spot_img
spot_img
-0.7 C
Vaslui
25-nov.-2024
spot_img
spot_img

Un copil a murit. Părinții au semnat că-i donează organele, apoi au vorbit cu duhovnicul. Ce s-a întâmplat?

- Advertisement -

O familie din comuna Mitocul Dragomirnei, județul Suceava, trăiește o tragedie imensă: băiatul lor de doar 14 ani a intrat în moarte cerebrală după ce s-a înecat cu mâncare. Totul s-a petrecut luni, 11 septembrie.

În timp ce mânca, copilul, care se confrunta cu o boală neurologică, a început să aibă crize convulsive care au dus la aspirarea unui aliment. Părinții au cerut ajutorul cadrelor medicale care, ajunse la locuință, au constatat că băiatul se afla în stop cardio-respirator. Astfel, au început manevrele de resuscitare. După aproximativ o oră, medicii au reușit să îi repornească inima, conform Europa Liberă România. 

Din păcate, din punct de vedere cerebral nu s-a mai putut face nimic”, a declarat Dan Teodorovici, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean din Suceava.

Pavel, care elev în clasa a VII-a, a fost spitalizat la Suceava, iar o zi mai târziu, marți, 12 septembrie, cadrele medicale au tras concluzia că acesta a intrat în moarte cerebrală. La sfârșitul aceleiași zile, medicii l-au întrebat pe tatăl lui Pavel dacă dorește să ofere altor copii bolnavi o șansă la viață.

Conform medicilor, bărbatul a încuviințat la început și a semnat miercuri dimineața consimțământul pentru prelevarea de organe.

„Ulterior, familia nu a mai fost de acord cu prelevarea de organe”, a spus doctorul Teodorovici, de la Spitalul Județean Suceava.

La doar câteva ore după ce și-a dat acordul, tatăl adolescentului a revenit la spital pentru a anunța că s-a răzgândit. 

 „Le-a spus că nu este bine ceea ce fac”

Potrivit reprezentanților Centrului de Prelevare și Donare din Regiunea Moldovei, bărbatul a revenit asupra deciziei după ce ar fi vorbit cu duhovnicul. De menționat este faptul că tatăl adolescentului lucrează ca zilier la Mănăstirea Dragomirna…https://adevarul.ro/stiri-locale/suceava/un-copil-a-murit-parintii-au-semnat-ca-i-doneaza-2300503.html

 

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.