spot_img
spot_img
2.5 C
Vaslui
23-nov.-2024
spot_img
spot_img

VIDEO | „Polițistul-Marcel”, dosar penal de la adevărații polițiști! (FOTO)

- Advertisement -
CERCETAT… Polițiștii adevărați i-au făcut, iată, un dosar penal lui Marcel Gheorghiu, în vârstă de 30 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uzurpare de calități oficiale”.

REACȚIE… Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui s-au sesizat în privința „Polițistului-Marcel” de la Huși, individul care, de o vreme, se îmbracă cu o haină de om al legii și patrulează prin oraș, în posturi care mai care mai scandaloase pentru imaginea, dar și credibilitatea instituției Poliției Române. Polițiștii adevărați i-au făcut, iată, un dosar penal lui Marcel Gheorghiu, în vârstă de 30 ani, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uzurpare de calități oficiale”. Între timp, bărbatul, care nu se știe cât îl duce mintea pe cont propriu sau cât îl pun în situații la limita legii cei care râd de el, a aflat că isprava sa cu uniforma de Poliție a făcut mare vâlvă pe internet și a fost dată și la TV, lucru care l-a încântat nespus.

„Cu privire la materialele de presă apărute în cotidianul Vremea Nouă Vaslui, în edițiile din data de 16 și 19 august 2022, Compartimentul de Relații Publice, din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, este abilitat să comunice următoarele: în urma verificărilor efectuate, a fost identificată persoana prezentată, respectiv un bărbat de 30 de ani, din orașul Videle, județul Teleorman, care locuiește fără forme legale în municipiul Huși. Tot din verificări, a rezultat că videofilmările au fost realizate în data de 11 august 2022, în municipiul Huși. În data de 16 august 2022, Poliția Municipiului Huși s-a sesizat și a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „uzurpare de calități oficiale”, urmând a fi efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-au produs situațiile prezentate și dispunerea măsurilor legale”, au comunicat reprezentanții IPJ Vaslui.

„Ce să înțeleagă un cetățean care nu știe că Marcel e doar un impostor în haina Poliției?”

PERSONAJ… Marcel a sustras o uniformă de la SMURD, una de la pompieri, ba chiar și un halat de doctor. S-a pozat cu fiecare haină în parte și a postat totul pe internet

De reamintit că, de mai multe zile, Marcel Gheorghiu, un hușean în vârstă de 30 de ani, cunoscut ca un personaj prin oraș, pentru tot felul de isprăvi care l-au dus inclusiv în închisoare, și-a însușit o haină de Poliție cu însemnele autentice ale instituției statului, cu care patrulează prin oraș. Merge prin cârciumi, se îmbată, ajunge la păcănele de unde este dat afară sau, mai nou, este filmat în timp ce o face pe-a agentul care descinde în căutarea unor traficanți de droguri. Râsul și ironiile stârnite de Marcel în asemenea situații, din păcate, nu pot fi disociate de instituția Poliției Române, care trebuie să fie, în orice circumstanțe, un model de seriozitate și încredere. Ce să înțeleagă un cetățean care nu știe că Marcel e doar un impostor în haina Poliției, dacă i se adresează cu vreo problemă?! Mai grav este că au fost și unii care nu au văzut nimic grav în folosirea fără drept de către individ a unei uniforme aparținând acestei instituții esențiale în stat, semn că bășcălia a început să ia locul multor lucruri importante din societate. „Polițiștii din municipiul Huși, care instrumentează acest dosar, cu certitudine vor avea în vedere pe toți cei care au contribuit la umilirea hainei Poliției, în cazul acestui Gheorghiu. Mai mult decât atât, cei care au văzut aceste aspecte, ar fi trebuit să sune imediat la 112 și să anunțe autoritățile că un individ se află într-o situație de impostură, folosindu-se de o uniformă de Poliție care nu îi aparține și pe care nu are niciun drept legal să o poarte. Pentru cei care nu știu, există un cadru legal foarte bine stabilit în privința uniformelor din instituțiile de bază ale statului. Cum să nu știi sau să nu înțelegi gravitatea unor asemenea aspecte? Tu ești în situația de a induce în eroare niște oameni. Într-o societate civilizată, oamenii civilizați nu au cum să râdă de uniforma unui polițist, cu care se îmbracă un impostor. Imediat ar fi trebuit să sune la 112 și să spună ce se întâmplă”, au spus avocații.

MANIE… Marcel Gheorghiu, un hușean întors recent din închisoare, unde a stat inclusiv pentru infracțiunea de ultraj, are pasiunea uniformelor de la diverse instituții.
- Advertisement -
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img
Ultimele Știri
Ultimele Știri

3 COMENTARII

  1. Polițiști nepregătiți profesional, obișnuiți sa abuzeze cetatenii: nu e uzurpare de calități oficiale decât dacă s-a folosit de uniforma pentru a derula activități specifice politiei: sa efectueze controale, sa dea amenzi, sa ceara spaga 😉, sa bata oameni nevinovati 😁 etc. Altfel, simplul port al unei uniforme nu-l incrimineaza cu nimic. Dacă eu ma îmbrac intr-un halat, fără sa pretind ca-s doctorița, înseamnă că am uzurpat calitatea de medic? Daca-mi pun o fusta scurta si stau pe marginea drumului, inseamna ca-s prostituata? A pretins acest individ ca ar fi polițist (in mod serios, nu în gluma), a indus pe cineva în eroare cu aceasta calitate? Dacă nu, lasati-l in pace și ocupati-ca, mai degrabă, sa va ajustați activitatea astfel încât sa nu va mai batjocoreasa oamenii.

  2. Mi mi se pare ca personajul din poza chiar aduce bine cu imaginea unui politist cerebral.
    Ma astaptam sa citesc ca este nou sef al IPJ vaslui, sau macar sef la vreo grupare speciala, sau ca fost ales ”Politistul anului”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.