spot_img
spot_img
1 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

La Vulturesti, conditii ca la oras

- Advertisement -

DEZVOLTAREDupã ce în primii ani ai mandatului, prioritatea lui Costicã Adrian Anton, primarului comunei Vulturesti, a fost depunerea de proiecte în speranta obtinerii de finantãri europene sau de la guvern, acum locuitorii comunei vãd înfãptuirea acestor planuri de viitor. În afara celor 3,75 km de drumuri asfaltate, 3 km în Buhãiesti, începând din drumul national pânã în sat, si alti 670 m, între scoalã, cãmin cultural si bisericã, în Vulturesti, pânã în primãvarã, peste 200 de gospodãrii din satele Voinesti si Vulturesti vor beneficia de apã curentã si canalizare, urmând ca, tot în perioada foarte apropiatã, sã se implementeze reteaua de gaz metan. În scurtã vreme, va fi finalizatã si baza sportivã, constând într-un teren acoperit cu gazon artificial, nocturnã si vestiare, inclusiv dusuri si grup sanitar propriu, se va construi o grãdinitã si un centru de zi pentru elevi de tip “After school”.

Cât de curând, chiar din primãvara viitoare, locuitorii comunei Vulturesti vor beneficia de conditii de trai cel putin la fel de bune ca cei din orasul Negresti, situat în apropiere. Apã curentã, canalizare, drumuri asfaltate, posibil gaz metan, bazã sportivã modernã, gradinitã nouã – sunt doar o parte din obiectivele ce urmeazã a fi finalizate în perioada urmãtoare. “Când am candidat ca primar, singura promisiune fãcutã oamenilor din comunã a fost aceea cã voi face tot ceea ce îmi va sta în putintã pentru a le usura viata. Nici nu speram cã voi reusi ceea ce aveam eu în gând, dar, dupã ce, în primii ani ai mandatului meu ca primar, am depus proiecte, acum acestea sunt pe cale a se înfãptui. Chiar si acum sunt oameni din comunã care, cãlcând pe noul asfalt, nu le vine a crede, pentru cã de prea multe ori li s-au fãcut promisiuni fãrã acoperire. Au fost momente în care, chiar si eu, nu mai credeam cã voi vedea înfãptuite aceste proiecte în timpul acestui mandat, dar, prin muncã asiduã, am reusit acest lucru”, declara Costicã Adrian Anton, primarul comunei Vulturesti. Drumuri asfaltate, apã curentã, canalizare, bazã sportivã, grãdinitã, centru de zi pentru elevi, posibil alimentare cu gaz a gospodãriilor, toate aceste proiecte vor fi finalizate cel mai târziu în primãvara viitoare. “Am încercat sã fac ceva pentru fiecare sat din comunã, astfel am gândit ca, în satele Voinesti si Vulturesti, sã introducem reteaua de apã potabilã si de canalizare, în Buhãiesti, prioritatea principalã ar fi astfaltarea drumului de acces în sat, ar mai trebui asiguratã dotarea cãminului cultural, având în vedere traditiile din zonã, dar si un centru “after school” pentru copiii din comunã. Din pãcate, din cauzã cã am fost nevoiti sã schimbãm solutia tehnicã, dar si din cauza contestatiilor la licitatii, s-a întârziat cu asfaltarea celor 3,670 km de drum asfaltat, dar, cel târziu în primãvara anului viitor, lucrãrile vor fi finalizate”, era de pãrere primarul comunei Vulturesti. S-a întârziat finalizarea canalizãrii în satul Vulturesti, din cauza conductei de gaz metan pentru Negresti, având în vedere cã, pentru o traversare a retelei de canalizare, trebuie primit acordul celor de la Gaz Est, pentru respectarea normelor legale, respectiv distanta minimã de doi metri pe verticalã între conductele de gaze si cele de canalizare. Practic, pentru canalizare, nu mai trebuie realizatã decât statia de epurare, lucrare care va fi finalizatã în perioada imediat urmãtoare, dar, trebuie mentionat faptul cã, din cauza reliefului, a fost nevoie de realizarea de lucrãri de sase metri adâncime, alt fapt care a dus la întârzierea lucrãrilor. Cu bani primiti prin mãsura 322, 80% contributie a UE, 20% proveniti de la Guvernul României, se va realiza alimentarea cu apã curentã si canalizarea pentru minim 200 de gospodãrii din satele Voinesti si Vulturesti, în valoare de 30 miliarde lei vechi, asfaltarea, pe o distantã de 3 km, din DN 15D pânã în satul Buhãiesti, si alti 670 m în centrul satului Vulturesti, între scoalã, cãmin cultural si bisericã, total lucrare fiind de 33 miliarde lei vechi, dar si realizarea unui centru “After School” pentru copii (sase miliarde lei) sau dotarea cu costume populare, statie de amplificare si retroproiector a cãminului cultural din Vulturesti, echipamente în valoare de 15000 euro. “Trebuie sã schimbãm solutia tehnicã pentru asfaltarea trotuarelor prevãzute prin mãsura 322, deoarece, în Vulturesti, neavând bani pentru reteaua de apã si canalizare, în viitor, dacã ni se aprobã ca, în loc de asfaltarea trotuarelor, sã le realizãm din pavele, ar fi mai simplu sã amplasãm ulterior conductele de apã, fãrã prea multe investitii. În plus, avem deja întocmit studiul de fezabilitate pentru alimentarea cu gaz metan, urmând ca, în perioada viitoare, sã gãsim surse de finantare pentru realizarea acestui obiectiv. Vecinãtatea orasului Negresti este beneficã pentru noi, racordarea la reteaua de apã potabilã a orasului scutindu-ne de cheltuieli suplimentare”. Dacã mai adãugãm la socotealã si baza sportivã, realizatã cu bani de la OG 7, aproape de finalizare, a cãrei finantare s-a primit începând din 2009 încoace, bazã multifunctionalã, cu gazon artificial, nocturnã, vestiare, grupuri sanitare si dusuri cu apã caldã, în valoare de 5,4 miliarde, obiectiv de care vor beneficia nu doar tinerii satului, dar de care se intereseazã deja si cei din Negresti sau chiar Vaslui, totalul banilor alocati în ultimii ani pentru dezvoltarea infrastructurii din comuna Vulturesti depãseste 80 miliarde lei.

“Nu ne oprim aici”

O grãdinitã nouã, în centrul satului Vulturesti, alãturi de baza sportivã, cu douã sãli de clasã si o capacitate de 40 de locuri, un proiect pentru o pistã pentru biciclisti de 12,9 km, asfaltare a 4,7 km de drumuri comunale, dar si realizarea unui parc, în apropierea gãrii Buhãiesti, pe cale de aprobare, cu bani de la Ministerul Mediului, parc în care vor avea loc toate manifestãrile culturale ale comunei, sunt doar o parte dintre proiectele primarului Costicã Adrian Anton. “Dacã va fi aprobat proiectul referitor la pistele destinate biciclistilor, vom rezolva problema trotuarelor asfaltate pentru 80% din drumurile din comunã. În plus, de la Ministerul Dezvoltãrii, printr-un proiect derulat prin Inspectoratul Scolar Vaslui, se va realiza, pânã în vara viitoare, o nouã grãdinitã, astfel cã toți copiii, care acum învatã în sãlile de clasã din scoala din Vulturesti, se vor muta, în noul an scolar, într-un locas nou, modern, pentru care deja s-au obtinut toate avizele. Nici nu mã gândeam, acum 3- 4 ani, cã, prin aprobarea si finantarea proiectelor depuse de noi, cei din cadrul primãriei, vom reusi sã facem atât de mult pentru îmbunãtãtirea vietii concetãtenilor nostri. Cât de curând, doresc sã înlocuiesc monumentul eroilor din Al Doilea Rãzboi Mondial din centrul comunei, tocmai pentru a fi în ton cu reabilitarea infrastructurii din zonã. Au mai fost si unele probleme, pe care le-am depãsit sau urmeazã s-o facem, inerente unor proiecte de o asemenea anvergurã, s-au mai fãcut si greseli, dar din acestea nu am avut decât de învãtat, astfel încât, datoritã proiectelor depuse de noi, locuitorii comunei sã aibã acces la utilitãtile de bazã, apã curentã, canalizare, drumuri bune, poate, cât de curând, retea de gaze. Dacã vom reusi sã finalizãm tot ceea ce am început, cred, cu tãrie, nu numai cã concetãtenii mei se vor bucura de conditii de trai cel putin la fel de bune ca la oras, dar vom asista si la o dezvoltare a comunei. Având în vedere faptul cã cea mai mare parte a obiectivelor realizate sau pe cale de înfãptuire sunt în imediata vecinãtate a DN 15D, care leagã municipiul Vaslui de Negresti si Roman, îmi creste inima de bucurie când aud aprecierile celor care tranziteazã comuna noastrã, cum cã, într-o comunã relativ micã se pot face atât de multe lucruri. Este efortul nostru, al tuturor celor din cadrul primãriei, si, fiecare realizare, nu face decât sã ne bucure. Indiferent ce va fi pe viitor, tot ceea ce-am înfãptuit nu înseamnã decât cã ne-am fãcut treaba, iar sperantele celor care si-au pus votul si încrederea în noi, în mine ca primar si în consilierii locali, nu au fost zadarnice”, s-a exprimat primarul Costicã Adrian Anton.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

7 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.