spot_img
10.5 C
Vaslui
24-oct.-2024
spot_img

Italia: Berlusconi va demisiona după adoptarea măsurilor promise UE

- Advertisement -

Şeful guvernului italian Silvio Berlusconi va demisiona imediat după adoptarea de către parlament a măsurilor bugetare şi reformelor economice promise Uniunii Europene pentru a evita contagiunea crizei monedei euro, a anunţat marţi seară preşedinţia republicii, citată de AFP.

După adoptarea măsurilor, ‘preşedintele Consiliului îşi va preda mandatul şefului statului care va organiza consultări’ obişnuite cu partidele majorităţii şi opoziţiei pentru a forma un nou guvern, potrivit unui comunicat al palatului Quirinale, sediul preşedinţiei.

Comunicatul precizează că Berlusconi i-a declarat preşedintelui Giorgio Napolitano într-o discuţie de aproximativ o oră că este ‘conştient de rezultatul votului’ de marţi în Camera deputaţilor, unde se părea că el nu mai are majoritatea absolută.

Cu toate acestea, Berlusconi ‘şi-a exprimat îngrijorarea profundă legată de necesitatea urgentă de a oferi răspunsuri concrete la aşteptările partenerilor europeni cu aprobarea legii finanţelor /2012/, amendată în lumina observaţiilor şi propunerilor Comisiei Europene’.

Calendarul actual prevede aprobarea acestor măsuri până la 18 noiembrie în Senat şi până la sfârşitul lunii în Camera deputaţilor. Cu toate acestea, el ar putea fi modificat.

Odată ce măsurile vor fi adoptate, Berlusconi va demisiona şi preşedintele va consulta toate partidele pentru a vedea dacă este posibil să constituie un guvern cu o nouă majoritate sau nu.

Guvernul a reuşit să treacă în Cameră marţi bilanţul pe 2010 al statului italian, numai mulţumită abţinerii opoziţiei, şi nu a strâns decât 308 voturi în timp ce majoritatea absolută este de 316 voturi.

Liderul principalului partid de opoziţie de stânga, Pier Luigi Bersani, i-a sugerat imediat lui Berlusconi, 75 de ani, ‘să ia act de situaţie şi să demisioneze’.

Chiar aliatul său cheie al Ligii Nordului, Umberto Bossi, i-a sugerat să plece după exemplul secretarului general al partidului său, PDL, Angelino Alfano, care ar putea conduce un guvern de centru mai larg. Gianni Letta, mâna dreaptă a lui Berlusconi, a fost de asemenea prezentat.

Nume cum ar fi cel al fostului comisar european şi economist Mario Monti circulă de asemenea pentru funcţia de şef al unui eventual guvern de uniune naţională ce ar putea fi sprijinit de ambele formaţiuni atât de dreapta dar şi de stânga.

AGERPRES.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.