Încep seria amicalelor
În această pauză de iarnă, CSM Vaslui va disputa mai multe partide de verificare. Primul, pe 27 ianuarie, în deplasare, cu juniorii U19 de la Ceahlăul Piatra-Neamț. Vor urma alte dueluri cu CSM Pașcani (la Iași, pe 3 februarie), Știința Miroslava (10 februarie, în deplasare) și CSM Râmnicu Sărat (17 februarie, în deplasare). De asemenea, CSM-eii vor disputa alte 2-3 partide de verificare în cantonamentul de la Tărlungeni (17-24 februarie), adversarele urmând a fi stabilite în perioada următoare. Ultimele amicale vor avea loc pe 2 respectiv 9 martie.
Transferă de la Brodoc
Vlăduț Mocanu, Cristian Sonea, jucători liberi de contract după ce au reziliat cu Rapid Brodoc, dar și Eduard Ponea, încă sub contract cu “alb-vișinii” sunt în discuții avansate cu echipa Primăriei Vaslui. Prima etapă din acest an se dispută pe 9 martie, însă CSM-ul va sta, primul meci urmând să aibă loc pe 17 martie.