Local

Noi privilegii pentru funcționarii publici

REGLEMENTARE… Actul normativ acordă posibilitatea autorităților administrației publice locale din mediul rural de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului.

FACILITATE… Președintele Klaus Iohannis a promulgat legea care prevede posibilitatea decontării, de la 1 ianuarie 2024, prin decizie a Consiliului local, a cheltuielilor de transport funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al primarilor și din instituțiile și serviciile publice de interes local din comune. Unele UAT-uri din județ nici nu au mai așteptat ca legea să fie promulgată și au aprobat deja proiecte de hotărâre care să permită aceste decontări.  În paralel, pentru profesori și ceilalți angajați din școli, nu există o lege care să stabilească la nivel unitar decontarea transportului în Educație, ci o metodologie aprobată prin Hotărâre de Guvern (HG) în 2015.

Actul normativ modifică și completează Legea 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în sensul acordării posibilității autorităților administrației publice locale din mediul rural de a cuprinde în bugetul local sume destinate decontării cheltuielilor cu efectuarea navetei funcționarilor publici și personalului contractual din aparatul de specialitate al primarului. “Pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale ‘Administrație’ din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reședință și localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabilește prin hotărâre a consiliului local”, prevede actul normativ. Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport se va realiza de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri și cheltuieli aprobat. Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport se va stabili prin hotărâre a Guvernului, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.

Legea urmează să intre în vigoare la data de 1 ianuarie 2024.

Cadrele didactice nu sunt la fel de norocoase

În aceeași lege 153 sunt prevăzute și salariile angajaților din Educație, însă în ceea ce privește transportul, pentru ei există prevederi într-un set de norme metodologice în vigoare din 2015 care prevăd decontarea pe bază de documente justificative. În cazul în care nu există operatori de transport care să emită abonamente lunare pe ruta pe care se deplasează profesorii de acasă și până la școală, cadrele didactice sunt în imposibilitatea de a-și deconta naveta pe aceste reguli, deoarece ele prevăd că trebuie să li se deconteze banii pe carburant echivalent cu un abonament lunar de transport. Sindicatele din Învățământ  au atras atenția, în noiembrie 2022, printr-o adresă către ministrul Ligia Deca, despre această carență din metodologie, care a rămas neactualizată până acum.

2 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button