FOTO | Revoluționarii din Vaslui se aflau, pe 22 decembrie 1989, în bătaia armelor! Un lăcaș pentru puști mitralieră a fost găsit la câțiva pași de Piața Civică!

PARTE DIN ÎNTREG… Se împlinesc 33 de ani de la Revoluție. 22 decembrie e ziua în care zeci de mii de oameni au ieșit în stradă și l-au forțat pe Nicolae Ceaușescu să fugă cu un elicopter. Vasluiul s-a aflat și el pe harta orașelor unde s-a strigat “Jos dictatorul”, chiar dacă la început mai timid, apoi din ce în ce mai puternic. Profesorul Paul Munteanu, președintele Asociației revoluționarilor din Vaslui, a acordat ziarului Vremea Nouă un interviu în cadrul căruia a dezvăluit informații mai puțin știute din acele zile. De exemplu, deltaplanistul care a înfășurat tricolorul în jurul statuii lui Ștefan cel Mare din Piața Civică și unul dintre eroii zilei de 22 decembrie, nu are carnet de revoluționar din motive birocratice. În total, 23 de vasluieni au fost omorâți la Revoluție, în mai multe orașe din țară, însă ei sunt comemorați în județul nostru, unde autoritățile locale și județene ar putea face mult mai mult pentru a le cinsti memoria. În anii trecuți, s-a propus ca părinții lor să primească titlul de cetățeni de onoare, însă niciun demers nu s-a făcut în acest sens. Cine a contribuit deciziv la umplerea Pieții Civice cu oameni în ziua de 22 decembrie, unde a fost găsit lăcașul de pușcă mitralieră cu care trebuia să se tragă asupra mulțimii, dar și cum au vrut rromii de pe strada Călugăreni să scape de un milițian cu ștate vechi, care bătea mai mult decât vorbea în timpul anchetelor, citiți în rândurile de mai jos.

– Domnule profesor, atunci când se vorbește despre contribuția vasluienilor la Revoluția din 1989, părerile sunt împărțite. Unii spun că a fost revoluție la Vaslui, alții, că nu! Din punctul dumneavoastră de vedere, evenimentele din 22 decembrie din Piața Civică s-au înscris în parcursul Revoluției Române?

-Fără să exagerez, pot afirma că vasluienii și-au adus contribuția la răstunarea regimului, așa cum au făcut-o toți românii care au ieșit în stradă în acele zile. Pe 22 decembrie 1989, la zece fără un sfert dimineața, în Piața Civică eram în jur de 30 de persoane. Eu cu câțiva studenți, și un alt profesor cu câțiva elevi de la muzeu. Cam ăștia am fost nucleul. Pe la ora 11 au venit mult mai mulți, majoritatea muncitori din Zona Industrială. Am dat telefon domnului Marcel Popescu, directorul de la Mecanica. L-am rugat să vină să ne ajute. Muncitorii de la Mecanica au fost forța care a umplut Piața Civică. Doar de acolo au venit 10-11 autobuze. În jurul orei 12 fără un sfert, Marian Enache, fost elev de-al meu de la Negrești ajuns judecător la Curtea Constituțională, întocmea primele tabele cu cei prezenți în piață. Eram la Casa de Cultură, dar acolo nu prea avem ce face. Am zis să ne îndreptăm către Comitetul Județean, că acolo se află cei de la putere. Pe scări, în Comitetul Județean, în timp ce grupul nostru urca, cei din conducerea județului coborau. Primiseră telefon să plece. Am intrat, am ocupat birourile, apoi am ieșit pe balcon unde am ținut un discurs. Între timp se anunțase că Ceaușescu fugise. Am fost întrebat de mai multe ori dacă a fost sau nu a fost revoluție? Răspunsul meu e clar: revoluție a fost pentru că poporul nu a ieșit din casă să primească funcții. Oamenii nu și-au dorit să fie nici secretari generali în locul lui Ceaușescu, nici să se îmbogățească. Poporul român a ieșit în stradă în decembrie 1989 cu un singur scop, de a scăpa de cele trei F-uri: Frică, Foame și Frig. De asta a ieșit poporul în stradă. Țara a acționat ca un întreg în acele zile, iar Vasluiul a fost parte din acel întreg.

– Nu puține sunt vocile care susțin că în spatele Revoluției s-a aflat Securitatea, nicidecum dorința poporului de a scăpa de dictator.  

-Securitatea a fost forța care, la un moment dat, a contribuit decisiv la înlăturarea lui Ceușescu, dar ea singură nu putea face asta, a profitat de această revoltă a maselor. Oamenii simpli au făcut Revoluția, care a fost recunoscută inclusiv de către dușmanii ei. În momentul când i s-a comunicat lui Ceaușescu de către unul dintre oamenii lui de încredere că trebuie să fugă, i s-a spus că toate comitetele județene de partid din țară fuseseră ocupate de revoluționari, nu de colecționari de timbre, nu de altcineva. Ceaușescu n-ar fi plecat, cum nu a plecat el în 1987, după revolta de la Brașov. În cartea mea, denumită “În zodia nopții”, scriu cum a fost organizată acea revoltă de la Brașov, care a fost asemănătoare cu cea din 1977, de la Lupeni. Prin urmare, revoluția din 1989 nu a venit de nicăieri, flacăra grevelor, a revoltelor, fusese aprinsă cu mulți ani înainte. La Brașov, sistemul i-a strivit pe cei care au protestat pentru că orașul fusese lăsat singur. Dacă țara ajuta Brașovul atunci, acum se vorbea de revoluția din 1987. Atunci nu s-au înțeles niște lucruri, iar oamenii au avut de suferit enorm. Unii greviști au fost călcați cu mașinile, alții au fost omorâți prin electrocutare. Alții, mai norocoși, au fost împrăștiați prin țară. La Vaslui am avut șapte brașoveni cu domiciliu în Zona Industrială, angajați la Mecanica Vaslui. Zilnic, acei oameni semnau la Securitate, erau sub un control total.

-Revenind la situația din Piața Civică, din 22 decembrie 1989. Ce le-ați spus vasluienilor de la balconul Comitetului Central de partid?

-De la balcon, țin minte că am spus următoarele: că aceste momente pe care le trăim sunt cu adevărat dramatice, că nu știm cum vor evolua lucrurile și că nimeni nu e obligat să rămână în Piața Civică, mai ales cei tineri. Cel mai important, le-am zis celor prezenți în centru, este să ne păstrăm locurile de muncă. Sunt oameni cu care mă întâlnesc și azi pe stradă și care-mi spun că am avut dreptate atunci, pentru că multe dintre acele locuri de muncă au dispărut. Când s-au dat certificatele de acționari ai fabricilor, acele documente au fost colecționate de marii întreprinzători, în Vaslui și în toată țara. Muncitorii au fost amăgiți cu foarte mare ușurință. S-a ajuns în această situație pentru că noi nu am avut o clasă muncitoare precum cea din Polonia, care susținută de intelectualitatea poloneză și inclusiv de Papă, a izbutit să intre în guvern. Și din acest motiv, acolo nu au fost scoase armele împotriva poporului. Și în Cehoslovacia la fel, a avut loc revoluția de catifea, nu s-a tras nici măcar un foc de armă. În toate țările comuniste, regimurile s-au schimbat fără violențe. Normal, s-a pus întrebarea de ce la Revoluția din România, din 1989, au murit atâția oameni? Unul dintre motive a fost că la noi, clasa politică era primitivă, din toate punctele de vedere. Să nu uităm cum au ajuns comuniștii la putere, cum au fost promovați în funcții importante. Majoritatea comuniștilor erau de un privitivism feroce. De altfel, un aghiotant al lui Stalin, pe numele său Cernikov, spune la un moment dat că atunci când se organizau la Moscova întrunirile comuniștilor din toată Europa, delegația din România făcea notă discordantă de restul comuniștilor, în cel mai rău sens cu putință. Comuniștii noștri nu erau puși la masă când se discutau lucruri importante, pentru că ai noștri nu știau să țină secrete, nu aveau niciun fel de pregătire politică. Comuniștii români s-au aflat tot timpul în afara aparatului de conducere a Internaționalei Comuniste, iar asta spune multe despre cei care s-au aflat la conducerea țării.

–Revoluția Română a fost foarte sângeroasă, cu multe pierderi de vieți omenești. În Vaslui s-au tras focuri de armă sau armata a fost cu mulțimea?

-În Vaslui nu s-au tras focuri de armă! Se putea trage! În acele momente când eram în actuala clădire a Prefecturii, au venit la noi patru ofițeri de la Comisariat. Comandantul acestui Comisariat, domnul Arghir, era cel mai mare în grad, iar noi, cei din Consiliul Frontului Salvării Naționale, i-am cerut să ia comanda armatei. Nu a fost de acord, iar în locul său a venit maiorul Amalcăi, care era locțiitor de comandant. Înainte de asta dădusem telefoane în tot județul. De la Huși, de la unitatea de grăniceri ni s-a comunicat că nu poate veni nimeni. Am dat telefon la Bârlad, la Crasna. Am vorbit cu colonelul Petrea, de la Unitatea Chimică din Vaslui, care de asemenea, nu a vrut. Textual mi-au comunicat că nu vor să se implice. Atunci am apelat la Comisariatul Militar. Au trimis ofițerii neînarmați, însoțiți de 11 soldați, care aveau arme, dar fără cartuș pe țeavă. Ei au venit la solicitarea noastră pentru a transmite mesajul că armata e cu noi. Nu s-a pus în niciun moment problema ca armata să încerce să înăbușească revolta noastră. Acești ofițeri, având pregătirea necesară, ne-au ajutat, în sensul că la un moment dat, la fostul magazin Turist din centrul orașului, au găsit un lăcaș de tras cu pușca mitralieră, care era îndreptat cu fața spre piață. Tot ei au găsit și o a doua stație de telecomunicație la Poștă. Toate convorbirile civile treceau prin acea stație care nu era a Poștei. Ca om al școlii, am cerut ca orice informație care ne-ar putea fi de folos să o notăm pe hârtie, să avem totul scris. Unele din aceste notițe au dispărut, altele ne-au fost sustrase în mod intenționat.

-Au fost momente când situația risca să scape de sub control la Vaslui?

-Îmi amintesc că la un moment dat, un grup de aproape 200 de persoane de pe strada Călugăreni a încercat să atace sediul Miliției. Mulți dintre ei erau certați cu legea și probabil au crezut că e momentul oportun să se răzbune pe milițieni. Acele persoane erau înarmate cu răngi, nu erau puse pe glumă. A fost trimis un ofițer la sediul Miliției împreună cu un grup de militari, care au blocat intrarea în clădire. Acele persoane îl căutau pe milițianul Mânzățeanu, zis Geacaloni, despre care se spunea că la anchete era de o duritate ieșită din comun. Într-un final au reușit milițienii să-l scoată pe Geacaloni pe un geam din spatele clădirii, iar de atunci nu a mai călcat prin Vaslui, fiind transferat la Neamț. Intervenția armatei a fost providențială în acel moment, faptul că soldații aveau arme în mână i-a speriat pe acei băieți recalcitranți, chiar dacă armele nu aveau cartușe. A mai fost un moment critic la Revoluție, când în seara de 23 spre 24 decembrie a venit la noi căpitanul Doroftea, care a preluat comanda în locul maiorului Amalcăi. A spus că nu ne mai poate sprijini pentru că la cârma țării a venit generalul Militaru. Acesta avea școala făcută în Uniunea Sovietică și fusese pus special în fruntea Armatei. Nu trebuie să negăm evidența, o parte a armatei a fost folosită la represalii, s-a dat ordin să se tragă. Sunt dovezile de la Cluj, foarte concludente în acest sens. Și acolo s-au trecut cu taburile peste revoluționari, s-a tras asupra lor. Cine a dat ordin să se tragă în propriul popor? De aceea spun că am avut o clasă politică primitivă, care a provocat cea mai violentă revoluție din această parte a Europei. Chiar și așa, poporul și-a făcut datoria și doar datorită lui regimul a fost schimbat.

–La București, s-a tras în revoluționari sub pretextul că sunt teroriști. La Vaslui au fost create astfel de diversiuni?  

-Au fost și la noi astfel de situații. Un inginer, care scria la un ziar subiecte legate de agricultură, lansase zvonul că vin teroriștii cu o brigadă de tancuri să facă zob Vasluiul. L-am întrebat dacă a făcut armata și dacă înțelege ce înseamnă deplasarea teroriștilor cu tancurile prin țară? Pe 23 decembrie, veniseră câțiva elevi de-ai mei de la Pușcași să ne spună că apa din baraj a fost otrăvită. Evident că toate aceste diversiuni fuseseră făcute de băieții de la Secu, era misiunea lor. Tot așa se lansase un zvon și despre barajul de la Solești, că fusese otrăvită apa. În acea perioadă, cineva avea interesul ca populația să fie panicată, dezorientată.

– Această dezorientare nu a durat mult, iar românii au realizat că, după înlăturarea lui Ceaușescu, puterea a fost preluată de comuniștii din eșalonul secund.

– Fără îndoială, Revoluția a devenit și suport de promovare pentru noua clasă politică, mai ales după alegerile din 20 mai 1990, care s-au chemat alegerile din Duminica Orbului. S-a spus că s-a votat ca în Duminica Orbului. După căderea regimului, președintele Ion Iliescu a anunțat că nu va organiza alegeri decât după cinci ani, când lumea va învăța câte ceva despre democrație. Alegerile au fost organizate imediat, în mai 1990, iar din acel moment lucrurile s-au schimbat radical față de ce credeam noi că trebuia să se întâmple cu România.