O acţiune desfăşurată de forţele de ordine şi reprezentanţii unei companii a dus la descoperirea unui număr record de persoane branşate ilegal la energie electrică pe o stradă din Roman, oraş din Neamţ.
Cadrele de la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ, sprijiniţi de colegii din cadrul Grupării Mobile Bacău, au acţionat, în colaborare cu specialiştii de la compania Delgaz Grid, la Roman, în scopul combaterii faptelor ilegale ce pot fi săvârşite la instalaţiile de distribuţie a energiei electrice.
„Au fost constatate 53 de cazuri de executare sau folosire de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare, sens în care jandarmii au întocmit actele de constatare ale infracţiunilor, acte ce au fost înaintate, de îndată, organelor de urmărire penală competente“ – acestea sunt precizările dintr-un comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Neamţ, care a fost emis pe data de 26 octombrie 2023…https://adevarul.ro/stiri-locale/piatra-neamt/record-de-bransari-ilegale-la-energie-electrica-2311674.html
De ce nu spuneți că erau țigani? Rasa asta fura într-una și autoritățile se fac că plouă. Ar trebui sa se lase cu dosare penale și pușcărie.