spot_img
spot_img
3.4 C
Vaslui
27-nov.-2024
spot_img
spot_img

Buzatu se bucură de toate privilegiile de la CJ Vaslui, deși este în arest. Dan Marian, omul prin care-și exercită puterea

- Advertisement -
INCREDIBIL… Vicepreședintele CJ Vaslui, Dan Marian, spune că este continuatorul lui Buzatu în județ și pune angajații instituției să dea presa în judecată. Este susținut frenetic de primarul Hușului, Ioan Ciupilan

STARE DE FAPT …Președintele Marcel Ciolacu spunea, imediat după arestarea lui Buzatu, că PSD la Vaslui este o cloacă. Și avea mare dreptate! Au trecut însă două săptămâni și nici o reacție a celor lăsați de Ciolacu să facă ordine la Vaslui. Oamenii de casă ai celui care lua șpagă cu portbagajul stau bine mersi pe poziții în Consiliul Județean, Buzatu își păstrează funcțiile în asociațiile cheie din CJ, cum ar fi la Asociația intracomunitară de dezvoltare de apă și canal, dar și cea de management al gunoaielor, iar președintele interimar adus de la Bacău a făcut vinerea trecută doar o ședință informală în care nu s-a stabilit nimic. Doar primarii PSD s-au mișcat și au făcut o scrisoare adresată lui Ciolacu în care cer președinte vasluian la partid. Pe ici, pe colo, a început câte-o răzmeriță împotriva oamenilor lui Buzatu, dar imediat anihilată. La Consiliul Județean, consilierii din garda pretoriană a lui Buzatu și-au luat bine mersi concediu și își așteaptă la sfârșit de lună salariul baban de 6.000 de lei, în timp ce oamenii care s-au răsculat din instituție au fost aduși la tăcere după o ședință convocată de Trifan, dar în realitate condusă de vicepreședintele CJ Vaslui, Dan Marian, care a tunat și a fulgerat, spunând că este continuatorul lui Buzatu în instituție și cine nu se aliniază pleacă. Dan Marian și-a permis luxul de a se numi continuatorul politicilor șpăgarului șef, după ce a obținut de la conducerea centrală a partidului verde în susținerea alianței la CJ (PSD-ALDE). Deși firesc ar fi fost ca la prima ședință de CJ, acesta să fie măturat din funcția de vicepreședinte, de o majoritate solidă PNL-PSD, care ar avea peste două treimi. Într-o alianță cu PNL în județ, PSD Vaslui ar câștiga două majorități în consiliile locale din Bârlad și Vaslui, unde și-ar putea impune viceprimari, dar iată că se preferă varianta veche a lui Buzatu, cu Dan Marian la butoane și la Bârlad cu candidat PSD la primărie, împrumutat de la liberali, în persoana lui Dumitru Boroș.

Dumitru Buzatu și Dumitru Boroș

În acest decor, liberalii s-au mișcat și deja toți primarii din partidul lui Dan Marian, cu excepția celui de la Vinderei, care e la PSD, au trecut la PNL, înaintea fuziunii prin absorție a lui ALDE în PNL. Vorbim de edilii ALDE din Puiești, Dragomirești, Perieni sau Pogana. Totuși, e curios cum de a reușit Dan Marian să-i vândă lui Stănescu pielea ursului din pădure!

Dan Marian se simte pe cai mari acum, când în județ s-a dat restartul clasei politice, fiindcă atunci când a venit Paul Stănescu la Vaslui și l-a uns pe Dragoș Benea interimarul organizației PSD Vaslui, a avut inițial cu acesta o discuție, unde i s-a cerut să mențină alianța în CJ Vaslui cu orice preț, până la alegerile viitoare. Cel care a garantat a fost primarul Hușului, Ioan Ciupilan, care este speriat că o alinață firească cu PNL în județ, l-ar întări pe deputatul liberal Nelu Tătaru, cu care acesta are un război personal. Picați în această capcană, parlamentarii pesediști vasluieni par inerți și fără vlagă, în timp ce Dan Marian se suie cu picioarele pe organizația PSD de la Vaslui. Tupeul său binecunoscut s-a văzut când Ciprian Trifan a convocat o ședință cu salariații din CJ, ca urmare a unor răzmerițe ale celor care au muncit pe brânci în instituție și îi arătau cu degetul pe cei aduși pe posturi călduțe de Buzatu. La acea ședință, neinvitat, s-au prezentat Dan Marian și consilierul său Turcu, care au făcut ordine imediat printre răsculați. Le-au spus că el este continuatorul lui Buzatu în CJ (a se vedea pe ce loc parchează Dan Marian mașina în parcare, împreună cu Turcu) și cui nu-i convine să plece. Mai mult, a făcut, precum Buzatu pe vremuri, un mic rechizitoriu împotriva presei care a avut curajul să intre în CJ și să intervieveze complicii șpăgii lui Buzatu. I-a îndemnat mai ales pe cei răspunzători în dosarul șpăgii să-i acționize în instanță pe jurnaliștii curioși. Primul care a achiesat la idee a fost Valeriu Caragață, cel pe care procurorii DNA, conform referatului de arestare a lui Buzatu, îl dau drept principalul complice al președintelui CJ în luarea mitei. Acesta le-a reproșat colegilor din CJ că nu l-au apărat de presă și a trasat tuturor salariaților să respecte Legea Tăcerii-Omerta. Că Dan Marian conduce CJ Vaslui, deși interimar este Trifan, se vede. Jumătate din cabinetul lui Buzatu a intrat în concediu (Ana Obreja, Vlad Ghețiu și Alexandru Barbu), doi lucrează de zor la Achiziții alături de omul de încredere al acestuia din acel departament (o stimabilă doamnă, sic!), Petrică Manolachi și Nelu Popica, iar Vasile Mariciuc a rămas de serviciu la telefonul din cabintul lui Buzatu. Curios va fi de văzut cine le va semna pontajele pentru salarii acestor consilieri, fiindcă Dumitru Buzatu e un pic la beci. Probabil visează că acesta se va întoarce înapoi pe scaun de Sf. Dumitru.

Scrisoarea primarilor vasluieni către Ciolacu, o strategie de impunere a lui Trifan în fruntea partidului

O parte din primarii PSD din județ au făcut o scrisoare premierului prin care ei își afirmă sprijinul pentru Ciprian Trifan, ca și viitor candidat la CJ din partea PSD, dar și la preluarea șefiei partidului. Aceștia vor ca în cât mai scurt timp, la Vaslui să se declanșeze conferința de alegeri interne și Trifan să fie ales președinte. Însă, aceleași pretenții și oarecum îndreptățite le are și Adrian Solomon, care l-a rându-i încearcă o variantă de conducere locală, mai realistă. Cu Ciprian Trifan prim-vicepreședinte și cu dreptul garantat de a fi candidatul CJ în alegerile de anul viitor și acesta președinte. Numai că Marcel Ciolacu, convins că oamenii lui Buzatu au suficientă forță în organizație, nu mai vrea ca istoria să se repete la Vaslui și se vorbește că deja a hotărât ca, după interimatul lui Benea, să trimită un ministru din cabinetul său să preia conducerea PSD Vaslui. Indecizia lui Trifan de a curăța CJ de oamenii lui Buzatu l-a determinat pe Ciolacu să facă ordine de la București. Deja ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse, Natalia Intotero, a trimis corpul de control la Direcția Generală de Asistență Socială și Protecție a Copilului, după episodul adolescentului violat și umilit în Centrul de Reeducare și Reabilitatre a Copiilor din Fălciu, iar cel mai probabil va stabili că actualul director, pescarul căre-i băga râma în undiță lui Buzatu să prindă peștișorul de aur (Dragos Cazacu), va zbura, fiindcă a gestionat necorespunzător acest caz și nu a luat măsurile ce se impuneau. De fapt, toată lumea vorbește despre Dragoș Cazacu ca fiind cel mai slab manager pe care instituția putea să-l aibă, iar imaginile cu el întins pe capota mașinii și percheziționat de procurorii DNA, ca ultimul infractor, par incompatibile cu funcția pe care o deține. Și nu e singurul episod. Să vorbim despre cazul de la Muzeul Județean Vaslui, unde o altă pupilă de-a lui Buzatu a reușit să rămână în funcție după ce Curtea de Conturi a descoperit o gaură însemnată în casieria instituției. De LDP Vaslui, acolo unde nepotul lui Țibulcă, nașul lui Buzatu, gestionează prost miliardele venite de la CJ Vaslui și cele două Asociații intracomunitate, una de apă și canal (APC) și cea de managementul gunoiului (ADIV), conduse, culmea, de Dumitru Buzatu, deși acesta nu mai este președintele CJ Vaslui. La aceste asociații, Buzatu și-a pus în funcție de execuție un nepoțel (Remus Mustățea – la APC) și băiatul lui Buruiană, orchestratorul șpăgilor pe care Buzatu le încasa la ADIV.

Buzatu, arestat preventiv și exclus din partid, beneficiază la Consiliul Județean de toate privilegiile

CULMEA IRONIEI… Dumitru Buzatu are mai bine de jumătate de lună de când este în arest preventiv, dar se bucură de toate privilegiile pe care le are la CJ Vaslui. Amanta sa încă este angajata instituției pe funcția de șef de cabinet al președintelui, chiar dacă este în concediu, Buzatu este în continuare președinte la cele două Asociații prin care trec toți banii de la utilitățile vasluienilor, plus investițiile europene de milioane de euro. Teoretic, ar trebui ca Buzatu, prin votul consilierilor județeni (într-o ședință de îndată), să fie revocat din funcția de președinte la ADIV și la APC, însă nimeni nu se grăbește, cum nici departamentul de Resurse Umane nu desface contractele de muncă ale celor șase consilieri din cabinetul lui Buzatu, angajați doar pe perioada mandatului acestuia. Se vorbește de un vid legislativ, adică de faptul că Buzatu este doar suspendat și, din acest motiv, nimeni nu știe ce să facă cu acel cabinet. Orice jurist ar spune că acest cabinet și-a terminat misiunea, iar dacă Buzatu scapă de arestul preventiv și DNA nu-i va interzice dreptul de a fi în fruntea instituției (lucru imposibil, fiindcă infracțiunea comisă de acesta este făcută de pe poziția de președinte de CJ), atunci nu are decât să-i angajeze înapoi. Dar, de fapt, Trifan nu face acest pas, de frica lui Dan Marian, care acum se erijează în continuatorul lui Buzatu la CJ Vaslui. Probabil Dan Marian crede că partenerul său se mai întoarce la cârma CJ Vaslui. Să vedem dacă secretarul județului, Diana Ursulescu, va face în viitoarea ședință de CJ, proiectele de revocare a lui Buzatu din conducerea celor două Asociații. Indecizia lui Trifan de a-i scoate pe consilierii personali ai lui Buzatu și din diversele CA sau AGA unde sunt puși, le face și imposibilă misiunea unor primari care au semnat o scrisoare adresată lui Ciolacu, prin care cer ca Trifan să conducă partidul.

- Advertisement -
spot_imgspot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

26 COMENTARII

  1. Guzganul gălbejit a fost prins cu mâța-n sac, mai exact un ditamai cotoșmanul de 1.250.000 lei în portbagaj. Flagrant limpede ca lacrima sărăcanilor din Vaslui.

    Când superpesedistul Dumitru Buzatu a fost împins de scăfârlie în mașina poliției, o voce dintre privitori a început să zbiere: „Nu vă e rușine, hăituiți omul, îl tracasați, nenorociților, ce-aveți cu el, sunt pline instanțele de achitări!”.

    Potrivit avocaților săi, guzganul gălbejit se consideră nevinovat, victima unei înscenări și „își rezervă dreptul la tăcere”.

    Ce părere aveți, stimabili și nestimabili cititori, va face guzganul gălbejit vreo zi de pușcărie? Sau va primi arest la domiciliu, în vila lui din Cănțălărești?

  2. Ai vrea tu nespalatule, la tine anonimule e vidanja plina hi hi hi, poftă bună în continuare, papă singur wai, nu mai împuți pe alții cu duhoarea ta că nu e cazul sa crezi că toți put ca tine

  3. Bai PSD -ist vopsit în galben cirotic, vezi că ești la cules de melci, nu ai cum sa fii busola mea. Ce este democratic in jocurile astea murdare actuale care întrec orice comunist învechit?? Ciolacu să vadă de trădările sale că pe toți i -a trădat ca sa ajungă, nu este nici el cu adevărat vector de opinie , exact cum făcea pe vremuri Băsescu dar mult, infinit mai șters decât Băsescu, tot așa va ajunge și el trădat. Trădările convin celor din opoziție care erau cu șanse minime. Du-te la PNL tău și căutați metode proprii de a fi credibili și votabili. Deocamdată voi aveți atitudine parazitara pe spinarea și decredibilizarea celor care au reușit singuri, fără PNL.

  4. Zicea Timo în articol ca Mariciuc sta de paza, în antecamera lui Buzatu. Adică este secretar? Dar secretara (alta decat Ana) unde este? Adică CJ nu are un secretariat? Nu ma refer la secretarul CJ (Ursulescu) ci la numirea unei secretare, cu o fisa de post etc.
    Mariciuc de ce parazitează acel loc? Are o fisa de post de secretar? Desigur ca sta cu mâinile în buzunare, ca în poze.

  5. bai asta cu PSD-ul , oamenii sunt de cacat in PSD vaslui , pai daca pana si un Popa vine si zice ca nu el a fost hipnotizat ci el a hipnotizat pe Buzatu pai de ce crezi ca a zis asa? pentru ca pe om il doare in sula de interesele judetului el a vrut un os mare sa intre la Vaslui si el ca pe propriile forte nu poate , la Husi a hipnotizat pe Ciupilan pt un scaunel unde sa isi exercite puterea ,nu pentru ca i-ar pasa de oameni ati vazut si voi , oamenii au murit din lipsa unor medicamente ,ii va raspunde lui Iacob in privat cum stie mai bine : in acrostih sau haiku ,ca omul si-a gresit cariera de literat , ori e atat de prost ca nici nu a inteles ce i-a raspuns Trifan : nu ai ragusit destul incat sa taci ca deschizi gura pus pe scandal in prostia ta ,,,,ori Steimberg baba rasuflata si depasita care rade uneori in loc sa planga ,,,eu sa fiu in locul ei mi-as trage o masura si as sta acasa sa imi mananc pensia linistita , despre asta este vorba politicianule WHAT,

  6. Se vede că ești un PSD-ist promovat de tătuca Buzatu și care și-a pierdut busola in partid.
    N.ai înțeles că PSD Vaslui era cel mai comunist partid din țară! În toate județele din țară conducerea partidului a mai fost schimbată, dar la Vaslui nu, pentru că Buzatu voia să-l copieze pe Ceaușescu. Asta nu ai înțeles PSD-ist comunist. Ca să vină cineva din alt județ să ne preia conducerea județului, ar trebui să vă dea de gândit, faptul că Ciolacu a avut dreptate când a numit CLOACA de la Vaslui.

  7. Fraier este Trifan ca accepta aceasta stare de fapt, din perspectiva de partid. Pai ce treaba are Cap de Oaie cu PSD?
    Trifan are telefonul direct al lui Stănescu, al lui Ciolacu, poate clarifica lesne ce e schimbat sau nu.
    Sa nu uitam: linia trasata și impusa de Ciolacu a fost clara.

    Vis a vis de limax-ii care încă parazitează, sa vedem cum își asuma secretarul și contabilul instituției plata acestora, după ce prefectul a semnat actul prin care Buzatu nu mai deține funcție de președinte.

  8. Toate astea o sa se intample peste 2 saptamani cand ii da cu executare .lui nea mItica…SI papusica Barbie sia luat co …mister Barbu ???…Trebuie sa faca videochat im preuna CU PAPUSCA obREGIA…;))…

  9. Făcătură zis mită de cine, de o procuroare pe care o prezintă presa că fiind controversata pentru că a ținut probele fostului episcop în sertar pe motiv că a cununat-o iar Porumboiu și unchiul soțului ei au scăpat de un dosar de dare de mită? Credibilă tare…. Oare Savin cum se simte când realizează că a fost sau s-a păcălit? Săracu…

  10. Oribil ce se încearcă… PNL vrea sa absoarbă PSD? PSD sa devină o anexă a PNL??? Ferească Dumnezeu de așa ceva! Noi alegătorii și nu puțini vrem sa alegem PSD, nu PNL!!!!!! PNL nu are nicio șansă singur cum nu a avut vreodată în județ și atunci se urcă pe această făcătură zis mită, se cățăra pe orice, dar orice că să câștige alegerile. Dacă Trifan acceptă este slab, dacă Benea a venit în județ pentru asta, cloaca este la ciolacu care dezmembrează un partid puternic. Ciolacu sigur este PSD -ist??? În organizația PSD Vaslui sunt oameni puternici care pot gestiona eficient și pot câștiga alegerile! Legat de Cazacu deja ați dat verdictul că zboară, ce Tătaru ai aranjat asta cu ciolacu, ai deja om pe care să îl pui la DGASPC Vaslui? Dar de ce râvnești așa mult la DGASPC Vaslui? Cred că ești mai periculos decât Buzatu, doar așa poți tu, uneltiri, hate, instigare tip „uite hotul”. Știi de ce nu te place talpa de alegători? Că nu prinzi la public, nu ți se vor ierta niciodată cadavrele alea goale din saci, cum voiai să scoți din casele lor pe bătrâni să îi duci in hoteluri dar când ți-a sărit presa in cap ai dat vina pe Streinu Cercel fiind astfel mazilit, tonele de vaccinuri pe banii statului expirate, cum voiai sa vaccinezi cu forța toată populația ori să rămânem fără serviciu, iar copiii dacă nu erau vaccinați sa fie aruncați în centrele DGASPC pe care îl tot blamezi, măști fără bon, spitale mobile, echipamente, sinecuri lui timoftciuc ori cumatrii, care par uitate, dar nu sunt. Disperarea și intensitatea atacurilor împotriva PSD nu poate anihila, atunci încearcă fuziune de tip absorbție. Poate se revigorează PSD la Vaslui și îi spun lui Benea să își vadă de drum dacă a venit cu prostii de astea in județ.

    • Se vede că ești un PSD-ist promovat de tătuca Buzatu și care și-a pierdut busola in partid.
      N.ai înțeles că PSD Vaslui era cel mai comunist partid din țară! În toate județele din țară conducerea partidului a mai fost schimbată, dar la Vaslui nu, pentru că Buzatu voia să-l copieze pe Ceaușescu. Asta nu ai înțeles PSD-ist comunist. Ca să vină cineva din alt județ să ne preia conducerea județului, ar trebui să vă dea de gândit, faptul că Ciolacu a avut dreptate când a numit CLOACA de la Vaslui

  11. mitică, pușcăriașul…. mitică, stai acolo că stai bine….. sper să urmeze cipică trifan2019…..de atunci trebuiau băgați în pușcărie ⚠️⚠️⚠️

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.