spot_img
spot_img
4.1 C
Vaslui
18-ian.-2025

Sute de gameri profesioniști se vor înfrunta, la Iaşi, la Campionatul Mondial de E-Sports din 2023

- Advertisement -

Ediția Campionatului Mondial de E-Sports de anul viitor va aduce o premieră, fiind prima demarată și organizată de o municipalitate, dar și cea mai lungă și complexă dintre edițiile de campionat care au avut loc până acum în lume.

Campionatele Mondiale de Esports vor ajunge anul viitor pentru a doua oară în România, la Iaşi. În 2013, competiţia a fost găzduită de Bucureşti. Anul trecut, gazda a fost Israelul, iar anul acesta, Indonezia. În 2023, 500 de gameri înrăiţi şi 5000 de fani se vor înfrunta la Iaşi, în cea mai lungă şi mai complexă ediţie dintre cele care au avut loc până acum.

Preşedintele forului internaţional de specialitate, Vlad Marinescu, născut în România, dar crescut în SUA, a precizat că Federaţia Internaţioanlă de Esports doreşte, dincolo de organizarea acesui eveniment, dezvoltarea unor programe educaţionale la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Nu este doar un simplu eveniment, este un vehicul, o platformă. În paralel, vom lucra să creăm un program universitar aici, la Facultatea de Economie şi Administrarea Afacerilor. Am încheiat o înţelegere pentru mastere Esports, ceea ce înseamnă că, în afară de evenimentul sportiv, de fani şi de vizibiltate, de expunerea globală a oraşului, atragem atenţia studenţilor pentru a studia tehnologia Esports şi pentru profesiile de viitor. Cred că vom avea un eveniment fantastic la Iaşi“, a spus Vlad Marinescu, preşedintele forului internaţional de specialitate…https://adevarul.ro/stiri-locale/iasi/sute-de-gameri-profesionisti-se-vor-infrunta-la-2204770.html

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.