Examen dur la ACS Kwon Bârlad pentru obținerea centurilor! (FOTO, VIDEO)

CENTURI NOI… Asociația ACS Kwon Bârlad a organizat un nou examen de grad pentru centură, la care s-au înscris 23 de sportivi din care 8 au fost noi legitimați. Sportivii au luptat cu ardoare pentru obtinerea noilor grade și iată, toți au promovat examenul! Un număr de trei dintre sportivii implicați în acest test, pentru modul în care s-au prezentat, au obținut chiar un grad în plus față de cel pentru care se pregătiseră. „Prin tot ceea ce facem în cadrul clubului cu toți sportivii noștri, este în primul rând educație și apoi sport. Vă pot spune că toți cei care devin foarte buni sportivi, devin și foarte buni la școală sau la modul general, foarte buni oameni în societate. Prin ceea ce facem, prin modul cum îi educăm, creem oameni adevărați și apoi foarte buni sportivi. Și ca urmare, pentru a avea mai târziu copii de care să vă mândriți, vă rugăm să îi lăsați să facă sport!” a spus arbitrul european și președintele ACS Kwon Bârlad, Eleodor Gheorghian.
În cadrul Asociației Clubul Sportiv Kwon Bârlad este promovată disciplina sportivă Taekwon-do ITF, care este o artă marțială de provenință coreeana și în care, în proporție de 70% din lovituri, sunt cele de picioare. Clubul ACS Kwon Bârlad inițiază, antrenează, perfecționează membrii săi precum și alte persoane în disciplina Taekwon – do I.T.F. Cu acordul și sprijinul Federației Române de Taekwon-do I.T.F., organizează examinări și acordă avansări în grad conform regulamentelor și statutului Internațional Taekwon-do Federation, precum și Legii Sportului și Ministerului Tineretului și Sportului.
Mic istoric al unei Asociații… mari!

”Prin tot ceea ce facem încercăm să promovăm talentele și obținerea unor rezultate deosebite. În cadrul acestui gen de acțiuni a fost și examenul de centură de astăzi. Nimic din ceea ce este obținut facil nu este de calitate s-au de durata. Din acest motiv încercăm ca să obținem de la sportivii noștrii cele mai bune reacții și care să constituie o bună bază de pornire pentru perfermanțele următoare. Pentru o bună exemplificare în acest sens este expresia examenul de astăzi. Astfel, durata examenului pentru trupa de începători, în care au fost implicați candidații pentru centurile albă, tresa galbenă și pănă la centura galbenă a dura o ora și 10 minute. În schimb examenul pentru celelate centuri, unde au fost implicați candidații de la centura galbenă cu tresă verde până la tresa neagră, a dura 3 ore și jumătate. Iar la final absolut toți participanții au fost obosiți, dar extrem de satisfăcuți de performanța de care au dat dovată”, a spus la final Eleodor Gheorghian.




