Șase bârlădeni, în pregătiri cu naționala României de rugby

Este vorba despre Vasile Bălan (linia 1), Ștefan Iancu (linia a 2-a), Gabriel Rupanu (mijlocaș la grămadă), Alexandru Țiglă (mijlocaș la grămadă), Cosmin Iliuță (centru) și Robert Neagu (fundaș). Stagiul de pregătire al naționalei a debutat luni, 9 ianuarie, la București, și se va încheia cu un meci de pregătire, pe 21 ianuarie, la Viadana, Italia, acolo unde România A (echipa secundă) va întâlni echipa similară a Italiei. “Este practic o reacomodare la efort pentru jucătorii din țară pentru că în această primă parte a pregătirii accentul va fi pus pe cei care evoluează în campionatul intern, și asta pentru că cei din Franța deja se află în competiție, la cluburile lor. Este foarte important să îi menținem pe jucători într-o formă cât mai bună în această perioadă fără meciuri pentru a putea să abordăm cât mai bine competiția europeană care începe în februarie”, a spus selecționerul Eugen Apjok. “Stejarii” vor debuta pe 4 februarie în Rugby Europe Championship, la București, împotriva Poloniei.