Bolnavii de cancer ies în stradă: “Ne-am săturat să nu avem acces la terapii salvatoare”

NEMULȚUMIRI… Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) din România a anunțat că va organiza un protest, joi, în fata Ministerului Sănătății, privind implementarea Planului Național de Combatere și Control al Cancerului, în condițiile în care termenul a fost 1 iulie. Federația a transmis, totodată, că este decisă să acționeze în judecată Ministerul Sănătății, în solidar cu ministrul Alexandru Rafila.
“Joi, în intervalul orar 10.00 – 14.00, vom organiza un protest în fața Ministerului Sănătății pentru a ne apăra Planul Național de Combatere și Control al Cancerului care a avut termen legal de implementare 1 iulie 2023. Domnul ministru Rafila ne ignoră în continuare și toate încercările FABC de a determina implementarea planului au eșuat în favoarea orgoliului acestuia. În acest moment, domnul Rafila a încălcat legea și se consideră mai presus decât aceasta. (…) Chiar dacă Ministerul Sănătății dorește să elaboreze o ordonanță de urgență pentru modificarea legii Planului Național de Prevenire și Combatere a Cancerului, noi protestăm pentru faptul că încă nu avem norme de implementare la această lege vitală pentru pacienții cu cancer”, au declarat reprezentanții FABC. Potrivit federației, un astfel de plan a fost solicitat încă din anul 2001, iar în prezent, când legea este promulgată de președintele Klaus Iohannis și votată în unanimitate în Parlament, Ministerul Sănătății apelează la “tertipuri” pentru a nu o implementa. “Ne-am săturat să murim cu zile, să nu avem acces la terapii salvatoare, la investigații medicale de ultimă generație, ne-am săturat să fim mințiți, ne-am săturat de discriminare față de ceilalți cetățeni ai Uniunii Europene. Ordonanța de urgență compusă în data de 11.07.2023, nu are nicio legătură cu normele de implementare ale planului. Federația este decisă să acționeze în judecată Ministerul Sănătății, în solidar cu domnul ministru Rafila”, au mai comunicat reprezentanții bolnavilor de cancer.
Terapii salvatoare sunt cele naturiste , vitamina C , papadia , dieta Gerson , etc…
la terapii salvatoare au acces politicienii, magistratii si cei cu pensii speciale ……