spot_img
14 C
Vaslui
24-oct.-2024
spot_img

Acord privind un Guvern de uniune naţională în Grecia, fără Giorgios Papandreou

- Advertisement -

Premierul grec, Giorgios Papandreou, şi liderul opoziţiei de dreapta Antonis Samaras au ajuns duminică seara la un acord privind formarea unui Guvern de uniune naţională, care nu va fi condus de actualul prim-ministru, relatează AFP, scrie Mediafax.

Un „acord” a fost găsit duminică seara între principalele două partide politice din Grecia pentru „formarea unui nou Guvern, care nu va fi condus de actualul prim-ministru Giorgios Papandreou”, se arată într-un comunicat al preşedinţiei Republicii.

Noul Guvern va fi însărcinat cu „implementarea planului european anticriză” înaintea „viitoarelor alegeri”, a precizat comunicatul, adăugând că Samaras şi Papandreou vor avea noi discuţii luni pentru a desemna un nou prim-ministru şi a stabili componenţa Guvernului.

Noul Guvern grec va conduce ţara până la alegerile anticipate care vor avea lor imediat după implementarea prevederilor acordului privind reducerea datoriei Greciei, încheiat de liderii zonei euro la Bruxelles, la sfârşitul lui octombrie, anunţă un comunicat al preşedinţiei elene

„În cursul reuniunii, s-a convenit formarea unui nou Guvern cu scopul de a conduce ţara la alegeri imediat după implementarea deciziilor de la 26 octombrie”, adică acordul de reducere a datoriei Greciei, încheiat de liderii zonei euro la Bruxelles, potrivit comunicatului.

Acordul politic intervenit între Papandreou şi rivalul său de dreapta lansează un semnal europenilor, care aşteaptă de la Atena un angajament clar privind planul european de reducere a datoriei şi politica de austeritate pe care acesta o impune, evitând în acelaşi timp un vid de putere. Papandreou nu a demisionat oficial până în acest moment.

În cazul în care nu vor interveni alte schimbări, Grecia va fi reprezentată luni la reuniunea Eurogrupului de actualul ministru de Finanţe şi vicepremier Evangelos Venizelos, responsabil cu negocierile de la jumătatea lui iunie.

romanialibera.ro

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

251 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.