Evenimente importante pentru Grupul Psaltic „Sf. Mare Muceniță Chiriachi”, al Catedralei Episcopale de la Huși


Două zile pline de activități speciale, cu prilejul împlinirii celor 5 ani de la înființarea Grupului Psaltic “Sfânta Mare Muceniță Chiriachi”
„Cu bucurie, vă invităm la Simpozionul Național “Tezaurul Psaltic în Episcopia Hușilor”, care va avea loc în zilele de 19 și 20 octombrie 2023 la Huși. Evenimentul marchează 5 ani de activitate a Grupului Psaltic “Sf. M. Mc. Chiriachi” al Catedralei Episcopale din Huși și 2 ani de activitate a Grupului Psaltic “Sf. M. Mc. Chiriachi” Junior. În Anul comemorativ al imnografilor și cântăreților bisericești, evenimentul este unul de seamă în Episcopia Hușilor. Desfășurat cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Ignatie, Episcopul Hușilor, acesta reușește să adune preoți, diaconi, cântăreți bisericești, studenți, elevi și copii, care vor lua parte la o serie de activități liturgice, muzicologice și pedagogice. Astfel, în cadrul Simpozionului va fi lansat albumul muzical (stick) “Tezaurul Psaltic în Episcopia Hușilor”, care oferă o viziune asupra repertoriului psaltic din Episcopia Hușilor (secolele XIX-XX), transpus în interpretarea Grupul Psaltic “Sfânta Mare Muceniță Chiriachi” al Episcopiei Hușilor, reflectând rodul muncii grupului nostru din ultima vreme. De asemenea, va avea loc lansarea de carte “Arta Muzicii Psaltice în Episcopia Hușilor”, avându-l ca autor pe diac. Vlăduț Mironescu, coordonatorul Grupului Psaltic “Sf. M. Mc. Chiriachi”. Cu acest prilej, avem onoarea de a-l avea în mijlocul nostru pe dl. Lect. Univ. Dr. Adrian Sârbu, care va susține o serie de ateliere de muzică psaltică alături de cântăreții bisericești din Episcopia Hușilor. Se remarkă, totodată, prezența Corului Academic Byzantion, care se va afla în strana Catedralei Episcopale la Vecernia din seara zilei de 20 octombrie. La împlinirea a doi ani de activitate, și copiii din Corul “Sf. M. Mc. Chiriachi” se vor alătura corurilor Byzantion și Sf. M. Mc. Chiriachi la slujba Vecerniei. Vă așteptăm cu drag să luați parte la două zile de artă psaltică în Episcopia Hușilor!”, este mesajul transmis public de reprezentanții Grupului Psaltic al Catedralei Episcopale de la Huși.

Votati Geoană presedinte!