O familie cu doi copii a rãmas fãrã acoperis deasupra capului. Un incendiu puternic le-a mistuit casa



Potrivit Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã Vaslui, incendiul a fost lichidat în aproximativ douã ore, cauza acestuia fiind un scurtcircuit electric: „pompierii militari din cadrul Detasamentului Vaslui au intervenit cu douã autospeciale de stingere cu apã si spumã, pentru limitarea si lichidarea unui incendiu izbucnit într-o locuintã din localitatea Zãpodeni, comuna Zãpodeni. La fata locului a fost deplasatã si o ambulantã SMURD tip B2 (EPA). La sosirea echipajelor de interventie, incendiul se manifesta prin ardere generalizatã si exista pericolul de propagare la un garaj, un autoturism, o anexã gospodãreascã si o locuintã aflatã la cel mult un metru si jumãtate fatã de imobilul cuprins de flãcãri. Pompierii au actionat pe douã sectoare de interventie, primul, pentru limitarea si lichidarea incendiului, iar cel de-al doilea sector, pentru protectia bunurilor aflate în pericol. În timpul interventiei, un bãrbat a suferit un atac de panicã. Bãrbatul a primit primul ajutor în ambulanta SMURD. Dupã aproximativ douã ore, incendiul a fost lichidat, fiind salvate locuinta învecinatã, anexa gospodãreascã, garajul si autoturismul. Au ars aproximativ 70 metri pãtrati acoperis din tablã pe asterealã din lemn, patru ferestre si trei usi (toate din PVC), circa patru tone de furaje, o canapea, diverse alte bunuri din lemn si material plastic. S-au degradat: o ladã frigorificã, o masinã de spãlat, diverse scule si dispozitive electrice. Cauza probabilã de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor electric deteriorat”, a transmis purtãtorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situatii de Urgentã Vaslui.
Familia Niticã are nevoie de ajutor, în special materiale de constructii pentru renovarea casei
Din fericire, în momentul izbucnirii incendiului, niciun membru al familiei nu era în casã. „Noi eram la socrii mei, într-o casã alãturatã, când ne-a bãtut un vecin în geam si ne-a zis cã ne arde casa. Am fugit într-un suflet sã vedem ce se întâmplã, dar flãcãrile deja se extinseserã. În câteva minute, cuprinseserã toatã casa. Aveam trei camere, iar în ultima perioadã, lucram la o camerã, o tencuiam, pentru cã ne doream ca fiecare copil sã aibã camera lui. Nu am reusit sã salvãm nimic din casã, au ars inclusiv frigiderele în care aveam mâncare, hainele copiilor, rechizitele lor, totul s-a fãcut scrum. Am rãmas doar cu hainele de pe noi. Ani de zile ne-am chinuit sã o construim, sã facem conditii copiilor, sã nu simtã greul si, dintr-o datã, ne-am trezit fãrã casa ridicatã cu greu si cu sacrificii, fãrã nimic. Am mers din credite în credite, nici nu am apucat sã le terminãm, acum avem o ratã de 500 lei pe lunã. Nu stiu cum ne vom descurca, pentru cã va trebui sã o luãm de la zero. Suntem în stare de soc, nu ne revenim, nu întelegem cum s-a întâmplat asa ceva. Pompierii ne-au zis cã incendiul a pornit de la un scurtcircuit. Asa o fi fost, nu stiu ce sã zic, trãim niste momente pe care nu credeam vreodatã cã le voi trãi”, a spus Claudia. Orice ajutor este binevenit, în aceste momente sotii Niticã au nevoie de foarte multe lucruri, dar în special materiale de constructii cu care sã poatã renova casa si în care sã se poatã muta împreunã cu cei doi copii. Cei care vor sã ia legãtura cu familia Niticã, pot suna la numãrul de telefon al redactiei – 0721.873.632.



