Rapid Brodoc începe treaba!

După ce a ajuns la o înțelegere cu mai mulți jucători de bază, clubul vasluian le-a prelungit contractele altor doi jucători. Este vorba despre Alexandru Azoiței, titular la Brodoc în stagiunea precedentă, și puștiul Andrei Dumitru. În vârstă de 19 ani, Azoiței avoluează pe postul de fundaș și a crescut la academia Politehnicii Iași. În Liga 3 a mai jucat și pentru Știința Miroslava. De partea cealaltă, Andrei Dumitru este născut în anul 2005 și poate fi o soluție pentru regula Under (trei juniori în teren). El a fost adus în iarnă de CS Mioveni. Echipa din Brodoc se va reuni astăzi și va face pregătirea doar pe plan local. În primul meci oficial, pe 2 august, „alb-vișinii” vor evolua în primul tur al Cupei României – faza națională.