VIDEO | Când “multinaționalele” te jecmănesc, antreprenorii români se încăpățânează și investesc: stație GAS PECO nouă în vârful dealului

Mulți primari, un deputat și președintele interimar CJ au fost prezenți la inaugurare
La inaugurarea stației de carburanți din Valea lui Darie au fost mulți invitați, printre care primari, parlamentari și președintele interimar de la Consiliul județean Vaslui, Ciprian Trifan. Acesta a ținut să aprecieze faptul că o astfel de investiție vine să ajute atât locuitorii din satele din zonă, dar și agricultorii mici, care nu-și permit să achiziționeze o stație proprie de combustibili. Cum investiția este în extravilan, Ciprian Trifan a apreciat că un astfel de punct de lucru al companiei produce bani atât pentru bugetul local, cât și pentru cel al județului și, mai în glumă, mai în serios, acesta i-a urat investitorului să mai facă astfel de inaugurări, fiindcă “la județ avem nevoie foarte mare de bani”. Pe lângă primarul din comuna Roșiești, Florin Anea, la eveniment au fost prezenți și primarii de la Hoceni și Bălteni. Deputatul Edurd Popica a ținut să precizeze, la rându-i, că astfel de investiții autohtone sunt cu adevătat motorul economiei locale, care contribuie serios și la bugetul consolidat al statului, “fiindcă pic, cu pic se face sacul mare”. Slujba de sfințire a fost oficiată de un sobor de preoți, care la minus 10 grade au ținut o slujbă frumoasă, coordonată de duhovnicul mănăstirii de la Dimitrie Cantemir, arhimandrit Serafim Bodnar.
O investiție de peste 800.000 de lei
Investiția de la Valea lui Darie este de 800.000 de lei, o sumă destul de mare dacă ne raportăm la cifra de afaceri pe care compania Boconpad a avut-o în anul 2022, de peste 6 milioane de lei. La această stație vor lucra patru localnici și se vor alipi unui colectiv de alte 12 persoane, care acum lucrează în companie: “Știu că aceste cifre nu impresionează, raportându-ne la cât se investește într-o stație de carburanți din mediul urban, dar pentru noi este o mândrie. Într-un an de criză, în care cu 12 angajați am avut o cifră de afaceri de peste 6 milioane de lei, să investești 800.000 de lei este mare lucru. Am mai angajat încă patru persoane pentru acest punct de lucru și investițiile nu se vor opri aici. O să mai facem poate și un teren de fotbal cu nocturnă, fiindcă terenul ne permite. Am cumpărat de la Primărie 5.500 de metri pătrați, deși noi am construit stația doar pe maximum de 500 metri pătrați, fiindcă avem unde să ne extindem. Să știți că am plătit un preț destul de mare pe metru pătrat, chiar dacă terenul este în câmp. L-am achiziționat cu peste 2 euro/metru pătrat, iar cei 60.000 de lei din tranzacție au ajuns în bugetul local al comunei Roșiești. Este și un mic magazin în interiorul stației, astfel că cei care alimentează la noi beneficiază de toate condițiile”, a mai spus Cornel Pădure.





Mars boule, nu se poate intampla nik, de ani de zile se pune gaz in butelii, una nu a sarit in aer😡 la bucuresti a fost altceva, prostie romaneasca cu tigara in gura.
Alta e faza, cineva a alimentat motoreta de acolo, iar acum merge in suturi🤕
Cred ca tu esti padure, daca te bagi. Crezi ca prin coruptie si mizerii din gura sperii sau cumperi pe cineva? Cat mai merge? Pana te filmeaza unul ca incarci butelii in portbagaj si da la presa. Atunci te uita toti. Nu te juca cu legea!
Ce mare investiție este asta de a venit Popica și alți PSD-ei?
Intr-adevar, o vulnerabilitate noua în peisaj dacă vor mai vinde gaz în butelii de aragaz. Și concurenta neloiala.
La Negrești vând gaz pentru butelie, nu doar pentru autoturism.
Te duci cu butelia în portbagaj și ți se pune de 20, 30 de lei, de cât vrei.
Sursa clara de pericol! Alo, pompierii!
Se vede ca Timo face penele la Pădure.