Luni, 26 iunie, deputații și senatorii votează pentru eliminarea propriilor pensii speciale. Şedinţa comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului este programată la ora 14:00.
UPDATE, 14:40: Pensiile speciale ale parlamentarilor au fost eliminate. 382 de voturi „pentru”, la Camera Deputaților.
Pe ordinea de zi se află propunerea legislativă pentru abrogarea Capitolului XI din Legea nr.96/2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor (Pl-x 411/2023; L 382/2023), care se dezbate în procedură de urgenţă.
„Dorim o reaşezare pe baze solide, atât a sistemului de pensii de serviciu, cât şi a sistemului de indemnizaţii pentru limită de vârstă acordate parlamentarilor care şi-au încheiat exercitarea unuia sau mai multor mandate.
De aceea, e nevoie de măsuri legislative care să şteargă inechităţile din sistem, eliminarea indemnizaţiei pentru limită de vârstă a parlamentarilor fiind una din aceste măsuri de înlăturare a discriminării faţă de persoanele care beneficiază de pensii pe criteriul contributivităţii”, se arată în Expunerea de motive a proiectului legislativ.
Citeste mai multe pe https://www.romaniatv.net/parlamentul-voteaza-astazi-eliminarea-pensiilor-speciale-scurta-istorie-a-veniturilor-necontributive-in-romania_7568001.html