Se decide reprezentanta județului în Liga Elitelor U15

Faza județeană a Ligii Elitelor U15, organizată de AJF Vaslui, a adunat la start 6 formații, LPS Vaslui, Atletic Club Bârlad, Juniorul Bârlad, Viitorul Bârlad, Viitorul Zorleni și Hușana Huși. În Final Four-ul competiției, Atletic Club Bârlad a trecut de Hușana Huși (5-1), iar LPS Vaslui a învins Viitorul Bârlad (9-0). Echipa bârlădeană este pregătită de fostul fotbalist al Bârladului, Victor Cozma, iar juniorii Liceului cu Program Sportiv Vaslui sunt antrenați de Adi Racoviță, fost antrenor la Sporting Juniorul Vaslui. Câștigătoarea finalei va accede la faza regională a Ligii Elitelor – Under 15. Etapa regională, cu desfășurarea jocurilor în sistem campionat, tur-retur, va fi structurată pe 16 serii a câte 5-6 echipe, repartizate pe criterii geografice. Meciurile din această fază se vor desfășura în perioada 15 octombrie 2022 – 26 martie 2023. Echipele clasate pe primul loc din fiecare serie se califică în etapa sferturilor de finală.