Un fost consilier local din Husi a încetat din viatã în prima zi de Crãciun!

Aurel Cordas împlinise 70 de ani, el fiind nãscut pe 8 mai 1952, la Rânceni. Unii husenii si-l amintesc de pe când era inspector la Banca Agricolã. A fost, de asemenea, membru al Consiliului Local Husi, fiind ales pe listele filialei locale a PNL în functia de consilier. A detinut si mai multe locuri în Consiliile de Administratie a unor societãti din municipiul Husi. Apropiatii sãi spun cã era un economist remarcabil, mai ales pentru faptul cã era genul de profesionist cãruia îi plãcea sã aprofundeze toate aspectele activitãtii sale si sã îndemne tinerii economisti sã priveascã foarte serios acest domeniu. De aceea s-a implicat si a fost membru-fondator al Asociatiei Generale a Economistilor din România (AGER), asociatie care a înfiintat revista „Economistul”.
Un economist cu pasiune pentru Istorie si Literaturã
Într-o prezentare proprie fãcutã pe internet, economistul Aurel Cordas îsi descria latura sa umanistã. „Pasionat de Istorie si literaturã, am participat încã din liceu la Cenaclul de prozã si poezie „Mihai Eminescu” din Husi, condus de profesorul-poet Ioan Alexandru Anghelus. Am publicat articole si cãrti în care domeniul predilect este istoria economicã, macroeconomia si familiarizarea cititorului cu notiunile economice de bazã. Colaborez la Revista „Lohanul”, magazin cultural-stiintific, Husi, unde sunt si referent stiintific pe probleme de economie”. Apropiatii au comunicat faptul cã trupul neînsufletit al economistului Aurel Cordas a fost depus pe 26 decembrie la capela cimitirului Sfântul Toma din Husi.