spot_img
spot_img
-1.5 C
Vaslui
05-feb.-2025

Cercetat penal pentru prezentarea unui permis fals la controlul de frontieră

- Advertisement -
FALS GROSOLAN… A prezentat la Vama Albița un permis de conducere fals, cu însemnele autorităților din Polonia, valabil pentru categoriile din Polonia…

UPS!… Polițiștii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albița efectuează cercetări cu privire la un tânăr cu cetățenie română și R. Moldova, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de conducere fals.

În Punctul de Trecere a Frontierei Albița – I.T.P.F. Iași, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de control pentru trecerea frontierei, pentru a intra în țară, conducând un autovehicul înmatriculat în Franța, un tânăr cu cetățenie română și Republica Moldova, în vârstă de 25 de ani. La controlul de frontieră, persoana în cauză a prezentat un permis de conducere cu însemnele autorităților din Polonia, valabil pentru categoriile “AM”, “A1” , “A2”,”A”, “B1”,”B”, “C1”,”C”, “D1”,”D”, “BE”,”C1E”, “CE” și “T”. „Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentului, colegii noștri au efectuat verificări suplimentare, ocazie cu care au constatat că permisul nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals. Cu privire la cele constatate, tânărul a declarat că în urmă cu o jumătate de an a apelat la serviciile unei școli de șoferi din Polonia pentru a preschimba permisul valabil deținut pentru categoriile “A2”și “B” , emis de autoritățile din R. Moldova și că a fost de acord cu propunerea unei persoane din cadrul școlii ca pe noul permis de conducere să fie trecute și alte categorii, contra sumei de 3.000 de euro. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de uz de fals și fals material în înscrisuri oficiale”, a precizat purtătorul de cuvânt al S.T.P.F. Vaslui, comisarul de poliție Irina Mirică.

- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.